X

Va fi oare Grindeanu capabil să facă față șantajului corporatist?

Ei sunt deja mult prea puternici. „Băieții deștepți” din spatele „firmelor deștepte”. Vor tot şi deja aproape au luat tot. Că nu își fac treaba cum trebuie, este altceva. Nu își fac, pentru că își permit. Pentru că ei pot.

Contestații, efecte de cartel, boicotări ale licitațiilor care nu le convin, avocați plătiți cu sute de mii de euro şi intrări la cel mai înalt nivel politic. Toate au un singur scop: tergiversarea cât mai mult a tuturor achizițiilor publice din domeniul transporturilor feroviare şi nu doar feroviare. De ce ei tergiversează? Pentru a trage de timp. Le convine. Iau ei contractele, nu le pot onora, dar se asigură că nu le vor lua alții.

Între timp. Iau foc locomotivele, altele pleacă accelerat necontrolat şi omoară oamenii în vagoane. Se vor scoate trenuri de călători din circulație ca urmare a lipsei parcului. Întârzieri uriașe din cauza repetatelor defectări ale materialului rulant în parcurs. În orice caz, pentru ei este bine.

Cine sunt ei? Sunt aceia care ne transmit: „după noi potopul! Dacă nu le luam noi, să nu le mai ia nimeni”. Deși câștigă anual multe contracte pe sute de milioane de euro bani europeni, un grup de firme deja de renume nu ezita niciodată să apeleze la avocați în a-și atinge obiectivele, profitând la maxim de toate slăbiciunile legislative în avantajul propriu.

Tot ei ne spun: „dacă putem, le luăm noi pe toate şi mai vedem noi dacă le şi finalizăm așa cum trebuie.” Vorbim despre contracte. Deși performanța în execuție este uneori extrem de slabă, iar în contractele aflate în desfășurare au acumulat deja mai bine de 10 ani de întârzieri, constatam mirați că același grup de firme ne oferă tuturor lecții de corectitudine şi tot ei ne explica prin intermediul presei aservite cum trebuie făcute proiectele feroviare pentru a fi perfecte, cu ce tehnologie, cu ce utilaje şi ce experți de renume trebuie folosiți.

În teorie ei le știu pe toate. În practică însă, este ceva mai greu. Un exemplu. Primul contract semnat în 2012 este încă nefinalizat iar cele semnate prin 2017 care trebuiau deja terminate sunt la un progres aflat sub 15%. Ceva umilitor atât pentru CFR cât şi pentru Grindeanu. Se pare că ministrul, statul român în general nu prea are ce face, fiind total neputincios în fata unui astfel de comportament.

În ultimii 10 ani tot ei au fost campionii absoluți la contestații, având deja la activ zeci de acțiuni în instanțele din România. Același grup de firme uzează la maxim de toate hibele legislative pentru a împiedica orice licitație care nu corespunde „normelor” lor de exigență şi de corectitudine, în ciuda faptului că în același timp, tot ei sunt corigenți la capitolul execuție.

Deși a apărut în presă faptul că au fost emise certificate negative preliminare iar CFR a emis scrisori de amenințare cu rezilierea contractelor, din teamă sau din nepricepere beneficiarii contractelor au ezitat de fiecare data să fie fermi până la capăt. Din contră, le-au oferit recent şi mai multe contracte.

Ce sa înțelegem? Aici este vorba doar despre teama sau despre corupție? Ce sa înțelegem noi din faptul că tot ce a publicat CFR este imediat contestat? Doar de același grup de firme? Da. Au fost depuse noi contestații în contrapartidă cu altceva sau un nou contact? Să fie vorba oare despre ultimul lot de la Caransebeș – Timișoara, cel încă nesemnat după un an de contestații depuse de aceiași băieți deștepți? Oare statul este chiar atât de slab? Sau este complet captiv? Sau este total incapabili în a-și face ordine?

Va fi ministrul Grindeanu capabil sa facă fata șantajului?

Articolul Va fi oare Grindeanu capabil să facă față șantajului corporatist? apare prima dată în Presshouse.ro.

Presshouse • 04-04-2023, 12:01:29 • 524 vizualizari

Continuare pe Presshouse »

 

CovidFacebookHotNightsAuto InfoStiri AlexandriaLicitatii Publice • 13481 articole • 111 documentare • 531 melodii • 888 bancuri