X

Răstunare de situație în cazul profesorului Eugen Iordănescu: rectorul Universității „Lucian Blaga” a sesizat parchetul pentru posibile „infracțiuni contra persoanei”

Zeci de studenți ai profesorului de “Metode de analiză și interpretare calitativă a datelor” de la Facultatea de Științe Socio Umane a Universității Lucian Blaga din Sibiu se plâng de mai mult timp că Eugen Iordănescu obișnuiește să îi trateze într-un mod degradant, umilitor și lipsit de respect, că îi amenință și face abuz de putere pentru a-i teroriza.

După ce situația a fost publicată de noi, unele lucruri au început să se miște. Săptămâna trecută, rectorul universității a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu cu privire la comportamentul descris de studenți.

În plus, universitatea a numit o comisie de cercetare disciplinară, aprobată prin Hotărâre a Senatului universitar care va avea ca obiect „analizarea faptelor referitoare la modul de desfășurare a activităților didactice și a obligațiilor de serviciu”, după cum scrie Edupedu.ro, care a solicitat o poziție a instituției de învățământ pe tema măsurilor luate în acest caz.

Cazul Iordănescu a dus și la întrunirea Comisiei de Etică, ce a analizat cazul, dar, așa cum era de așteptat, aceasta a ezitat să ia decizii clare în cazul colegului profesor, lăsând lucrurile pe seama autorităților judiciare.

„Comisia observă în această fază că mijloacele de probă pe care le poate administra nu sunt suficiente pentru a stabili în mod indubitabil săvârşirea faptelor și gradul de vinovăție pentru fiecare faptă ori act material, fiind necesar a fi administrate mijloace de proba pe care doar legea procesual penală le admite ( expertiză medico-legală, audierea unor martori cu identitate atribuită ș.a); comisia nefiind organ de urmărire penală are un instrumentar probatoriu mult mai redus, astfel de mijloace de probă într-o procedură penală revenind organelor judiciare. Ca urmare, se impune sesizarea organelor judiciare în ceea ce privește comiterea unor infracțiuni contra persoanei” – se arată în decizia Comisiei de Etică a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.

Cu toate acestea, Comisia apreciază că există suspiciuni rezonabile ce conduc la necesitatea efectuării unei analize de către o comisie legal constituită, în fața căreia reclamanții şi persoana reclamată îşi pot argumenta acțiunile şi justifica demersurile„.

The post Răstunare de situație în cazul profesorului Eugen Iordănescu: rectorul Universității „Lucian Blaga” a sesizat parchetul pentru posibile „infracțiuni contra persoanei” appeared first on Investigatoria.

Investigatoria • 01-11-2024, 12:01:17 • 1068 vizualizari

Continuare pe Investigatoria »

 

CovidFacebookHotNightsAuto InfoStiri AlexandriaLicitatii Publice • 23624 articole • 111 documentare • 531 melodii • 888 bancuri