Blogosfera

După încheierea Primului Război Mondial, autoritățile au cinstit cum se cuvine faptele de vitejie ale eroilor căzuți în lupta pentru întregirea națională. Pe lângă monumentele memoriale, articolele de presă, cărțile omagiale și evenimentele comemorative, Ecaterinei Teodoroiu, căzută pe 22 august 1917 în luptele de la Mărășești la doar 23 de ani, i-a fost dedicat și un valoros film artistic, ce a conținut și imagini de arhivă, filmate chiar în timpul războiului.

În 1930, anul în care a fost realizată pelicula, cinematografia românească se afla la începuturile ei, iar inițiativele de acest tip erau considerate adevărate aventuri financiare. Totuși, o casă de producție românească, Soremar Film, și un tânăr artist – Ion Niculescu Brună (1902 – 1979), care s-a remarcat nu doar ca un mare interpret în arta dramatică, ci şi un admirabil catalizator de energii, un organizator și un educator, s-au încumetat să realizeze acest proiect îndrăzneț: un film dedicat Ecaterinei Teodoroiu.

Rolul principal i-a fost încredințat actriței Felicia Frunză, alături de care au mai jucat fetița Mitella Cambureanu, Mielu Constantinescu (Lt. Mareș), Ducy d’Alvern (Spioana), Marietta Rareș, L. Sarkady, Aristide Ștefănescu și… vârstnica mamă a eroinei de la Jiu, care și-a interpretat propriul rol, pe lângă figuranții ce au fost puși la dispoziție prin bunăvoința Ministerului de Război.

Muzica i-a aparținut compozitorului român E. Cobilovici, iar Ion Niculescu-Brună (ulterior director al Teatrului Dramatic Bacovia din Bacău) a fost scenaristul și regizorul producției.

Gazetele de la București au salutat cu entuziasm apariția filmului:

“În urma invitației inginerului A. Ștefănescu, administratorul societății „Soremar Film”, și a regizorului Ion Brună, am avut plăcerea deosebită de a asista la o proiecție a noului film românesc „Ecaterina Teodoroiu”. A fost o surpriză dintre cele mai mari, căci, bazându-mă pe tristele constatări făcute în trecut cu privire la producțiile naționale, eram pesimist, din cale afară de pesimist.

După ce primele scene ale filmului se desfășurară pe ecran, văzui cu surprindere, că „Ecaterina Teodoroiu” nu era ceea ce mă așteptam și că se pot realiza filme cu adevărat bune și în țara noastră. Regizorul Ion Brună a făcut un pas gigantic. De la „Drumul Iertării”, ultimul lui film, la „Ecaterina Teodoroiu”, progresul este imens.

Rar s-a putut vedea un film românesc realizat cu atâta pricepere, cu atâta coeziune logică între scene. Meritul regisorului Brună este cu atât mai mare cu cât subiectul îmbrățișat era dintre cele mai dificile. Înfățișarea pe ecran a eroinei noastre naționale era o partidă riscată, extrem de delicată, dar abilitatea regizorului a știut să ocolească toate piedicile și să-i asigure izbânda.

Secondat de operatorul Leo Schwedler, un tehnician cu adevărat excelent, Ion Brună a zugrăvit în tablouri pline de viață și realitate luptele de la Jiu și dureroasele scene din timpul războiului. Sunt scene de bătălie, în văile Carpaților, demne de cei mai reputați realizatori străini. Mii și mii de soldați, figuranți benevoli, puși la dispoziție de Ministerul de Război, apar în scenele de masă ale filmului, cu adevărat grandioase și impunătoare.

Să nu vă închipuiți că „Ecaterina Teodoroiu” este o înșirare de lupte. Războiul alcătuiește doar cadrul pentru acțiunea puternică, captivantă, în mijlocul căreia stă Ecaterina Teodoroiu, eroina de la Jiu.

Iată pe scurt subiectul: Ca cercetașă, Ecaterina este delegată în serviciul unui spital, în imediata apropiere a frontului. Aici ea cunoaște pentru prima oară grozăviile războiului și află de la răniți că fratele ei a căzut și el undeva pe câmpul de luptă. Înnebunită de durere, pornește sub ploaia de gloanțe și obuze în căutarea fratelui. Îl găsește mort. Lovitura este atât de grea pentru sărmana fată încât își pierde mințile, jură că-și va răzbuna fratele ucis și îmbracă uniforma mortului. De acum înainte, ea va lupta în locul lui.

Ascunsă sub uniforma de soldat, pornește pe câmp. E surprinsă de un ofițer german, care o face prizonieră. Profitând însă de un moment de neatenție al ofițerului, îl dezarmează și scapă, aducând ca trofeu casca de oțel și armele germanului. Va sosi însă ziua când Ecaterina va plăti cu viața eroismul ei, va cădea străfulgerată pe câmpul de luptă, ca atâția alți soldați, jertfe nevinovate și inconștiente ale urgiei războinice.

Va pieri și spioana cea frumoasă, unealtă oarbă a puterei adverse, victimă a dragostei ei pasionate pentru locotenentul Mareș și a urii dintre popoare. Scenariul filmului, datorat de asemenea domnului Brună, împletește, deci, după cum se vede, acțiunea principală de intriga frumoasei spioane, ceea ce face filmul mai interesant, mai atractiv pentru marele public. Interesantă este paralela dintre cele două femei care joacă rolurile principale în film: Ecaterina, care printr-o bruscă și imensă durere sufletească devine inconștientă până la eroismul nebun care îi cauzează moartea; spioana, care rece, calculat, întinde mrejele ei și-l prinde pe inimosul locotenent Mareș, spre a se încurca apoi ea însăși în propria ei cursă.

La început, dragostea spioanei este prefăcută și are un scop precis: planurile care trebuie furnizate puterii care o plătește. Apoi, însă, dragostea devine adevărată și când Mareș este amenințat de moarte, neînduplecata spioană devine o simplă femeie care iubește și trece peste tot spre a-și scăpa iubitul.

Ecaterina este animată de sentimente cu totul diferite: durerea ei fără margini de a-și vedea fratele ucis de un glonț dușman o face să uite că nu-i decât o femeie, îmbracă uniforma și se avântă ca un bărbat pe câmpul răscolit de obuze.

Două femei, care luptă una împotriva celeilalte, fiecare cu arme diferite. Amândouă însă au același sfârșit tragic…

Filmul este o apoteoză a iubirii, a iubirii de frate, de țară și a dragostei pasionate (spioana). Evident că latura iubirii de țară, patriotismul, a fost dezvoltată de regizor pe cât se putea mai mult. Un film național de război, al cărui punct central este eroina quasi-legendară a războiului nostru pentru întregirea neamului, nu putea lua altă atitudine.

Eroismul Jeannei d’Arc de la Jiu predomină și impregnează cu suflul lui de aramă întreaga realizare. Dintre diferitele pasagii ale filmului menționez mobilizarea, cu frumoase mișcări de mase, o horă minunată, cu splendide costume naționale, întreruptă subit de glasul înfiorător al goarnei, mesager neîndurător al urgiei ucigătoare ce se va deslănțui, despărțirea, plecarea trupelor… Apoi admirabilele scene de război, desfășurarea de trupe, bombardamentul de artilerie, etc. etc.

În mod cu totul special menționez reconstituirea scenei autentice a apărătorilor podului de la Jiu, interpretată chiar de eroii autentici ai acestui episod războinic, în frunte cu comisarul de poliție Pompilian, și vizita Reginei Maria la spitalul, unde Ecaterina Teodoroiu se află rănită, scenă autentică, luată din arhiva cinematografică a războiului.

De altfel, în rolul mamei Ecaterinei Teodoroiu apare chiar mama adevărată a eroinei, care a acceptat să interpreteze acest rol veridic. Ecaterina Teodoroiu este interpretată de domnișoara Felicia Frunză, o tânără artistă de la Teatrul Național. De acest dificil rol s-a achitat în mod remarcabil. Domnișoara Ducy d’Alvera este bine în rolul ingrat al spioanei, iar dl. Mielu Constantinescu a izbutit să redea un locotenent Mareș cât se putea mai real.

Restul ansamblului, în frunte cu d-l L. Sarkadi (Șeful Siguranței) și mica Mitella Cambureanu, este în perfectă armonie. Soldații autentici sunt admirabili. Sunt mișcări de masă cu totul remarcabile, pentru care trebuie să felicităm atât pe regizor, cât și factorul anonim, dar indispensabil — figurația — care a fost cu drept cuvânt la înălțime. Fotografia filmului, care în mare parte cuprinde exterioare, este excelentă. Sunt tablouri demne de cei mai reputați ași ai manivelei. Tânărul operator Leo Schwedler își poate asuma o parte bună din succes, alături de regizorul Brună și interpreții.

Prin „Ecaterina Teodoroiu”, societatea „Soremar Film” a făcut un pas înainte spre ținta atât de mult dorită. Industria națională de filme și sperăm că nu se va opri aici.

*** de E. A. Damian, Am văzut „Ecaterina Teodoroiu”, Cinema, 1 decembrie 1930

Galerie foro

În 1978, regizorul Dinu Cocea a realizat filmul artistic “Ecaterina Teodoroiu” după un scenariu de Mihai Opriș și Vasile Chiriță. Rolurile principale au fost interpretate de actorii Stela Furcovici, Ion Lupu, Mihai Mereuță, Ion Caramitru, Amza Pellea și Ilarion Ciobanu.