A apărut o postare horror a Ramonei Ursu despre experiența ei în spitalele publice din Iași. Pe bună dreptate, e oripilată. Și spune că e inacceptabil așa ceva, după ce i-au crescut taxele pe sănătate anul trecut cu vreo 7000 RON. Are dreptate. Cum e posibil sa dai o căruță de bani și sa ai servicii mizerabile?
Şi totuşi, e extrem de simplu de înțeles. 50% din costul pe sănătate e cu oamenii în vârstă (care nu plătesc nimic la sănătate). Dintre cei care nu sunt în vârstă, jumătate nu plătesc nimic, zero, la sănătate.
Deci, matematic, dacă plătiți taxe pe salariu sau dividende pentru sănătate, 75% din banii ăia merg să susțină pe unii care nu plătesc, fix zero lei. Și serviciile pe care le obții tu – deși plătești enorm – sunt fix la fel ca pentru ăia care nu dau un leu. Evident, mizerabile.
Și mai e ceva. Când nu plătești nimic – și ai timp – te tot duci la spital pentru orice, e un fel de socializare. Deci sufoci sistemul complet.
E o nebunie totală. Din care trebuie să ieșim. Soluția e extrem de simplă.
Asta e tot. Orice altceva duce la dezastru.
Și mi se pare hilar când aud oamenii: aoleu să nu privatizam nimic, să rămână totul la stat. Băi inteligenţilor, voi încă nu v-ați prins ca orice e gestionat de stat inseama corupție maximă și servicii mizerabile? Pe ce planetă trăiți? (Andrei Caramitru)
Citeste si articolele:
A Saptea Dimensiune • 21-01-2025, 00:00:39 • 1071 vizualizari
HotNights • Auto Info • Stiri Alexandria • Licitatii Publice • 26858 articole • 111 documentare • 531 melodii • 888 bancuri