X

Dosarul Mineriadei: Iohannis a avizat urmărirea penală pentru Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, pentru infracțiuni contra umanității

Gelu Voican Voiculescu și Petre Roman pot fi urmăriți penal în Dosarul Mineriadei din 1990, după ce preşedintele Klaus Iohannis a semnat cererea în acest sens a Parchetului Militar.

Iohannis a transmis, marţi, ministrului Justiţiei cererile aprobate de urmărire penală faţă de:

Amândoi sunt anchetaţi pentru infracţiuni contra umanităţii.

În calitate de foşti miniştri, era nevoie de aprobarea preşedintelui pentru a începe urmărirea penală.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost înştiinţat cu privire la formularea acestor cereri, anunţă Administraţia Prezidenţială.

La 34 de ani după ce minerii chemați la București i-au bătut pe manifestanții care protestau pașnic în Piața Universității nu există vinovați condamnaţi.

În perioada 13-15 iunie 1990, cel puțin patru persoane au fost ucise de mineri și peste 1.000 au fost rănite, potrivit datelor oficiale.

Dosarul Mineriadei a fost trimis în instanță abia în 2017. Atunci au fost trimişi în judecată, printre alții, Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, fostul director al SRI, Virgil Măgureanu, și liderul minerilor Miron Cozma.

Însă Înalta Curte a decis în decembrie 2020 restituirea dosarului la Parchetul Militar și refacerea de la zero a anchetei. Ulterior, instanţa supremă a confirmat, în 2021, redeschiderea urmăririi penale faţă de Ion Iliescu. 

Află pe larg acuzaţiile din Dosarul Mineriadei

The post Dosarul Mineriadei: Iohannis a avizat urmărirea penală pentru Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, pentru infracțiuni contra umanității appeared first on spotmedia.ro.

Spotmedia • 17-04-2024, 12:00:57 • 60 vizualizari

Continuare pe Spotmedia »

 

CovidFacebookHotNightsAuto InfoStiri AlexandriaLicitatii Publice • 14522 articole • 111 documentare • 531 melodii • 888 bancuri