X

Vizionarul Grigore Moisil: Matematica poate fi înţeleasă de absolut toată lumea

Grigore C. Moisil s-a născut la Tulcea, pe 10 ianuarie 1906, și a fost fiul lui Constantin Moisil, unul dintre pionierii numismaticii româneşti, ce provenea dintr-o familie din zona Năsăudului şi a Maramureşului. În timp ce lucra ca profesor de liceu la Tulcea, Constantin Moisi s-a căsătorit cu Elena, fiica învăţătorului Hristofor Niculescu, ea însăşi institutoare. Din acest mariaj au rezultat patru copii: Grigore C. Moisil, viitorul matematician, urmat de alți trei frați care au avut, toţi, cariere ştiinţifice sau universitare.

Părinţii s-au ocupat intens de educația lui Grigore Moisil, de la tată a moştenit minuţiozitatea, iar datorită mamei a învăţat să gândească logic. Încă de la vîrsta de 7 ani, s-a obișnuit să îşi noteze impresiile şi întâmplările într-un caiet, la 9 ani a scris câteva compuneri ce s-au păstrat și au fost reproduse în volumul “Un om ca oricare altul” tipărit de Editura Albatros în 1979 (printre ele, “O excursie la un depozit de maşini agricole” şi “O excursie la Parcul Carol I”), iar la 10 ani, în 1916, a început să ţină un jurnal, “În timpul războiului. Călătorie plăcută, dar nu de plăcere”.

Viitorul matematician a urmat şcoala primară la Bucureşti, liceul la Vaslui şi la Bucureşti și, la insistențele unor rude, a devenit student la Politehnică, secţia construcţii și, în paralel, la secţia de matematică a Facultăţii de Ştiinţe. În 1929, a părăsit Şcoala Politehnică, deşi trecuse deja toate examenele din primii trei ani şi era student în anul IV. În acelaşi an şi-a susţinut teza de doctorat “Mecanica analitică a sistemelor continue”, în faţa unei comisii conduse de Gheorghe Ţiţeica, teza fiind publicată în același an la Editura Gauthier-Villars din Paris.

Tânărul Moisil a făcut apoi un stagiu în Franţa (1930-1931), urmat de susţinerea, la Universitatea din Bucureşti, a docenţei, cu lucrarea “Sur une classe de systèmes d’équations aux dérivées partielles de la Physique mathématique”, apoi a obţinut o bursă Rockefeller, care i-a oferit posibilitatea de a lua contact cu marii matematicieni ai timpului, la Roma şi la Paris. La sfârşitul anului 1932, când a revenit în ţară, Moisil a primit un post de conferenţar suplinitor la Universitatea din Iaşi și avea deja peste 30 de lucrări, multe dintre ele publicate în periodice internaţionale de mare prestigiu, era citat în numeroase cărţi şi memorii şi nu avea decât 25 de ani!

Într-una dintre întâlnirile pe care le-a avut mai târziu cu elevii bucureșteni, profesorul spunea: “Nu ştiu dacă este adevărat că sunt un mare matematician. Sunt alţii mai mari. Am lucrat şi lucrez mult matematică. Cred că omul trebuie să se căznească să facă lucruri cât poate el mai bine. Poate că atunci când aveam 25 de ani aş fi vrut să fiu un mare matematician. Acum însă ştiu că omul trebuie să se bucure pentru orice lucru pe care îl face bine. Şi când e vorba să-ţi alegi o meserie, s-o alegi pe aceea care să nu fie indiferentă societăţii”.

Iar unui copil i-a răspuns: “Matematica poate fi înţeleasă de absolut toată lumea. Când spune cineva că nu îi place matematica, înseamnă că i s-a explicat prost. Să ştiţi însă că şi cei din jur te pot influenţa. Există cercuri de matematică pentru copii care trezesc interesul pentru această materie. Părinţii, copiii de pe aceeaşi stradă te pot apropia sau îndepărta de matematică, întrebarea pusă e formată din mai multe întrebări. Prima este: “de ce îmi place mie matematica”? Fiindcă este frumoasă. Există o anume armonie într-o demonstraţie care seamănă cu frumosul din poezie, din pictură sau din muzică. Această armonie însă trebuie s-o pricepi. Şi pentru asta ţi se cere să înveţi a pricepe.

Mie mi-a plăcut matematica şi fiindcă simţeam o mare bucurie în formularea teoremelor şi în demonstraţia lor, în felul cum se îmbină teoremele între ele. Sunt matematicieni cărora le plac mai mult teoremele. Mie îmi plac mai mult teoriile matematice, adică felul cum se leagă o teoremă de alta. Matematica a devenit astăzi o disciplină unde îţi poţi încerca forţele foarte devreme, încă de la începutul şcolii. Li se dau copiilor probleme care îi stimulează să gândească şi care dau bucuria rezolvării. Este o competiţie între tine şi problemă. Bucuria de a cunoaşte, de a crea în matematică vine foarte rapid, începe chiar de la vârsta voastră. lată acum a doua întrebare: “De ce este importantă matematica?” Nu fiindcă îmi face mie plăcere, nu fiindcă îţi face ţie plăcere, ca o acadea. Ea este importantă pentru motivul obiectiv că se leagă de structura gândirii omeneşti. În ultimele sute de ani, de la Newton la Leonardo da Vinci, s-au deschis drumuri noi ştiinţei. Gândirea actuală îmbină într-un mod cu totul deosebit experienţa cu teoria. Şi matematica o ajută. Odată lucrurile experimentate, evident, poţi să faci o listă cu rezultatele experienţei. Dar este cu mult mai bine să dai, în loc de zece pagini de rezultate experimentale, câteva formule matematice. Legea dilataţiei corpurilor la căldură, de pildă, este o lege fizică, dar ea are o expresie matematică. Să reţinem că din rezultatele experienţei deducem legi care pot fi exprimate matematic. Am o formulă în care bag cunoscutele şi îmi rezultă, prin calcul, necunoscutele”.

Iar despre calculator, Grigore Moisil credea în anii ‘70: “este o unealtă extrem de perfectă. Citeşte cartelele perforate, e folosit să se facă traduceri în diferite limbi şi multe altele. Dar calculatorul nu face decât ceea ce îi spui, face ceea ce i-ai programat. Dacă programul nu e făcut bine, atunci calculatorul se opreşte din lucru. Dacă ştii un lucru prost, la calculator se vede îndată, el nu se pricepe să te acopere, se opreşte şi spune pur şi simplu: instrucţiunea nr. cutare nu este corectă. Chiar dacă eşti director şi ai o idee proastă pe care ai pus-o la calculator, el nu se preface că nu vede. Calculatorul nu primeşte şperţ ca să te acopere, nu umblă nici cu periuţa, nici cu linguşeala. Cine vrea să lucreze cu calculatorul trebuie să gândească exact, să înveţe rigoarea matematică”.

Considerat fondatorul şcolii de algebra logicii şi teoria algebrică a mecanismelor automate şi al studiilor de logică polivalentă şi logică nuanţată, care au stat la baza realizării primelor calculatoare româneşti, Moisil a avut o contribuţie remarcabilă la dezvoltarea informaticii în România şi la formarea primelor generaţii de informaticieni. A fost profesor la Universitatea din Bucureşti, membru al Academiei Române, laureat al Premiului de Stat, membru al Academiei Poloneze de Ştiinţe, membru al Institutului Internaţional de Filozofie din Paris, vicepreşedinte al Diviziei de Logică, metodologie şi filozofia ştiinţelor, membru al Academiei din Messina, membru al Academiei Lumii Latine, doctor Honorius Causa al Universităţii din Bratislava și autor al unor lucrări privind legile matematicii, mecanica firului, sistemele de ecuaţii ale fizicii matematice, geometrie mecanică.

În 1971, într-un interviu publicat de revista Tribuna școlii, matematicianul spunea:

“Pentru a merge în pas cu întreaga omenire civilizată, trebuie ca fiecare om să inventeze cum se întrebuinţează calculatorul, pentru mărirea productivităţii sau a creativităţii în meseria lui.

– Ce înţelegeţi prin aceasta? Că trebuie inventat totul de la început?

– Nu. Sunt multe lucruri care se ştiu. De exemplu, pentru a introduce informatica în întreprinderile economice şi industriale o mare parte din ceea ce trebuie făcut se poate învăţa de la cei care o fac. La noi în ţară se poate învăţa de la CEPECA sau de la ASE. De asemenea, se poate învăţa să se proiecteze cu calculatorul în inginerie. Şi aici însă e nevoie să se inventeze multe lucruri şi anume să se modernizeze teoriile pe baza cărora se face proiectarea şi care au fost multă vreme simplificate de necesitatea de a ajunge la calcule care să se poată executa cu mijloacele de calcul ce erau la dispoziţia inginerului proiectant, înainte de apariţia calculatorului, în foarte multe discipline însă lucrurile sunt aproape la început.

– Nu e potrivit să le lăsăm să se dezvolte şi să le învăţăm după?

– Nu. Şi aceasta nu numai dintr-un simţ de demnitate naţională, ci şi din faptul că toţi ştim că munca cea mai bine plătită e munca de concepţie. De ce am plăti-o noi altora când ar putea să ne-o plătească alţii nouă?

– Atunci?

– Aici e sarcina cea mai mare a profesorilor, care trebuie să preia din ceea ce se ştie pe lume, pentru a-i învăţa pe alţii. Şi aici e rolul mare al oamenilor de ştiinţă care trebuie să inventeze lucrurile noi ce nu se ştiu încă.

– Cum se poate face lucrul acesta?

– Prima condiţie e de a învăţa ceea ce se ştie.

– Dumneavoastră aţi spus că aceia care ar urma să predea în liceu informatica nu e nevoie să aibă diplomă de matematicieni şi că pot fi aleşi dintre profesorii de alte specialităţi. Ce înţelegeţi prin aceasta?

– Am precizat că oricine poate învăţa orice. Dar am presupus că nimeni nu poate preda decât ceea ce ştie. Am insistat asupra necesităţii ca acel care predă informatica să ştie şi să înţeleagă ce este o limbă formală şi ce este o gândire abstractă.

– Cam cât timp credeţi că îi trebuie unui om ca să înveţe să gândească exact?

– Cred că 10 – 15 ani, începând de la vârsta fragedă, sunt suficient de mulţi. Un om, cred, cu greutate poate învăţa să gândească exact, dacă nu mai este copil şi dacă nu s-a învăţat să o facă din copilărie. La aceasta servesc în licee lecţiile de matematică”.

Savantul Grigore Moisil a încetat din viață pe 21 mai 1973 la Ottawa, în Canada, la vârsta de 67 de ani, în timpul unei călătorii pe care o făcuse pentru a susține o serie de conferințe universitare.

 

Surse:

Solomon Marcus, Ştiința şi Tehnică, 1987

Tribuna școlii, 1971

Puteți citi și:

La moartea arhitectului Ion Mincu

Articolul Vizionarul Grigore Moisil: Matematica poate fi înţeleasă de absolut toată lumea apare prima dată în Dosare Secrete.

Dosare secrete • 10-01-2023, 12:01:22 • 1733 vizualizari

Continuare pe Dosare secrete »

 

CovidFacebookHotNightsAuto InfoStiri AlexandriaLicitatii Publice • 14009 articole • 111 documentare • 531 melodii • 888 bancuri