Bună ziua și bine ați venit, dragi prieteni, la acest episod special în care vom explora fascinanta istorie și religie a poporului evreu. Sunt Horia Oprea, și astăzi vom călători împreună în lumea străveche a evreilor pentru a afla originile credinței lor, care sunt cărțile sfinte evreiești, momentele importante din istoria antică a evreilor și vom încerca să înțelegem de ce aceștia au fost adesea ținta persecuției de-a lungul istoriei.
Istoria iudaismului este esențială pentru înțelegerea credinței evreiești, care, la rândul ei, are o moștenire bogată și influentă în domeniile dreptului, culturii și tradiției evreiești.
Religia evreilor
- Datează de aproape 4 milenii, poartă numele de iudaism și este monoteistă.
- Evreii cred că există un singur Dumnezeu care a stabilit un legământ cu ei.
- Dumnezeu comunică cu credincioșii prin profeți (printre care Avraam,
Isaac, Iacob, Moise) răsplătește faptele bune și le pedepsește pe cele rele.
- Majoritatea evreilor cred că Mesia este mântuitorul, salvatorul evreilor, care se consideră membrii poporului ales al lui Dumnezeu.
- Evreii se închină în locașuri de rugăciune sfinte cunoscute sub numele de sinagogi (construite după demolarea celui de-al doilea Templu, care era loc unic de rugăciune al adepților iudaismului), iar conducătorii lor spirituali sau preoții sunt numiți rabini.
- Steaua lui David cu șase colțuri este simbolul iudaismului.
- Astăzi, există aproximativ 14 milioane de evrei în întreaga lume. Cei mai mulți dintre ei trăiesc în Statele Unite și Israel.
- În mod tradițional, o persoană este considerată evreu dacă mama sa este evreică.
- Textul sacru evreiesc este numit Tanah sau „Biblia ebraică”. El include aceleași cărți ca și Vechiul Testament din Biblia creștină, care sunt ordonate însă diferit.
- Tora – primele cinci cărți ale Tanahului – conturează legile pe care evreii trebuie să le respecte.
- În ebraică, Tora înseamnă „instruire” sau „învățătură”. Ea este cunoscută și sub numele de Pentateuh întrucât cuprinde primele cinci cărți ale Bibliei ebraice, preluate în Biblia creștină, mai precis Geneza, Exodul, Leviticul, Numerii și Deuteronomul.
Originile credinței evreiești
- Sunt explicate în Tora.
- Potrivit acesteia, Dumnezeu s-a revelat pentru prima dată unui evreu pe nume Avraam, care a devenit cunoscut drept fondatorul iudaismului.
- Evreii cred că Dumnezeu a făcut un legământ special cu Avraam și că el și descendenții lui au fost oameni aleși care vor crea un popor mare.
- Isaac, fiul lui Avraam și nepotul său Iacov, au devenit, de asemenea, figuri centrale în istoria antică a evreilor. Iacov a luat numele de Israel, iar copiii lui și generațiile viitoare au devenit cunoscuți ca israeliți.
- La mai bine de 1.000 de ani după Avraam, profetul Moise i-a condus pe israeliți din Egipt după ce au fost sclavi în acel regat timp de sute de ani înapoi în Țara Sfântă.
- Potrivit Torei, Dumnezeu i-a revelat lui Moise legile Sale, cunoscute sub numele de Tablele Legilor, pe Muntele Sinai, pe drumul întoarceri din exil.
- În jurul anului 1.000 î.Hr., regele David a condus poporul evreu. Fiul său, Solomon, a construit primul Templu din Ierusalim, care a devenit locul central de cult pentru evrei. Regatul s-a prăbușit în jurul anului 931 î.Hr., iar poporul evreu s-a împărțit în două grupuri: Israel în nord și Iudeea în sud.
- În jurul anului 587 î.Hr., babilonienii au distrus primul templu și au trimis mulți evrei în exil. Un al doilea templu a fost construit în jurul anului 516 î.Hr. cu ajutorul noilor stăpânitori, perșii, dar a fost în cele din urmă distrus de romani (care cuceriseră teritoriile locuite de evrei în anul 63 î.Hr.), în anul 70 d.Hr.
- Distrugerea celui de-al doilea Templu a fost semnificativă, deoarece evreii nu mai aveau un loc unic de rugăciune, motiv pentru care și-au mutat serviciul religios în sinagogi construite în localitățile unde trăiau.
Cărțile sfinte evreiești
- Aceste texte sunt esențiale și definitorii pentru cultura și identitatea evreilor.
- În timp ce Tanahul (care include Tora) este considerat textul sacru al iudaismului, multe alte manuscrise importante au fost compuse în anii următori.
- Acestea au oferit perspective asupra modului în care Tanahul ar trebui să fie interpretat și au consemnat legile care anterior circulaseră doar oral.
- În jurul anului 200 d.Hr., învățații evrei au compilat Mișna – un text care descrie și explică codul de drept evreiesc și care fusese anterior transmis oral.
- Mai târziu, a fost creat Talmudul, o colecție de învățături și comentarii despre legea evreiască. Talmudul conține Mișna și un alt text cunoscut sub numele de Ghemara (care examinează Mișna). El include interpretările a mii de rabini și subliniază importanța unui număr de 613 porunci ale legii iudaice.
Cultura iudaică
- Este foarte profund legată de religie și reprezintă o componentă identitară esențială a evreilor.
- Aceasta, la rândul ei, proiectează un profund sens teologic asupra istoriei poporului evreu și a popoarelor care au intrat în contact cu acesta, înglobând această istorie în textura culturală-identitară a evreilor de pretutindeni.
- Acesta este motivul pentru care referințele la momentele cruciale ale istoriei, cu precădere antice, ale acestora – parte integrantă a planului divin pentru poporul evreu – este importantă pentru înțelegerea specificului culturii și identității evreiești.
Ceremoniile religioase
- Reprezintă părți esențiale ale vieții comunitare și culturale ale vieții evreilor atât din diaspora, cât și din Israelul contemporan.
- Acestea gravitează adesea fundamental în jurul evocării și rememorării, în cheie religioasă și nu numai, a principalelor evenimente istorice sau istoricizate din trecutul poporului evreu cum ar fi robiile, exodul, reclădirea Templului, revenirea în țara promisă.
- De acestea se leagă regulile dietare și de port specifice, festivalurile religioase.
Momente importante din istoria antică a evreilor
- Originile poporului evreu (ai cărui membri se numesc și vechii israeliți) se află în Orientul Mijlociu antic, pe un teritoriu numit Canaan, aflat în zona de confluență a imperiilor antice egiptean, babilonian și asirian.
- „Epoca de aur” a Israelului antic, numit Regatul lui Israel, se referă la perioada în care au domnit regii David și Solomon, între anii 1010 și 931 î.Hr.
- Perioadele ulterioare au fost marcate de cuceriri străine și declin.
- În anul 722 î.Hr., cea mai mare parte Israelului au fost cucerită de vechiul Imperiu Asirian, iar între anii 598–587 î.Hr. de Imperiul Babilonian, care a exilat o parte dintre evrei, în principal elita lor politică și socială, în Babilon și le-a demolat templul din capitala Ierusalim (Primul Templu). De asemenea, unii evrei au fugit în Egipt. Acest moment poate fi considerat începutul diasporei evreiești, un termen care provine din cuvântul „dispersie”, adică răspândirea evreilor în Orientul Mijlociu și, în cele din urmă, în alte teritorii.
- La mai puțin de șase decenii de la invazia și dominația babiloniană, în 539 î.Hr., babilonienii au fost și ei cuceriți de Imperiul Persan.
- Spre deosebire de babilonieni, persanii credeau că cel mai bun mod de a asigura pacea era să readucă oamenii pe pământurile lor natale și să îi ajute să trăiască în conformitate cu legile lor străvechi, ajutându-i să-și reconstruiască templele, inclusiv marele templu din Ierusalim.
- Următorul imperiu care a avut un impact asupra evreilor și a istoriei acestora a fost Imperiul lui Alexandru Macedon (sau Cel Mare).
- Imperiul realizat de Alexandru Macedon și răspândirea elenismului în toată regiunea Orientului Mijlociu au accelerat așezarea evreilor în alte zone ale noului stat.
- Numeroși evrei au devenit soldați în armatele lui Alexandru cel Mare și s-au stabilit în Egiptul antic. La fel ca soldații greci, aceștia au obținut terenuri în schimbul serviciului militar, și-au format propriile comunități și și-au construit lăcașe de rugăciune numite sinagogi. Însă, în primul secol î.Hr., au izbucnit tensiuni între membrii elitelor grecești și comunitatea evreiască din Egipt.
- Când Imperiul Roman a cucerit Egiptul în anul 30 î.Hr., relațiile dintre aceste comunități s-au înrăutățit mult.
- În Egiptul aflat sub dominație romană, noii stăpânitori le-au permis grecilor să-și mențină unele privilegii deținute de regulă doar de cetățenii romani, lucru extins și asupra unor evrei cu rol economic și cultural important din orașul Alexandria.
- Grecii au protestat împotriva includerii acestora din urmă între persoanele cu statut special și îi acuzau pe evrei în campanii publice că sunt antisociali, că au legi ciudate sau chiar că sunt fără lege, că îi urăsc pe zeii oficiali, sau chiar că practică în secret canibalismul, mâncând oameni în ritualuri tainice.
- Ca urmare, în secolul I și al II-lea d.Hr. au avut loc atacuri spontane împotriva populației evreiești. Zeci de mii de evrei au fost măcelăriți, iar restul au fugit din Egipt. Proprietățile lor au fost confiscate de romani. În această regiune propaganda antievreiască era atât de puternică, încât, chiar și după plecarea evreilor din Egipt, scriitorii greci și romani au continuat să se refere la persistența suspiciunii față de aceștia.
- Antiiudaismul din această perioadă avea aspecte politice, economice, culturale și religioase.
Evreii și religia creștină
- Isus, considerat de toate variantele religiei creștine fiul lui Dumnezeu, Mesia, mântuitorul, salvator al poporului ales și întemeietorul acestei religii, a fost evreu, scrierile sale erau evreiești, iar primii săi adepți erau evrei.
- El a fost executat de romani în anul 33 d.Hr. în cooperare cu preoții evrei din Ierusalim care se opuneau înnoirii religiei tradiționale iudaice pe care o propovăduia.
- Însă, din perspectiva evreiască, Mesia pe care îl așteptau nu trebuia să moară, motiv pentru care mulți evrei nu au crezut că Isus era Mesia.
- Liderii religioși creștini au început să promoveze creștinismul ca religie întemeiată de Isus, considerând-o o împlinire sau o înlocuire a iudaismului. Ei au susținut că adevăratul popor ales de Dumnezeu (Israel) erau creștinii și că doar ei erau cei care aveau dreptul să folosească cuvântul „Israel”.
- În aceeași ordine de idei, promotorii creștinismului afirmau că evreii își citeau greșit propriile scripturi, motiv pentru care nu puteau să îl recunoască pe Isus ca fiu al lui Dumnezeu și mântuitor.
- Distrugerea Templului iudaic din Ierusalim (Cel de-al Doilea Templu) de către romani, în anul 70 d.Hr., a început să fie considerată de adepții creștinismului o confirmare a convingerii lor că evreii și-au interpretat greșit scrierile sfinte.
- Din anul 392 d.Hr., Imperiul Roman, trecut la religia creștină, a interzis religia tradițională romană și practicarea acesteia în public sau în privat, sub pedeapsa cu moartea sau exilul.
- După 418 d.Hr., conducătorii imperiului au promulgat legi antievreiești, interzicându-le să se căsătorească cu neevrei și excluzându-i din administrație, armată și magistratură.
- Evreilor li s-a interzis să construiască noi sinagogi sau să renoveze sinagogile existente și să convertească alte persoane la iudaism.
- Biserica Catolică, deținătoarea autorității spirituale absolute și a unei imense puteri politice, a ajuns, treptat, folosind scrieri teologice devenite texte fondatoare importante ale catolicismului, precum cele ale Sfântului Augustin (354-430 d.Hr.), la atitudinea oficială conform căreia evreilor trebuia să li se permită să existe, chiar dacă într-o „stare de supunere”, pentru a mărturisi despre propria răutate și despre adevărul creștin, până când aceștia vor îmbrățișa credința în cea de-a doua venire a lui Hristos.
- Un alt motiv, mult mai pragmatic, al tolerării evreilor, a fost nevoia Bisericii de a apela la banii evreilor bancheri și negustori bogați
- Antiiudaismul a continuat și în perioada medievală.
- Între anii 1100 și 1800, în Europa, evreii au fost expulzați din diferite orașe și provincii.
- Ori de câte ori apăreau dificultăți în viața comunităților sau a popoarelor, calamități, molime, războaie, foamete, liderii politici, militari, economici și religioși aveau nevoie de un țap ispășitor respectiv de cineva pe care să-l facă vinovat de aceste calamități. Astfel, era mai ușor pentru ei să dea vina pe evrei și să îi expulzeze din orașele lor. Nenumărați evrei au fost uciși, mulți au fugit din regiunile respective, iar alții s-au convertit la creștinism pentru a scăpa de persecuții.
- Principalul motiv invocat împotriva evreilor a fost de natură religioasă, în care prima acuzație împotriva acestora era aceea de deicid – faptul că l-au omorât pe fiul lui Dumnezeu, Isus (Evanghelia după Matei, 27,25: „Iar tot poporul a răspuns și a zis: Sângele Lui asupra noastră și asupra copiilor noștri!”).
- De fapt, acuzația principală era că evreii l-au văzut și nu l-au recunoscut, nu au înțeles că el era Dumnezeu.
- Practicarea de către evrei a unei religii necreștine, într-o limbă inaccesibilă comunităților majoritare, portul și obiceiurile diferite și tendința comunităților evreiești de a duce o viață separată de cea a majorității, au alimentat prejudecățile, ignoranța și suspiciunile multor membri ai societăților creștine majoritare, prejudecăți folosite adesea de conducătorii statelor și ai instituțiilor în acțiunile împotriva evreilor.
- Nu arareori, Biserica, regii aristocrații și alți lideri ai vremii au apelat la împrumuturi de la evrei, iar expulzarea acestora ducea și la dispariția datoriilor față de ei.
Antisemitismul
- A înlocuit termenul antiiudaism în urmă cu aproximativ un secol și jumătate.
- Este expresia sentimentelor de ură împotriva evreilor și a tot ceea ce e legat de aceștia.
- În discursul politic, termenul de antisemitism a fost utilizat începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
- Termenul a fost inventat în anul 1879 de un jurnalist german, Wilhelm Marr, care l-a creat în jurul clișeelor mai vechi. Astfel, primul clișeu, cu rol fondator, este cel religios, al deicidului.
- Trebuie, de asemenea, făcută precizarea că termenul antisemitism introdus de Marr se referă exclusiv la evrei, ceea ce este incorect deoarece îi exclude pe arabi, deși și aceștia sunt, ca și evreii, un popor semit (semiții desemnând toate populațiile din Orientul Apropiat și nordul Africii care vorbesc limbi ce aparțin grupului lingvistic numit semito-hamitic, în special arabii și evreii).
- Al doilea sens major al antisemitismului este cel rasial, adoptat după răspândirea teoriei evoluționiste și, în special, a așa-numitei „științe a raselor”, care încerca să dovedească inferioritatea unor rase umane în raport cu altele și pericolul „contaminării” biologice (în principal al degenerării) a raselor „superioare” de către cele inferioare.
- Aceste teorii au apărut în diferite state occidentale, în special în Franța și Anglia, răspândindu-se apoi cu repeziciune și în alte țări.
- La aceste pledoarii s-au adăugat și cele venite din partea Eugeniei care are la bază teoria ameliorării genetice a populațiilor.
- Argumentele ambelor teorii au fost îmbrățișate cu entuziasm de forțe politice și de ideologii care propovăduiau antisemitismul.
- Din perspectiva ideologiilor rasiale antisemite, evreilor li s-a atribuit un statut care varia de la cel de „rasă inferioară”, până la cel de „antirasă”, plasată sub rasele inferioare și totodată în opoziție cu toate rasele, promovat de ideologia nazistă.
- De asemenea, antisemitismul economic și cel cultural au reprezentat și reprezintă factori ideologici sau atitudinali semnificativi care au stat la baza politicilor și acțiunilor întreprinse de numeroase entități politice și grupuri sociale, sau la cea a textelor a numeroși jurnaliști și a creaților unor artiști.
- Aceste clișee și idei au fost folosite din plin de mișcările naționaliste și de liderii politici de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, în special de regimurile autoritare, fasciste și de cel nazist german, dar adesea și în țările democratice.
- Secolul al XIX-lea a cunoscut numeroase pogromuri, în special în Rusia țaristă (înainte de 1917).
- Folosirea evreilor ca țapi ispășitori a culminat cu Holocaustul comis de Germania nazistă și de aliații săi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când 6 milioane de evrei au fost uciși.
- După război, comunitatea internațională a decis în favoarea oportunității înființării statului modern Israel, în 1948, în regiunea anticului stat evreu.
Sper că această prezentare v-a oferit o înțelegere mai profundă a istoriei evreilor. Persecuția acestora este o parte întunecată a istoriei umane pe care nu putem uita. Învățând despre alții, învățăm despre noi înșine și despre lumea în care trăim.
Vă mulțumesc pentru că ați urmărit acest episod. Dacă ați găsit acest conținut util, nu uitați să dați like și să vă abonați pentru mai multe informații educative. La revedere!
Vă recomand să urmăriți și prezentarea video – https://www.youtube.com/watch?v=QTtfbIjp_-w&t=53s
Partajează asta:
Apreciază:
Apreciază Încarc...
Istorii regasite •
06-10-2023, 00:00:26 •
1250 vizualizari
Continuare pe Istorii regasite »