Războiul emu: Conflictul ridicol în care păsările au învins oamenii
Trecuseră deja ani buni de la încheierea Primului Război Mondial, iar soldații se întorseseră de mult acasă și se chinuiau să trăiască de pe o zi pe alta. Veterani australieni și englezi, cu toții primiseră de la guvern pământuri în vestul Australiei, loturi pe care să le lucreze și pe care să-și întemeieze gospodării.
Dar era anul 1932, iar economia Australiei se lupta acum cu Marea Criză. Prețul grâului de prăbușise și fermierii abia reușeau să supraviețuiască. Apoi, a venit invazia păsărilor emu.
În fiecare an, aceste păsări de mari dimensiuni migrau pe o direcție care le purta peste câmpurile fermierilor.
Păsările erau o forță considerabilă – mâncau recoltele, devastau terenurile arabile și distrugeau gardurile (astfel că și iepurii de câmp intrau pe terenuri, devorând ce mai rămânea din culturile agricole). Trebuia făcut ceva!
Fermierii au trimis o delegație de foști soldați care să ceară mitraliere de la Ministerului Apărării, ca să ucidă păsările. Ministrul a fost de acord și a trimis un grup de soldați, spunând că păsările vor fi „niște ținte de antrenament foarte bune.”
„Războiul” trebuia să înceapă în octombrie 1932, sub comanda maiorului G. Meredith de la un regiment de artilerie. Meredith era însoțit de doi soldați, două mitraliere Lewis și 10.000 de cartușe.
Timp de o lună, au fost întârziați din cauza unor ploi grele, care au răsfirat păsările. Prima întâlnire a fost cu un grup de vreo 50 de emu, pe care fermierii au încercat să le prindă în ambuscadă.
Planul nu a reușit – păsările emu s-au împărțit în grupuri mici și au fugit de mitraliere, ieșind repede din raza acestora și suferind doar câteva pierderi. Pe 4 noiembrie 1932, soldații pregăteau o ambuscadă lângă un baraj local, așteptând sosirea a peste 1.000 de păsări emu.
Deschizând focul după ce păsările s-au apropiat, au ucis 12, după care mitraliera s-a blocat. Frustrat de lipsa de succes, Meredith a schimbat tactica. S-a mutat în sud, unde se părea că păsările erau mai blânde.
Dar eforturile au fost în van, deoarece păsările păreau a fi adoptat tactici de gherilă. Observatorii armatei au notat că „fiecare stol pare să aibă propriul lider acum – o pasăre mare, cu penajul negru, înaltă de 1.80 metri, care stă de pază în timp ce camarazii ei își continuă opera de distrugere.”
Maiorul a urcat mitralierele în camion și a încercat să ajungă din urmă păsările. O pasăre emu adultă poate alerga cu 50 de kilometri pe oră cu o agilitate surprinzătoare, iar camionul nu a putut ține pasul. Armata s-a retras și s-a întors peste câteva zile, cu un alt plan.
După conflict, maiorul Meredith a comparat păsările emu cu războinicii Zulu, din Africa, menționând agilitatea formidabilă a păsărilor, chiar și atunci când erau grav rănite.
„Dacă am avea o divizie de astfel de păsări înarmate, ar putea înfrunta orice armată din lume… Pot înfrunta mitralierele cu invulnerabilitatea tancurilor. Sunt ca războinicii Zulu, pe care nici măcar gloanțele dum-dum (care explodează) nu îi pot opri”, avea să comenteze Meredith pentru ziarul local Sunday Herald.
În total, au ucis 986 de emu, folosind 9.860 de cartușe, rata de succes fiind jenantă: numai 10%. În mijlocul scandalului declanșat de conservaționiști, guvernul australian a suspendat operațiunea.
Așadar, păsările distrugătoare câștigaseră războiul. De aceea, s-a instaurat un sistem de recompense, care s-a dovedit mult mai eficient pentru reducerea numărului păsărilor.
În șase luni, australienii solicitaseră guvernului să onoreze peste 57.000 de recompense, pentru tot atâtea păsări emu omorâte. În ziua de azi, gardurile de izolare sunt cel mai răspândit mijloc de protejare a terenurilor arabile de păsările emu.
Incredibilia • 24-03-2020, 17:57:24 • 717 vizualizari
Covid • Facebook • HotNights • Auto Info • Stiri Alexandria • Licitatii Publice • 9003 articole • 111 documentare • 522 melodii • 888 bancuri