X

Andrei Mureşanu, poetul stins la doar 47 de ani

Andrei Mureşanu s-a născut pe 16 noiembrie 1816 în Bistriţa, într-o familie de țărani săraci. În lipsa unei şcoli româneşti în oraș, primele noțiuni de scris, citit și socotit în limba română le-a primit de la ofiţerul de grăniceri Dănilă Boboş din Valea Rodnei. A urmat apoi cursurile gimnaziului german din Bistriţa, perioadă în care s-a dovedit a fi un elev eminent și a studiat filozofia şi teologia la Blaj, unde i-a avut profesori pe erudiţii Simion Bărnuţiu şi Timotei Cipariu.

După încheierea studiilor, Mureşanu a devenit mai întâi învăţător la Şcoala românească de la Capela Sf. Adormiţi din Braşov (1838-1840), iar mai târziu profesor la Gimnaziul romano-catolic din oraș (1840-1850). În aceşti ani, pe lângă activitatea didactică, a colaborat cu mare entuziasm la revistele “Gazeta Transilvaniei” şi “Foaie pentru minte, inimă şi literature”, redactate de George Bariţiu.

În anul 1842, dascălul s-a căsătorit cu fiica preotului ortodox din Braşov, Susana Creceanu, având împreună opt copii, iar în anul 1851 a fost numit translator la Guvernul Transilvaniei de la Sibiu, ocupându-se de traduceri în limbile germană, latină, maghiară şi română.

Activitatea literară a lui Andrei Mureşanu a început în 1839, la vârsta de 23 de ani, cea mai cunoscută dintre poeziile sale fiind „Deșteaptă-te, române!” (Un răsunet), care a apărut pe 21 iunie 1848, în numărul 25 al revistei braşovene „Foaia pentru minte, inimă şi literatură”. În acelaşi număr a fost publicată şi „Proclamaţia de la Izlaz”, precum şi poezia lui Vasile Alecsandri „Către români”, devenită „Deşteptarea României”.

Mureşanu a fost socotit de Titu Maiorescu „poetul unei singure poezii”, iar Nicolae Bălcescu a numit poemul său care a devenit imn național „Marseilleza românilor“, în timp ce George Coşbuc l-a aşezat în “tripticul celor trei valori”, alături de „Marşul oştirii românilor“ a lui Vasile Cârlova, şi „Deşteptarea României” a lui Alecsandri.

“Andrei Mureşanu a scris multe versuri, dar a făcut o singură poesie: Deşteaptă-te Romane. Această poesie (deşi prea lungă) arată un simţimănt patriotic adevărat, a venit în momentul unei mari agitări a spiritelor, a fost din întâmplare singura care a dat expresie acelei agitări în acel moment (1848) şi astfel a devenit populară şi a remas cunoscută de toată lumea română.

Aşa de întinsă şi de adâncă era pe atunci mişcarea sufletească a poporului, încât nu putea să fie stăpânită în marginile obicinuite, ci, precum s-a revărsat în acţiuni istorice neobicinuite, a căutat să se exprime şi în oarecare forme estetice ale emoţiunii, în poesie şi în cântare. Cântarea era o trebuinţă neapărată a situaţiei, şi pentru cântare se cerea şi poesie”, scria Titu Maiorescu în Convorbiri literare, în articolul “În lături” publicat pe 1 iunie 1886, iar Aron Densușianu scria despre poet: “Limba lui este curată românească, ferită de cuvinte vulgare sau de forme şi de sunete neestetice precum şi de neologisme, afară de vreo câteva latinisme. Din punctul de vedere gramatical şi sintactic, limba este cât se poate de corectă. A. Mureşanu nu este numai un poet, el este un om inspirat de divinitate, este profet pătrunzător de cele viitoare. În adevăr, poesiile lui conţin profeţii. În poesia ‘O privire de pe Carpaţi’ de la 1844 prezice „norii de ghiaţă ce vin spre ţară” (ruşii 1848), în ‘Deşteaptă-te Române’ profeţeşte „furarea Dunării prin intrigă şi silă”.

„Prin a doua jumătate a lunii mai 1848 erau adunaţi la Braşov mai mulţi fruntaşi ai românilor din Principate, spunea soţia poetului, Suzana Mureşanu, între care Bălcescu, fraţii Brătieni, Magheru, Cezar Bolliac, Alecsandri, G. Sion, Bolintineanu, fraţii Goleşti şi alţii din care unii se înapoiaseră de la Adunarea Naţională de la Blaj. De la o asemenea întrunire s-a întors odată târziu, după miezul nopţii, Andrei Mureşanu, fiind foarte agitat. El nu s-a culcat, ci s-a aşezat la masa de scris şi a scris până târziu”.

Aşa s-au născut primele versuri, iar după o serie de întâlniri cu Bariţiu şi cu revoluţionarii pașoptiști, versurile s-au completat şi s-au îmbogăţit.

Poetul, care a suferit mult în ultimii ani ai vieții, fiind afectat de un “morb nervos îndelungat”, după cum menționa Gazeta Transilvaniei, a încetat din viață în noaptea de 11 spre 12 octombrie în anul 1863, la doar 47 de ani, la Braşov și a fost înmormântat în cimitirul de la Biserica ortodoxă Sf. Adormiţi din oraș.

Ziarul Lupta din 1934 consemnează o relatare emoționantă redată după o conferinţă ţinută la Radio de medicul Ion Jianu:

“Strecurându-mă prin Braşov cu 12 sanitari, nu ştiu cum un glas tainic m-a chemat să cercetez cimitirul de sub Tâmpa, în care zace nemuritorul Andrei Mureşanu. Paznicul, după ce i-am arătat scopul venirii, m-a sfătuit ca înainte de toate să vedem pe Suzana Mureşanu, soţia Bardului. Dânsa locuia chiar în incinta cimitirului. Bucuros de această invitaţie, am fost condus la o căsuţă scundă acoperită de verdeaţă şi de trandafiri tomnatici agăţători. Înăuntru găsesc pe bătrâna de peste 80 ani lucrând la ciorapi fără ochelari încovoiată pe un scaun.

Aveam în faţa mea icoana vie a generaţiei de la 1848.

După ce îi sărut mâna, bătrâna îmi spune: „Sunt veselă că sunt vizitată de un ostaş român, zilele trecute a venit la mine şi d. Disescu care mi-a lăsat un autograf pe o carte poştală. I-am arătat şi lui cum vreau să-ţi arăt şi dumitale aceste două tablouri, singurele lucruri de preţ din casa asta. Unul este tabloul lui Andrei, iar celălalt este al prietenului său, generalul Magheru de la Craiova. Se iubeau ca fraţii. Magheru cu familia lui a venit la noi în timpul pribegiei sale. Ei se sfătuiau şi încă de atunci plănuiau Unirea tuturor românilor. Ei, ei, Unirea!… Sfânta Unire!”

Şi cu aceste cuvinte bătrâna îşi pierdu privirea în zarea îndepărtată a vremurilor de altădată.

„Dar să mergem, domnule, la mormântul lui Andrei”. Dânsa înainte cu paşi mărunţi, însă sprinteni, mă duse pe micile alei până la mormântul aceluia ce a sunat din trâmbiţă „Deşteaptă-te Române”. După câteva momente de tăcere mută şi de reculegere, îmi arătă pe Tâmpa sus pe munte rămăşiţele monumentului lui Arpad aruncat în aer şi pe care ostaşii noştri înfipseseră tricolorul român. Sus, simbolul opresiunei milenare ce urma să fie înfrântă peste puţin timp, jos, la poalele muntelui, simbolul reacţiunii româneşti şi al dreptăţii lui Dumnezeu. Era în apusul soarelui şi razele lui formau o splendidă aureolă care cuprindea pe bătrână şi monumentul soţului ei…

În atmosferă, umiditatea muntelui şi umiditatea de toamnă. Vaporii de apă condensaţi făceau şiruri de lăcrămioare care curgeau din vârful coloanei lui Mureşanu. Mormântul lui Mureşanu plângea şi nu m-am putut opri de a întreba pe aceea care mai bine ca oricine putea să tălmăcească acest plâns:

  • Maică, pentru ce plânge mormântul lui Mureşanu?

Bătrâna mi-a răspuns imediat şi hotârât:

  • Plânge, fiule, de bucuria ce o să vie”.

Surse:

Lupta, ianuarie 1934

Tribuna Sibiului, 1898

Convorbiri literare, 1886

Articolul Andrei Mureşanu, poetul stins la doar 47 de ani apare prima dată în Dosare Secrete.

Dosare secrete • 12-10-2022, 12:01:22 • 516 vizualizari

Continuare pe Dosare secrete »

 

CovidFacebookHotNightsAuto InfoStiri AlexandriaLicitatii Publice • 14009 articole • 111 documentare • 531 melodii • 888 bancuri