X

România, ţara infractorilor … şi plagiatorilor liberi

Aş râde în hohote, dacă n-ar fi de plâns, atunci când citesc aberaţiile unora, naţionalişti care fură cu tricolorul la piept, despre “mândra naţie română”. Dar ce înseamnă a fi bogat, ca naţie, în ziua de astăzi? Iată o întrebare la care cel mai pertinent răspuns mi se pare a fi următorul citat: “Bogăţia unei naţiuni nu se mai măsoară astăzi prin evaluarea bogăţiilor solului şi subsolului, ci prin nivelul profesional, intelectual şi civic al membrilor naţiunii respective” (John Naissbit).

Aşadar, cum dracu’ să fie România o ţară model, o ţară prosperă, o ţară civilizată atunci când membrii naţiunii române sunt, în majoritatea lor, cu un nivel civic de rahat, ca să nu mai spunem de nivelul intelectual sau profesional. Câteva exemple.

Şi tot despre dreptul de autor şi altele asemenea într-un material interesant de prin 2004.

Într-o marţi (trei ceasuri rele), martie 26, 1996, în Monitorul Oficial a apărut o lege care nu le spune nimic românilor: Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

Primul peşte mare care a căzut în cârligul acestei legi a fost Mircea Beuran (fost ministru PSD, parcă – n.m.), care nu ştia că începând din 1996 nu mai ai voie să pui pe numele tău tot felul de chestii scrise de alţii. Nu a păţit nimic, deoarece partea prejudiciată nu s-a sesizat la timp.

La sfârşitul anului trecut (2003 – n.m.) i-a venit rândul lui Cristian Tudor Popescu să facă ceva pe respectiva lege. Pe la sfârşitul anului, cum spuneam, pe CTP l-a cuprins o furie neagră împotriva lui Nichita Stănescu, drept pentru care a comis un articol lung împotriva acestuia. Era dreptul lui, cu toate că mai mulţi scriitori i-au explicat că bate câmpii.

Numai că, nefiind mulţumit de rezultatele gândirii sale pe marginea operei lui Nichita, dl. Popescu s-a gândit că n-ar fi rău să publice mai multe poezii, poezii care ar fi demonstrat singure ce poet de rahat e Nichita. Zis şi făcut! În nr. 697 (23 dec. 2003) din Adevărul literar şi artistic a publicat, sub titlul “Câtă legătură au aceste şiruri cu poezia?”, patrusprezece poezii “luate la întâmplare din Nichita Stănescu”.

Ei bine, aici dl. Popescu a încălcat legea despre care scriam mai sus. În respectiva lege, în Capitolul VI (Limitele exercitării dreptului de autor), art.33-1, scrie: “Sunt permise, fără consimţământul autorului (sau al moştenitorilor acestuia) şi fără plata vreunei remuneraţii, următoarele utilizări ale unei opere aduse anterior la cunoştinţă publică, cu condiţia ca acestea să fie conforme bunelor uzanţe (sic!), să nu contravină exploatării normale a operei şi să prejudicieze pe autor sau pe titularii dreptului de exploatare (sic!):
b) utilizarea de scurte citate dintr-o operă (s.m.), în scop de analiză, comentariu sau critică, ori cu titlu de exemplificare, în măsura în care folosirea lor justifică întinderea citatului”.

Cum patrusprezece poezii nu pot reprezenta în niciun caz un “scurt citat”, aşa cum prevede legea, dl. Popescu va da ochii cu moştenitorii lui Nichita (care n-au autorizat, după ştiinţa mea, publicarea respectivelor poezii). (Ştefan Agopian, “Academia Caţavencu”, nr. 631/2004)

A Saptea Dimensiune • 21-10-2019, 09:40:27 • 405 vizualizari

Continuare pe A Saptea Dimensiune »

 

CovidFacebookHotNightsAuto InfoStiri AlexandriaLicitatii Publice • 3198 articole • 112 documentare • 510 melodii • 886 bancuri