X

Liderii Dreapta Unită vor depune la Avocatul Poporului, luni, solicitarea de sesizare a CCR privire la ordonanţa de urgenţă privind comasarea alegerilor

Liderii Dreapta Unită – Cătălin Drulă, preşedinte USR, Eugen Tomac, preşedinte PMP, şi Ludovic Orban, preşedinte Forţa Dreptei – vor depune la Avocatul Poporului, luni, solicitarea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la ordonanţa de urgenţă privind comasarea alegerilor locale şi europarlamentare.

Dreapta Unită a identificat în OUG încălcări ale Constituţiei, precum şi ale unor decizii anterioare ale CCR, precizează cele trei formaţiuni politice într-un anunţ transmis duminică.

Demersul va avea loc luni, de la ora 11,00, la sediul instituţiei Avocatului Poporului, iar cei trei lideri vor susţine declaraţii de presă cu acest prilej.

În 8 martie, Guvernul a aprobat, în şedinţa extraordinară, ordonanţa de urgenţă care declanşează procesul de organizare simultană a alegerilor locale şi pentru Parlamentul European, în data de 9 iunie.

 

 

Articolul Liderii Dreapta Unită vor depune la Avocatul Poporului, luni, solicitarea de sesizare a CCR privire la ordonanţa de urgenţă privind comasarea alegerilor apare prima dată în Cronica Romana.

Cronica Romana • 11-03-2024, 12:01:16 • 68 vizualizari

Continuare pe Cronica Romana »

 

CovidFacebookHotNightsAuto InfoStiri AlexandriaLicitatii Publice • 14492 articole • 111 documentare • 531 melodii • 888 bancuri