Ai simțit vreodată un miros special atunci când primele picături de ploaie încep să atingă pământul? Ei bine, acest miros poartă numele de petricor, iar oamenii de știință explică de ce unii oameni pot prezice venirea ploii.
Deși unii nu sunt convinși că există oamenii care pot prezice venirea ploii, sunt unele dovezi care susțin că acest lucru este posibil.
Petricorul este un miros pe care îl putem simți în aer atunci când se apropie ploaia. Deși ploaia în sine nu are miros, când picăturile de ploaie ating solul uscat, acesta emană un miros frumos și proaspăt. Petricorul face ca întreaga atmosferă de dinaintea venirii ploii să fie foarte plăcută pentru unii oameni.
Dar de unde vine acest miros frumos? Ei bine, există niște microorganisme mici numite actinobacterii care trăiesc în sol. Acestea descompun organismele moarte din natură și transformă substanțele chimice în substanțe nutritive pentru plante și alte organisme.
Pe lângă asta, atunci când vine ploaia, aceste bacterii eliberează un compus numit geosmin. Acesta are un miros puternic, iar noi, oamenii, putem simți chiar și cantitățile mici de geosmin eliberate în aer.
Atunci când pământul este uscat de mult timp, actinobacteriile își intensifică activitatea. Acestea încep să producă și mai mult geosmin, pregătindu-se pentru venirea ploii. Astfel, atunci când primele picături de ploaie lovesc solul, eliberă în aer particule mici numite aerosoli care conțin mirosul petricorului.
Acest miros poate fi dus de vânt în locuri îndepărtate, anunțându-ne că ploaia vine. Cu cât furtuna este mai aproape, cu atât mirosul este mai puternic. Acest lucru explică de ce unii oameni pot simți mirosul unei furtuni iminente.
Pentru a înțelege mai bine acești termeni, trebuie menționat că petricorul reprezintă în general mirosul plăcut care apare imediat după ploaie, în timp ce geosmina este unul dintre compușii chimici care contribuie la acest miros. Cu alte cuvinte, geosmina este elementul cheie care conferă petricorului mirosul său distinctiv pe care unii îl recunosc cu ușurință.
Pentru mulți oameni, petricorul este unul dintre cele mai plăcute mirosuri din lume, dar nimeni nu se aștepta ca acesta să seducă și animalele. În 2020, o echipă de oameni de știință a descoperit că mirosul este deosebit de atractiv și pentru alte vietăți.
Atlas Geografic • 15-06-2023, 00:00:36 • 1390 vizualizari
Covid • Facebook • HotNights • Auto Info • Stiri Alexandria • Licitatii Publice • 20998 articole • 111 documentare • 531 melodii • 888 bancuri