X

Activista Angi Șerban ridicată de Poliţie din casă, pentru o postare pe Facebook

Activista Angi Șerban ridicată de Poliţie pentru o postare pe Facebook. Aceasta acuză că a fost luată din casă, din pat.

UPDATE 21.00: Angi Șerban, după ieșirea de la Poliție: Sunt suspectă pentru că am pus o întrebare

După ieșirea de la Secția de Poliție 18, Angi Șerban a explicat care sunt acuzațiile care i se aduc.

„Sunt suspectă pentru că am pus o întrebare, nu pentru că am instigat. M-au controlat corporal, inclusiv la lenjerie intimă. Sunt oficial în baza de date. (…)

Eu am postat la ora 11.00, s-au dus la adresa pe care o aveam în buletin, care e expirat, nu m-au găsit, și au venit seara la adresa de la care m-au ridicat.

Avocatul meu zice că puteau să îmi trimită o înștiințare acasă și să vin la secție. Ei au motivat că reprezentam pericol public”, a explicat Angi Șerban.

Activista a menționat că a fost amprentantă și pozată.


Cunoscuta protestatara precizează că intervenția a avut loc la o adresă la care nu domiciliază și că Poliţia nu avea de unde să ştie unde se află decât dacă ar fi fost urmărită.

„M-a luat Poliția Română de la o adresa la care nu domiciliez, cu mandat de aducere pentru instigare publică.

M-au dus la Secția 13 și acum la Secția 18. Mă plimbă între secții.

Domnule Cătălin Predoiu, de unde știe poliția unde dormeam în kwrwl gol mai devreme?

Îmi ascultă Ministerul Afacerilor Interne, Romania telefonul fără mandat?”, a scris activista pe pagina sa de Facebook.

Activista Angi Șerban ridicată de Poliţie

Motivul pentru care a fost dusă la secție: o presupusă faptă de instigare la violență, într-un postare de Facebook.

Sursă foto: Angi Șerban / Facebook

În postarea în cauză, Angi Şerban atrage atenţia că la protestul transportatorilor apare un om în uniformă cu armă (foto stânga).

„Ministerul Afacerilor Interne, Romania de ce stă băiatul ăsta cu pușca printre protestatari?

E cumva ea îndreptată către mașina aia mică?

De când am ieșit din democrație și am intrat în dictatură militară?

Să ieșiți public să ne explicați ce caută trupele speciale acolo!
De urgență!

Și aș mai avea o întrebare: Dacă în democrație, la un protest pașnic iese poliția cu pușca, nu cumva e legitim să iasă și poporul cu cocktailu’?”, a scris Angi Șerban.

Activista Angi Șerban ridicată din casă: „Poliția română are de oferit nişte explicații, urgent“

Eurodeputatul Ramona Strugariu solicită Poliției Române să explice public, urgent, în ce temei legal a fost ridicată de la o anumită adresă şi dusă la secția de poliție activista civică Angi Şerban.

„Să explice şi cum ştia unde se află Angi Şerban când a fost reținută şi dacă există un mandat de filaj, în baza căror solicitări şi suspiciuni de fapte ilegale, care este motivul pentru care întreprinde toate aceste acțiuni. Mă ofer să o sprijin cu asistență juridică pe Angi, o rog să mă contacteze dacă are nevoie de ajutor.

Lucrurile nu vor rămâne aşa, nu pot ridica oameni din casă pentru o postare pe facebook în care se adresează nişte întrebări autorităților, nu într-o țară a Uniunii Europene, în anul 2024. Am citit acea postare. Dacă acesta este motivul, se află într-o eroare gravă.

Poliția română are de oferit nişte explicații, urgent. Iar Angi Şerban trebuie eliberată imediat. Acestea nu sunt reflexe de regim democratic, ci apucături de stat polițienesc. Niciodată nu voi tolera aşa ceva şi o voi semnala mai departe, la nivel european, ca atare”, a scris, pe Facebook, Ramona Strugariu.

Citește și: La ce s-a uitat Hubble de ziua ta? Trebuie doar să introduci ziua și luna pentru a afla

„Înseamnă că a fost o acțiune de filaj”

Și deputatul Cătălin Teniță cere explicații.

„În urmă cu puțin timp Angi Serban de la Corupția ucide – un om profund civic, care a participat la sute de manifestații pentru statul de drept în Piața Victoriei între 2017-2019, care nu a fost absolut niciodată violentă, care nu a protestat întotdeauna decât pașnic, relaxat și cu umor, chiar și când a fost provocată, a fost ridicată de Poliție.

Motivul: o presupusă faptă de instigare la violență, într-un post de Facebook.
Ce a spus mai exact Angi? Dacă jandarmii vin la protestul fermierilor cu puști de asalt (lucru reclamat și de presă) oare ar trebui să se mire când protestatarii or să vină cu cocktailuri?

Pentru o asemenea întrebare izvorâtă din indignare a fost ridicată de acasă, deși nici măcar nu era adresa din buletin, ceea ce înseamnă că a fost o acțiune de filaj. I s-a confiscat telefonul și este mutată între secții.

Asta în vreme ce tot felul de nemernici postează cele mai abjecte poze pe net și poliția stă și se uită, în vreme ce tone de petarde au fost vândute în piețe și poliția și-a luat tainul, după care au plâns cu lacrimi de crocodil că au murit mii de câini și pisici.

Este revoltător, este de stat totalitar, domnule Predoiu și domnule Ciolacu și domnule Iohannis. Este rușinos și dacă nu va fi eliberată în cel mai scurt timp onoarea ne obligă să mergem acolo, în fața secției să fim alături de ea”, spune Cătălin Teniță.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursă foto: Angi Șerban / Facebook)

Articolul Activista Angi Șerban ridicată de Poliţie din casă, pentru o postare pe Facebook apare prima dată în PRESShub.

PressHUB • 15-01-2024, 00:01:26 • 391 vizualizari

Continuare pe PressHUB »

 

CovidFacebookHotNightsAuto InfoStiri AlexandriaLicitatii Publice • 14938 articole • 111 documentare • 531 melodii • 888 bancuri