Societăți secrete – Ce este și cum a luat naștere francmasoneria?
În 1307, în ajunul declanșării acțiunii concertate de arestare a Cavalerilor Templieri de către regele francez, flota templieră acostase în liniște în portul La Rochelle, pe coasta de vest a Franței.
Templierii întrețineau de mult timp o flotă considerabilă de nave de mărfuri și de război, în scop de protecție și menținere a imperiului lor comercial și bancar.
A doua zi după arestările masive, vapoarele nu mai erau în port.
Flota templieră se evaporase, ca și cum întregul Ordin al Templierilor se îmbarcase spre o destinație necunoscută, ieșind din paginile cărților de istorie pentru a intra în uitare. Mulți nu cred însă în dispariția completă.
Puține alte societăți secrete au dat naștere atâtor dezbateri și polemici precum francmasoneria. Sunt vehiculate multe teorii în legatura cu originile sale. Una dintre ele îi atribuie o descendență directă din Ordinul Cavalerilor Templieri, ca și moștenirea a cel puțin unora dintre secretele, ritualurile și credințele acestora.
O altă ipoteză plasează formarea organizației în vremea lui Solomon, cu referire la tăietorii în piatră și zidarii care au ridicat Templul lui Solomon, mulți dintre ei fenicieni care nu îl venerau pe Yahweh, zeul israeliților, ci alte divinități, precum Baal sau Astarte.
Alți cercetători susțin că la originea mișcării s-ar afla învățături secrete egiptene.
Originile francmasoneriei moderne
Începuturile istoriei așa-numitei „francmasonerii moderne” pot fi precis datate, odată cu formarea Marii Loji a Angliei, pe 24 iunie 1717, sărbătoarea nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, aleasă deloc întâmplător.
Ioan Botezatorul a fost – și continuă sa fie – un personaj important în tradiția masonică. În această zi, patru loji s-au adunat în preajma Catedralei Saint Paul din Londra la berăria „Gâsca și grătarul”.
Cele patru loji erau denumite după numele hanurilor unde își țineau întrunirile, în zona centrală a orașului: Coroana, Mărul, Stacana și ciorchinele și, bineînțeles, Gâsca și grătarul.
Ele au decis să se unească și l-au ales pe Anthony Sayer ca Mare Maestru, după care membrii au luat masa într-o atmosferă prietenească.
De la acele începuturi relativ modeste au derivat toate structurile și ierarhiile francmasoneriei moderne, deși, de-a lungul timpului, s-au produs și unele schisme și au apărut facțiuni care și-au disputat întâietatea.
Faptul că prima Mare Lojă a luat ființă prin asocierea a patru loji dovedește că grupuri organizate de masoni au existat încă dinainte de 1717. Unii specialiști consideră că unirea a numai patru loji demonstrează că masoneria traversa, la acel moment, o perioadă dificilă.
Deși ritualurile și statutele asociate în prezent cu francmasoneria au fost concepute la începutul secolului al XVIII-lea, anumite loji activau în Londra și în alte părți din Insulele Britanice, înainte de această dată.
Întrebarea care se pune este: unde și de ce au luat naștere?
Zidarii lucrători sau practicanți din Anglia, Scoția și din multe alte regiuni din Europa s-au organizat în Evul Mediu în bresle. Într-o epocă marcată de construcții de mare amploare, în majoritate religioase, acești constructori alcătuiau o forță redutabilă, iar organizațiile lor, o combinație între un sindicat și o asociație cu scop lucrativ, erau menite a le apăra drepturile.
Tradițiile erau transmise din generație în generație sau de la meșter la ucenic. Zidarii călătoreau mult, intrând în contact cu confrați într-ale meseriei. Meșterul care răspundea de o construcție era numit Mare Maestru, iar „biroul” din care organiza și supraveghea activitatea se chema „lojă”.
Edificiile la care lucrau erau de multe ori proiecte extrem de complexe, iar muncitorii foarte iscusiți pe care îi foloseau nu erau dispuși să-și dezvăluie secretele.
Astăzi se utilizează sintagma „mason lucrător” sau „operativ” cu referire la zidarii în piatră care munceau efectiv în construcții, spre deosebire de membrii lojilor care s-au unit în 1717, definiți drept „masoni speculativi”, în sensul că nu aveau nici o legătură cu industria.
În masoneria speculativă, uneltele și activitatea zidarilor operativi au ajuns să fie interpretate drept alegorii ale construirii vieții și societății morale.Organizațiile speculative se concentrează asupra semnificației spirituale a „breslei”, așa cum i se mai spunea masoneriei.
Dar, dacă este clar că munca „operativă” sau zidăria în piatră stă la baza francmasoneriei ezoterice și „speculative”, în schimb nu la fel de clare sunt cauzele acestei transformări și modul în care s-a produs.
Cum s-au metamorfozat în câteva sute de ani breslele meșteșugărești, care în secolul al XVI-lea au început să-și piardă din putere și influență, în francmasoneria modernă, apanaj al „clasei mijlocii”?
Răspunsul cel mai simplu este acela că nimeni nu știe.
Totuși, se presupune că „veriga lipsă” în trecerea de la zidărie la francmasonerie trebuie căutată în Scoția.
William Schaw
În 1583, un bărbat pe nume William Schaw a fost numit, de către regele Iacob al IV-lea al Scoției (viitorul rege Iacob I al Angliei), Maestru și Inspector General al Lucrărilor Publice.
În 1599, Schaw a finalizat ultimul dintre cele două statute care reglementau sarcinile individuale ale zidarilor față de lojă, modul de funcționare a lojii, precum și rolul și responsabilitățile Marelui Maestru.
În aceeași lucrare, apare menționată „arta memoriei”, tehnică dezvoltată în Antichitate, dar practicată la data publicării statutului de către „ocultiști”, precum celebrul matematician și astronom italian Giordano Bruno.
La un anumit nivel, această „artă” era o simplă unealtă practică, o tehnică de vizualizare care ajuta, de exemplu, la memorarea unui text lung, însă la un nivel superior, era folosită de ocultiști în scopuri ezoterice, precum contactul cu lumea spiritelor.
Se pare că o cunoștință a lui Schaw, William Fowler, îl cunoscuse pe Giordano Bruno cu câțiva ani înainte și scrisese un tratat pe această temă (sau chiar îl instruise pe regele Iacob al IV-lea în „arta memoriei”).
Prin urmare, putem specula asupra implicării „masonilor/zidarilor lucrători” în chestiuni mai speculative sau ezoterice.
Un element de natură să întărească această presupunere este legat de propagarea valorilor Renașterii în acea perioadă și de eliberarea gândirii de încorsetările medievale, precum și de interesul (și suspiciunea) cu care ocultismul și magia erau privite în cercurile elevate ale societății.
Robert L. D. Cooper, curator al Muzeului Masonic Scoțian și al Bibliotecii de pe lângă Sala Francmasonilor din Edinburgh și o autoritate cunoscută în domeniul istorie masoneriei, susține în cartea sa Cracking the Freemasons Code: The Truth About Cracking Solomon’s Key and the Brotherhood, că zidarii în piatră foloseau „arta memoriei” în scopuri practice:
O mare parte din cunoștințele lor ezoterice nu erau puse pe hârtie, pentru a fi ținute secrete… arta memoriei ar fi fost deci un instrument extrem de potrivit pentru a ține anumite cunoștințe secrete, departe de ochii celor neinițiați și totodată un mijloc eficient de memorare.
Controversatele teorii ale lui Stephen Knight
Începând cu secolul al XVII-lea, documentele menționează acceptarea în loji a unor membri „neoperativi”. De exemplu, Elias Ashmole, fondatorul Bibliotecii Ashmole în cadrul Universității Oxford, este inițiat în masonerie, la mijlocul secolului al XVII-lea.
În octombrie 1644, el își notează în jurnal că a devenit „zidar liber” la Warrington, în Lancashire.
Este prima mențiune cunoscută a unui gentleman englez intrat în rândurile masoneriei, semn că vremurile se schimbaseră. Se pare că Ashmole, care era și un alchimist fervent, și-a păstrat statutul de mason până la sfârșitul vieții; documentele atestă participarea sa la întrunirile masonice și în anul 1680.
În Scoția, un „neoperativ”, John Boswell, senior de Auchinlech, a devenit „mason acceptat” în loja din Edinburgh și mai devreme, în anul 1600.
Nu se știe însă de ce oameni bine situați, precum Boswell sau Ashmole, au simțit nevoia să se alăture unei organizații eminamente formate din zidari.
În controversata sa lucrare The Brotherhood: The Explosive Expose of the Secret World of the Freemansons, Stephen Knight, mort la numai 18 luni după publicarea volumului, a avansat o explicație psihologică demnă de luat în seamă:
Se pare că, inițial, interesul micii nobilimi față de lojile masonice a izvorât din curiozitate, din preocuparea pentru lucruri rare și dintr-un soi de căutare, la modă în acea epocă, a unui mediu social mai neconvențional și exclusivist, și nu din vreun capriciu trecător de a frecventa tavernele unde se întâlneau de obicei muncitorii.
Knight susține că farmecul „noutății” unor astfel de întâlniri a pălit la un moment dat, aristocrația formându-și în timp propriile loji, cu pretenții mai mari, și, în cele din urmă, Marile Loji care aveau să stea la baza francmasoneriei, așa cum o cunoaștem în zilele noastre.
Conform acestei teorii, outsiderii erau însă atrași în primul rând de secretomania practicată de „zidarii liberi”.
Procesul prin care zidăria a devenit francmasonerie și ce anume se ascunde în spatele acestei adoptări a breslelor medievale de către clasele de mijloc și de clasele înalte rămâne un mister.
A fost emisă chiar și ipoteza unui grup „din umbră”, format din bărbați de vază cu relații, care ar fi conspirat la preluarea acestor organizații profesionale, cu scopul de a le transforma în societăți secrete mult mai influente decât și-ar fi închipuit oricare membru al breslei.
Dar cine anume au fost aceștia – dacă au existat cu adevărat – nu se știe. Așa încât până și cea mai convențională și răspândită teorie privind originile francmasoneriei rămâne, și acum, datoare cu unele răspunsuri.
Misterul Capelei Rosslyn
O altă concepție asupra francmasoneriei moderne „speculative” vizează tot Scoția, dar dintr-o perspectiva diferită.
Unul dintre punctele slabe ale teoriei convenționale prezentate mai sus este acela că, în timp ce în Scoția existau puține loji ale zidarilor, numărul lor era mult mai mare în Europa continentală.
Ar fi deci logic să presupunem că francmasoneria speculativă s-a născut în Europa, și nu în nordul Scoției.
Și totuși, lucrurile nu stau așa.
Potrivit unei tradiții foarte populare, deși controversate, răspunsul la această enigmă trebuie căutat la doar câțiva kilometri sud de Edinburgh, într-un edificiu numit Capela Rosslyn.
Capela Rosslyn a fost ridicată la jumătatea secolului al XV-lea, în satul Roslin, din comitatul scoțian Midlothian, de către Sir William St. Clair. Lucrările la construcție au fost demarate în jurul anului 1440 și au durat 40 de ani.
Interesul față de această clădire se datorează arhitecturii și decorațiunilor sale neobișnuite, precum și personalității fondatorului. Sir William St. Clair era membru al unei influente familii de nobili scoțieni, cu puternice relații în întreaga Europă, descendenți ai cavalerilor normanzi.
Strămoșul său, un alt William St. Clair, luptase alături de Robert de Bruce la Bannockburn, în 1314, într-o bătălie în care scoțienii au provocat englezilor o înfrângere usturătoare (cu ajutorul unui contingent al Cavalerilor Templieri, intrați mai târziu în luptă, potrivit unor legende).
Un urmaș al fondatorului capelei, tot William, dar Sinclair (numele de familie fusese schimbat între timp), avea să devină primul Mare Maestru al Marii Loji a Scoției.
Curiozitatea cercetătorilor a fost însă stârnită mai ales de arhitectura și obiectele aflate în Capela Rosslyn.
De exemplu, s-au remarcat similarității între planul acesteia și cel al templului construit la Ierusalim de regele Irod și distrus ulterior de romani.
O sculptură ciudată din capelă înfățișează un bărbat legat la ochi și având înfășurat în jurul gâtului un soi de laț, postură ce amintește de cea a candidatului la ceremonia de inițiere în rândurile francmasoneriei moderne.
Problema este că masoneria modernă s-a dezvoltat la câteva secole după ce acest personaj misterios a fost dăltuit, așadar ne întrebăm în mod firesc cum este posibil ca el să ilustreze un ritual practicat cu mulți ani mai târziu?
Adepții teoriei așa-zisului Templu Rosslyn ca piatră de temelie a francmasoneriei consideră că o asemenea imagine vine în sprijinul argumentelor lor. Ei susțin că designul și decorațiunile ciudate ale capelei reflectă influența credințelor și concepțiilor arhitectonice specifice Cavalerilor Templieri.
O altă statuie pare să înfățișeze doi bărbați călare pe un singur cal, simbol ce apare pe blazonul Templierilor, ca întruchipare a sărăciei (cavalerii ar fi fost atât de săraci încât nu-și permiteau, fiecare, câte un cal).
O sculptură stranie este și așa-numitul Om Verde, probabil o reprezentare a zeului vegetației și fertilității, asociat, în mod obișnuit, culturilor celtice păgâne.
Capela Rosslyn găzduiește și renumita Coloană a Ucenicului. Ea și-a dobândit numele datorită povestirii meșterului pietrar care s-a ocupat, împreună cu ucenicul său, de ridicarea capelei.
Conform legendei, meșterul, care nu îl credea pe ucenic în stare să sculpteze coloana fără a vedea originalul, s-a decis să plece la Roma, pentru a cerceta lucrările care aveau să-l inspire.
La întoarcere, a avut surpriza să constate că ucenicul terminase deja coloana. Într-un acces de furie, meșterul l-a lovit pe ucenic atât de tare cu ciocanul, încât acesta a murit.
Povestea seamănă, într-o oarecare măsură, cu legenda meșterului Hiram Abiff, ucis de alți zidari ai Templului lui Solomon, mit ce constituie un element central în ritualul masonic.
Cercetătorii care pun arhitectura Capelei Rosslyn pe seama influenței Cavalerilor Templieri susțin că, după ce Ordinul a fost alungat din Franța și apoi desființat, o parte dintre cavaleri ar fi ajuns în Scoția în căutarea unui refugiu.
Flota templieră, care dispăruse după arestarea membrilor Ordinului în Franța, ar fi reapărut ca prin minune pe țărmul scotian. Astfel ar fi luat naștere o mișcare templieră clandestină care, prin amestec cu tradițiile breslei zidarilor, ar fi dus, în cele din urmă, la crearea francmasoneriei speculative, sub forma cunoscută în zilele noastre.
Iar credințele, ritualurile și ezoterismul practicate de Cavalerii Templieri și-ar fi pus amprenta asupra dezvoltării francmasoneriei moderne.
Istoricul John J. Robinson a lansat o altă teorie fascinantă.
El afirmă că Templierii nu au dispărut din Insulele Britanice după dizolvarea Ordinului și că unii cavaleri au intrat în clandestinitate, formând o societate secretă care avea să devină unul dintre organizatorii celebrei răscoale țărănești din Anglia, în 1381.
În cartea sa, Born in Blood: Lost Secrets of Freemasonry, Robinson notează:
Dovezi zdrobitoare arată că unii dintre capii răscoalei au mărturisit că fac parte dintr-o Mare Societate pe care nici un istoric nu a încercat până acum s-o definească. Odată ce acceptăm că originile francmasoneriei se regasesc în societatea secretă a Templierilor fugari, putem conchide cu ușurință că Marea Societate… era nimeni alta decât urmașa directă a Templierilor fugari și totodată predecesoarea societății francmasonice secrete.
Un alt istoric (și francmason), Paul Naudon, a cercetat originile breslelor medievale din întreaga Europă. El susține că Templierii s-au implicat în întemeierea de frății ale zidarilor și că, după dizolvarea Ordinului, unii cavaleri au fost inițiați, devenind membri ai breslelor zidarilor.
Dacă se dovedesc adevărate, ambele teorii ar putea să furnizeze acea verigă lipsă în explicarea transformării unor bresle cu scop eminamente lucrativ în organizații ezoterice.
În orice caz, cele două teze citate sunt mult mai credibile decât alte alegații privitoare la originea francmasoneriei, printre care cea a asocierii directe cu constructorii megaliților antici, ai piramidelor din Egipt sau cu zidarii fenicieni care au înălțat Templul lui Solomon.
Cavalerii Templieri alcătuiau o grupare puternică și larg răspândită, cu ritualuri clar definite, și pare practic incredibil ca dogmele și practicile lor (sau ceea ce mai rămăsese din ele) să fi pierit cu totul în secolul al XIV-lea, chiar dacă influența lor directă asupra masoneriei este, în schimb, mult mai greu de dovedit.
Credințele masonice
Natura ideilor masonice rămâne la fel de misterioasă și controversată ca și originile organizației.
Prima întrebare pe care ar trebui să ne-o punem este dacă francmasoneria reprezintă sau nu o religie. Masonii, precum și o mare parte dintre nemembrii, susțin că nu.
Răspunsul nu este însă unanim acceptat. Unele religii – cea mai notabilă fiind creștinismul, în special catolicismul, dar și credințele altor grupări – consideră viziunea masonică asupra lui Dumnezeu diferită de a lor.
Pentru ele, masoneria se află în conflict cu creștinismul.
Pe de altă parte, lojile masonice declară că nu au un zeu propriu și că în rândurile organizației sunt admiși oameni de diverse orientări religioase – creștini, iudaici, musulmani sau hinduși.
Lojile masonice au libertatea de a alege dintr-o varietate de texte sacre, aparținând oricărei doctrine religioase recunoscute, pe cele considerate cele mai potrivite, pe care le adună într-un volum numit Sfânta Lege.
Textele diferă în funcție de religia dominantă din țara sau regiunea în care se află loja respectivă, dar, de obicei, provin din Biblia creștină.
Condiția fundamentală pentru aderare este însă, pentru marea majoritate a lojilor, credința într-o Ființă Supremă, deseori numită în francmasonerie Marele Arhitect al Universului, Marele Geomet sau Jahbulon.
Într-adevăr, în ritualurile și credințele masonice apar frecvent simboluri geometrice, multe dintre ele inspirate din mitul construirii Templului lui Solomon. De altfel, importanța acordată de masoni geometriei este similară cu venerația lui Pitagora și a adepților săi față de această disciplină.
Francmasonii susțin că organizațiile lor au drept scop cultivarea moralității și spiritualității, întrajutorarea, modelarea personalității pe baza principiilor adevărului și autoperfecționarea, cu accent deosebit pe întărirea conștiinței de sine.
Descoperindu-se pe sine, masonul este încurajat să se dezvolte atât ca individ, cât și ca membru al societății.
Dar multe dintre credințele masonice sunt deopotrivă ezoterice și simbolice.
De exemplu, două dintre simbolurile cheie în masonerie sunt pătratul/echerul și compasul, fiecare cu semnificații variate, de la cele literale la cele mistice.
Astfel, pătratul are menirea de a le aminti masonilor să-și „îndrepte” acțiunile folosind „echerul virtuții”, în timp ce compasul îi îndeamnă să-și „circumscrie” pasiunile.
La un nivel superior de înțelegere, mai ezoteric, pătratul, cu unghiurile sale de 90 de grade, semnifică natura imuabilă a materiei, iar compasul, prin libertatea sa de mișcare, simbolizează spiritul. Acest dualism, diferențierea dintre materie și spirit, se regăsește și în credințele gnostice.
În iconografia masonică, compasul și echerul sunt deseori reprezentate împreună pentru a ilustra interdependența lor.
Un alt element definitoriu pentru francmasonerie este caracterul său secret.
În anumite privințe, francmasoneria nu poate fi definită drept o societate secretă, în sensul că avem cunoștință de existența ei, de construcțiile sale, de membrii care o compun (până la un anumit punct), precum și de o parte din credințele lor.
Multe teze masonice privitoare la originile și semnificațiile ritualurile și simbolurilor acestei organizații sunt publicate, putând fi consultate liber în cărți sau în articole postate pe internet.
Există însă și aspecte ținute secrete și inaccesibile neinițiaților; printre acestea se numără semnele prin care masonii se recunosc între ei.
Pot fi nu doar anumite strângeri de mână, ci și alte gesturi sau cuvinte. Din când în când, aceste semne sunt dezvăluite de către outsideri, astfel încât lojile au libertatea de a le schimba – lucru pe care-l și fac adesea.
Dar probabil ca cel mai terifiant dintre ritualurile masonice este jurământul de păstrare a secretului lojii, pe care fiecare membru este obligat să-l depună.
În afara acestor linii generale care definesc „dogma” masonică, este extrem de dificil de precizat în ce anume cred masonii în general sau un mason în particular. Așa cum am arătat, membrii sunt încurajați să speculeze asupra simbolurilor și istoriei masonerie.
Procesul de aderare și de ascensiune ierarhică este considerat o călătorie inițiatică persoană, ale cărei etape se cer a fi parcurse, interpretate și descifrate de fiecare individ.
Ca și în cazul altor societăți secrete, această călătorie exterioară – spre statutul sau gradul deținut de membrul în cadrul organizației – este însoțită de o călătorie interioară spirituală, de autocunoaștere.
Câți membrii are francmasoneria?
Se estimează că, în prezent, sunt circa 2.000.000 de masoni activi în diverse părți ale lumii, în special în Europa, în țările vorbitoare de limbă engleza și în cele care au făcut sau fac și acum parte din Commonwealth-ul Britanic.
Nu mai puțin de jumătate dintre aceștia trăiesc în Statele Unite, unde mișcarea are cei mai mulți adepți și cea mai mare forță la nivel mondial. Dar francmasoneria a pătruns în aproape toate colțurile lumii.
De exemplu, există dovezi care indică apariția sa în China încă din secolul al XVIII-lea, prin intermediul negustorilor europeni. În secolul al XIX-lea, s-au înființat loji masonice în Hong Kong și Shanghai, deși mișcarea s-a bucurat de mai multă popularitate în rândurile expatriaților occidentali decât în cele ale populației băștinașe.
După ce China continentală a trecut la comunism, în 1949, francmasoneria a cunoscut aici un declin accentuat, lojile dizolvându-se în cele din urmă, dar a continuat să fie activă în Hong Kong și în insula Taiwan.
În India, tradiția sa este aproape la fel de veche ca cea a francmasoneriei moderne occidentale.
În 1730, angajații Companiei Indiilor de Est (cea mai mare corporație din istorie, cu o valoare de piață de aproape 8 trilioane de dolari, adică de câteva ori mai mare decât valoarea însumată a companiilor Amazon, Google și Apple din ziua de azi), au întemeiat, la Calcutta, prima lojă indiană, dar abia în secolul al XIX-lea, indienii au fost acceptați ca membri.
Documentele arată că primul hindus a fost primit într-o organizație masonică în 1857, iar următorul Sikh, după patru ani.
În Bengal, legislația locală a interzis indienilor să devină masoni, până în 1872. Marea Lojă a Indiei a fost înființată în 1961, la câțiva ani după dobândirea independenței, și numără în prezent circa 15.000 de membri.
Persecuții și reprimări
Chiar și în epoca modernă, francmasoneria nu a putut fi practicată liber în toate colțurile lumii. Multe regimuri comuniste au persecutat-o, mergând până la interzicerea sa prin lege, considerând-o fie instrument al capitalismului, fie agent al imperialismului occidental (sau ambele).
De fapt, masoneria a avut de îndurat persecuții sub majoritatea regimurilor totalitare.
În 1938, dictatura militară japoneză l-a acuzat pentru conflictul cu China pe liderul naționalist chinez Cian Kai-Si, care ar fi urmat doctrina „maestrului” său, celebrul revoluționar Sun Ian-Sen, presupus mason.
De fapt, Sun Ian-Sen nu a aderat niciodată la o lojă masonică de tip occidental, deși a întreținut legături strânse cu o mișcare cunoscută sub numele de Francmasoneria Chineză.
Și regimul fascist al lui Mussolini a luat măsuri punitive împotriva masoneriei.
Dictatorul i-a obligat pe membrii Partidului Fascist să aleagă între a rămâne în partid și calitatea de mason. Se știe că cel puțin un fascist și important membru al masoneriei a optat pentru lojă, fiind aruncat în temniță.
Oficial, francmasoneria a fost desființată de Mussolini în 1925.
În timpul dictaturii franchiste din Spania, a fi mason echivala cu o condamnare la închisoare. Masonii au fost persecutati sistemic, generalul Francisco Franco având o adevărată obsesie față de această societate secretă.
Motivele sale erau, în mare parte, de ordin personal.
Franco era foarte apropiat de mama sa, o catolică ferventă, dar nu și de tatăl său, un simpatizant al francmasoneriei, care și-a părăsit familia pentru o altă femeie. Se spune că Franco ar fi încercat, în tinerețe, să se înroleze într-o organizație masonică, fiind însă respins de trei ori.
Ulterior, ca patriot și tânăr soldat catolic, a ajuns să împărtășească opinia, larg răspândită în Spania acelor vremuri, că multe dintre problemele țării, inclusiv apariția partidelor de stânga și ascensiunea liberalismului, erau cauzate de francmasonerie.
După 1946 și mai mulți ani ani petrecuți la cârma țării, Franco a început să-și exprime profunda aversiune față de masonerie, printr-o serie de articole scrise sub pseudonimul „Jakim Boor” și publicate într-un ziar spaniol.
Aceste revărsări de ură față de masonerie (și nu numai) au fost apoi adunate într-un volum din care rezultă că dictatorul considera francmasoneria responsabilă pentru întreaga istorie modernă a lumii.
El deplângea soarta nefericită a Spaniei, punând-o pe seama unui nobil englez, Filip, duce de Wharton, cel căruia i se atribuie pătrunderea francmasoneriei în Spania, în anul 1728. Mai mult, Franco i-a acuzat pe Winston Churchill și Franklin Roosevelt că au pus la cale, în cârdășie cu Stalin, un complot comunisto-masonic la finele celui de-al Doilea Război Mondial.
Masonii au fost doar unele dintre victimele acțiunii de suprimare a disidenței întreprinse de Franco.
În Germania hitleristă, masonii au avut însă cel mai mult de suferit. Hitler și ceilalți conducători naziști considerau masoneria un instrument al „evreimii” și lojile au fost interzise în 1934, la puțin timp după venirea la putere a dictatorului.
Nici un fost membru al mișcării nu avea dreptul să lucreze în serviciile publice.
Persecuțiile au continuat și în perioada ocupării de către Germania a unei mari părți a Europei: lojile au fost pretutindeni desființate, proprietățile lor fiind confiscate și vândute la licitații, documentele ridicate și mulți masoni au ajuns în lagăre de concentrare.
Nu se cunoaște cu exactitate câți masoni și-au găsit sfârșitul în mâinile naziștilor, dar estimările indică un număr de circa 80.000 de persoane.
Masoneria a fost puternic reprimată și în Uniunea Sovietică, unde se pare că a dispărut cu totul în perioada comunistă. Totuși, după căderea Zidului Berlinului în 1989 și destrămarea Uniunii Sovietice, au apărut și în Rusia semne ale unei revitalizări a mișcării.
Pe de altă parte, multe dintre reacțiile la francmasonerie au fost, fără îndoială, exagerate.
Un astfel de exemplu sugestiv este o poveste petrecută la mijlocul anilor 1990 în orașul american Kempsville, statul Virginia. Arthur Ward, familist convins, bun creștin, muncitor la căile ferate și francmason, a murit în 1979, la vârsta de 64 de ani.
Fiind un membru respectat al comunității și unul dintre fondatorii bisericii baptiste locale, în grădina memorială a bisericii a fost așezată o placă în amintirea lui.
Pe 23 aprilie 1996, zece membrii ai congregației, convinși că în grădină se petreceau lucruri necurate, au scos toate pietrele de pavaj, au smuls plantele și florile, au ars crucea de lemn și apoi au sfărâmat piatra pe care fusese montată placă memorială.
Ei și-au justificat acțiunea distructivă prin aceea că grădina era împânzită de simboluri masonice.
După aceea, au stropit curtea cu apă sfințită pentru a o „curăța”. „Totul este atât de ridicol, parcă ne-am fi întors în Evul Mediu”, s-a plâns diaconul bisericii William Forbes.
Nu numai Forbes, ci și mulți membri ai congregației au fost îngroziți de devastarea locurilor de veci ale unor cetățeni de seamă ai orașului, precum și de distrugerea plăcii comemorative închinate lui Arthur Ward.
Un grup a înaintat o petiție vicarului, reverendul Jackson, care însă a luat apărarea profanatorilor, arătând că în grădină fuseseră plantați trandafiri tăiați în formă de cruce.
Se pare că reverendul, și alții, confundaseră trandafirii cu un simbol al masoneriei – „rozacruce” este vechiul nume și simbol al societății rozicruciene, cu care Ward nu avea însă nici o legătură.
Pentru a vedea ce s-a întâmplat ulterior, iată un fragment din Scottish Rites Journal, o publicație masonică:
Pe măsură ce știrea atacului s-a răspândit, o nouă isterie colectivă, amintind de procesele vrăjitoarelor din Salem din 1791, a cuprins congregația. Membrii săi au început să relateze despre viziuni de coșmar, izvorâte din solul grădinii. Auzindu-i pe adulți, copiii de la școala de duminică au născocit povești despre oase și cadavre îngropate în grădină. Și toate aceste reacții păreau să confirme justețea acțiunilor profanatorilor, care credeau că umbra necuratului se abătuse asupra bisericii, pângărind-o.
Aceeași publicație precizează că mulți membri ai congregației au părăsit biserica în urma acestui atac. Văduva lui Ward, Donna Ward-Meekins, ar fi declarat:
Eu și familia mea continuăm să resimțim durerea de după acest incident.
Ulterior, ea și fiul său aveau să primească la tribunal scuzele conducătorilor bisericii.
Evident, asemenea întâmplări sunt rare și mulți creștini nu au nici o problemă cu francmasoneria; unii dintre ei chiar sunt masoni. Totuși, un astfel de eveniment demonstrează că misterul și secretele care învăluie mișcarea masonică pot da naștere și acum unor aprige controverse.
La Misterio folosim doar surse de încredere în documentarea articolelor noastre. Astfel de surse relevante includ documente autentice, articole din ziare și reviste, autori consacrați, sau site-uri web reputabile.
- Matthew Wilson - The Eye of Providence: The symbol with a secret meaning? Articol publicat la data de 13 noiembrie 2020. [Sursă]
- Michael Benson - Dicționarul societăților secrete. Editura Litera, București, 2010.
- Freemasonry. wikipedia.org. [Sursă]
- Steven C. Bullock - Revolutionary brotherhood: Freemasonry and the transformation of the American social order, 1730–1840. Editura University of North Carolina Press, 1996.
- Emily McGee - Meet in Secret: The History of Freemasonry and Its Influence on Conspiracy Culture in the United States. [Sursă]
- Brad Steiger și Sherry Hansen Steiger - Enciclopedia Gale a fenomenelor neobișnuite și inexplicabile. Editura All, București, 2011.
- Paul Stefanescu - Istoria mondială a societăților secrete. Editura Miracol, București, 1997.
- Tom Garlinghouse și Callum McKelvie - Freemasons: History, facts and myths. Articol publicat la data de 21 ianuarie 2022. [Sursă]
- Michael Streeter - Istoria societăților secrete. Editura Litera Internațional, București, 2009.
- Peter Feuerherd - The Strange History of Masons in America. Articol publicat la data de 3 august 2017. [Sursă]
- David Stevenson - The Origins of Freemasonry. Editura Cambridge University, 1988.
Magazin istoric • 22-10-2022, 13:10:22 • 2690 vizualizari
Covid • Facebook • HotNights • Auto Info • Stiri Alexandria • Licitatii Publice • 14073 articole • 111 documentare • 531 melodii • 888 bancuri