Raed Arafat a prezentat duminică, concluziile raportului preliminar referitor la operațiunea de intervenție de la Crevedia.
Potrivit declarațiilor șefului DSU, primul apel la numărul de urgență 112 a semnalat o explozie urmată de un incendiu devastator la o locuință. Unul dintre hidranții din zona incidentului nu a putut furniza apă sub presiune, ceea ce a impus o soluție rapidă pentru asigurarea resurselor necesare.
Conform declarațiilor șefului Departamentului pentru Situații de Urgență acest aspect a necesitat ca autospecialele de intervenție să se aprovizioneze cu apă din surse alternative, operațiunea fiind realizată în regim navetă.
„Obiectivul a fost autorizat în octombrie 2011 de către ISU Dâmbovita, cu o capacitate de alimentare cu GPL de 4000 de litri. În iulie 2020, ca urmare a unei sesizări primite, nu mai respecta reglementările conform cărora fusese autorizat și autorizația de funcționare a fost retrasă de către ISU. A fost descoperită existența unei pompe de transfer GPL neautorizate, folosită pentru transferul între cisterne, și s-a constatat prezența unei stații de alimentare cu motorină pentru automobilele proprietarilor, care prezenta scurgeri. Ca urmare, s-a aplicat o amendă în valoare de 10.000 de lei.
În data de 28 septembrie 2020, a avut loc un control inopinat la obiectiv, constatându-se că acesta continua să funcționeze în ciuda absenței autorizației. Deoarece funcționarea a avut loc fără autorizație, s-a aplicat o amendă în valoare de 30.000 de lei. Ulterior, în data de 30 septembrie 2020, s-a luat decizia de închidere a punctului de lucru. În data de 13 octombrie 2020, operatorul economic a notificat ISU Dâmbovița cu privire la închiderea punctului de lucru. Aici, rolul ISU pentru tipul de activitate care se desfășura acolo s-a încheiat din punct de vedere legal”, a spus Raed Arafat.
Articolul Raed Arafat prezintă raportul preliminar a intervenției de la stația GPL din Crevedia: Stația a funcționat fără autorizație ISU apare prima dată în Presshouse.ro.
Presshouse • 03-09-2023, 12:01:20 • 1363 vizualizari
Covid • Facebook • HotNights • Auto Info • Stiri Alexandria • Licitatii Publice • 23776 articole • 111 documentare • 531 melodii • 888 bancuri