Ana di Pištonja, cunoscută și sub numele de Baba Anujka sau „Vrăjitoarea din Banat”, a fost o chimistă amatoare desăvârșită care, la cumpăna veacurilor XIX și XX, și-a folosit abilitățile pentru a ucide aproximativ 150 de persoane.
Originea Babei Anujka este învăluită în mister. Unele surse susțin că s-a născut în 1838, în regiunea Banat din România de astăzi, dar viața ei a fost legată de satul sârbesc Vladimirovac, din provincia Voievodina de astăzi.
Fiind fiica unui boier bogat, Ana a avut parte de o copilărie liniștită și o educație bună, dar a devenit mizantropă la vârsta de 20 de ani, după ce a fost sedusă de un ofițer austriac care, în cele din urmă, a lăsat-o cu inima frântă și cu o infecție cu sifilis.
Și-a găsit refugiu în domeniul chimiei și a devenit cunoscută ca vindecătoare și „vraci” care, pentru prețul corect, putea face pe oricine să „dispară”…
După ce s-a izolat de lume timp de câțiva ani, Ana di Pištonja s-ar fi căsătorit cu un moșier cu care a avut cinci copii. Din păcate, doar unul dintre ei a ajuns la maturitate. Soțul ei, mult mai în vârstă decât ea, a murit după 20 de ani de căsnicie, iar după moartea lui femeia și-a consolidat faima de Vrăjitoarea din Banat.
După moartea soțului ei, Anujka a transformat o aripă a casei lor din Vladimirovac într-un laborator de chimie, unde a început să experimenteze diverse amestecuri. Faima ei de vindecătoare a crescut tot mai mult printre oamenii din Banat, dar femeia s-a deprins și cu poțiuni mai controversate.
Femeia îi ajuta pe soldați să scape de armată dându-le otravă slabă cât să-i facă să să se îmbolnăvească, dar fără a le pune viața în pericol, iar pe soții le scăpa de soții pe care îi urau dându-le așa-numita „apă magică”.
Potrivit unui surprinzător de detaliat articol de pe Wikipedia despre chimista amatoare, „când i se spunea despre o problemă matrimonială, Anujka își întreba clientul: „Cât de grea este această problemă?”, ceea ce însemna: „Care este masa corporală a victimei?” Apoi, calcula doza de arsenic necesară pentru ca „problema” să treacă fără ca cineva să își dea seama că omul a fost otrăvit.”
Baba Anujka le dădea „apa magică” clienților ei, care erau în majoritate femei, și le făcea instructajul despre cum să o administreze. Victimele, de obicei, mureau după aproximativ opt zile. Se estimează că bătrâna a a fost responsabilă pentru moartea a 150 de persoane.
Până în anii 1920, afacerea cu apă magică a Vrăjitoarei din Banat devenise atât de profitabilă, încât aceasta a putut angaja un „agent de vânzări” a cărui singură sarcină era să găsească potențiali clienți și să-i aducă la farmacie.
Bineînțeles, puțini înțelegeau procesul științific din spatele produsului ei, așa că majoritatea clienților credeau că avea un fel de putere supranaturală care o ajuta să ucidă oamenii în mod magic.
Toată această notorietate i-a adus Babei Anujka o mulțime de bani, dar, în mod inevitabil, a atras și mai multă atenție asupra afacerii sale mortale.
În 1924, una dintre clientele ei obișnuite, Stana Momirov, a folosit „apă magică” pentru a-și ucide soțul, pe Lazar Ludoški, iar când un unchi al celui de-al doilea soț al ei a murit și el în circumstanțe similare, autoritățile au început să intre la bănuieli.
În decembrie 1926, Ana di Pištonja i-a vândut apă magică lui Sima Momirov și soției sale, Sofija, care intenționau să-l ucidă pe tatăl lui Sima, Nikola, în vârstă de 70 de ani. Au reușit, dar fapta lor a devenit parte a „Proceselor Momirov”, în care Baba Anujka a fost acuzată că a fost complice la uciderea lui Lazar Ludoški și a lui Nikola Momirov.
În ciuda faptului că a negat că le-a vândut vreodată apă magică lui Stan și Sima Momirov, la analiza cadavrelor victimelor s-au găsit urme de arsenic, iar mărturiile clienților ei i-au adus popularei fitoterapeute o condamnare la 15 ani de închisoare.
Femeia avea 90 de ani când a fost pronunțată sentința, dar a mai rezistat cumva încă opt ani în spatele gratiilor, fiind apoi eliberată din cauza vârstei sale înaintate.
Baba Anujka și-a petrecut ultimii doi ani din viață în casa ei din Vladimirovac. A murit pe 1 septembrie 1938, la vârsta de 100 de ani, dar reputația ei ca unul dintre cei mai prolifici criminali în serie din istoria omenirii a devenit legendară.
În continuare, citește despre „Făcătoarele de îngeri” din Nagyrev: Unguroaicele care și-au ucis soții în masă, apoi descoperă povestea sinistră a Leonardei Cianciulli, criminala în serie care făcea din victime prăjituri și săpun.
Incredibilia • 29-09-2022, 12:00:51 • 2133 vizualizari
Covid • Facebook • HotNights • Auto Info • Stiri Alexandria • Licitatii Publice • 19021 articole • 111 documentare • 531 melodii • 888 bancuri