X

Poate că viitorul sună bine, însă prezentul este dezastruos

Peste foarte puține zile, mai exact marți, 15 noiembrie, se va împlini un an de când Parlamentul României, în imensa și incontestabila lui înțelepciune, a numit un nou Consiliu Administrație în  fruntea Societății Române de Televiziune.

A făcut-o, cum altfel?, ca și înainte. Adică tot pe criterii politice și asta fiindcă nici unul dintre partidele parlamentare nu este în fapt interesat de schimbarea legii ce le permite asta. Despre cât de veche, de depășită este Legea 41/1994 nu auzim decât după ce aleșii resping , tot din considerente politice, raportul vechiului Consiliu de Administrație pe care astfel pot să îl trimită la plimbare în frunte cu președintele-director general. Care fost președinte nu trebuie decât să își strângă cât mai rapid lucrușoarele din biroul din așa-numitul Carrefour, loc în care și-a avut sediul, fără însă a avea și obligația de a da în vreun fel seama despre contractele cu cântec și cu mari pagube financiare despre care se aude că ar fi fost încheiate la limita ori chiar cu încălcarea legii.

Consiliul de Administrație desemnat la data de 15 noiembrie 2021 l-a ales ca președinte-director general pe dl. Dan Cristian Turturică, ziarist cu vechi state de serviciu ca și cu binecunoscute și nicicând ascunse încatenări politice. Și dacă ar fi numai acest gen de încatenări!

Ce s-a întâmplat în anul care a trecut de atunci? Mai nimic bun sau în bine. Televiziunea Română a devenit încă și mai puțin vizibilă. A mai scăzut în audiențe. Dacă în octombrie 2019 principalul canal al instituției, TVR 1, avea o medie de 62.000 de telespectatori pe minut, în octombrie 2022 nu are decât 43.000.  O pierdere de aproape 20.000 de suflete, odinioară interesate de ceea ce punea în undă principalul canal al Televiziunii publice, s-ar fi cuvenit să lea dea fiori de gheață pe șira spinării și Consiliului de Administrație, și Comitetului Director, și, mai ales, d-lui Dan Cristian Turturică și doamnei Carla Tompea Haralambie. Readusă tot în octombrie 2022 la mai vechiul ei statut de 2X1, respectiva insă, care s-a perpetuat miraculos în funcții de conducere încă din 2011,  fiind acum dublu coordonator cu atribuții de director. Pare-se că mustește de competență. Carla Tompea păstorește atât TVR 1 cât și ansamblul programelor SRTV. Aceasta poate și fiindcă pe vremea în care pdg era d-na Doina Gradea, a fost trimisă în fața CNA să justifice rușinosul Revelion al lui Garcea și Dan Bitman (nici măcar cel al Paul Everac nu a fost chiar atât de jalnic) și a făcut-o con brio. Adică, fără să-i roșească nici o clipă obrăjorii atunci când a susținut că TVR și-ar fi făcut exact cum ar fi trebuit datoria. Sau oare chiar acestea să fie gusturile domniei-sale? Programele cu iz de bodegă sau de mahala și glumele deocheate și fără perdea?

Dau un singur exemplu care, după părerea mea, spune multe despre cât de amatoricesc și de cât la voia întâmplării este alcătuită oferta de emisiuni a TVR 1. A apărut de câteva luni în grilă o emisiune ce se cheamă Între alb și negru. Cu moderatori diferiți, cei mai mulți ok. A fost plasată sinucigaș exact la ora la care Pro tv și Antena 1 difuzează principalele emisiuni informative ale zilei. Așa că, deși unele ediții ale emisiunii ar fi potențial interesante, ele trec absolut neobservate. Cu atât mai mult cu cât promovarea lor este cu totul lamentabilă.   

Deloc mai bine nu stau, conform unui articol publicat săptămâna trecută de Petre Barbu în cotidianul Libertatea, nici celelalte canale cu acoperire națională ale SRTV. TVR 2 se poate lăuda cu o audiență medie de 36.000 de telespectatori pe minut,  TVR 3 cu 5000, iar cel mai nou venit în grilă, TVR Info, numai cu vreo 3000.

TVR Info este copilul de suflet al d-lui Dan Cristian Turturică.  Un copil cam malformat, îngropat în 2012 și resuscitat din ordin politic în primele luni ale mandatului de pdg al sus-numitului. Grăbit să își mulțumească binefăcătorii politici, dl. Turturică nu a comandat nici cel mai elementar studiu de fezabilitate, a încropit la mare repezeală o grilă în ansamblul căreia la loc de cinste se află transmisiile simultane cu ceea ce se difuzează și pe TVR 1. Canalul și-a început emisia haotic, la plezneală, cum se zice, fără să existe înțelegeri de preluare cu radio-difuzorii. Până chiar și angajații instituției din Calea Dorobanților nr. 191 habar nu aveau unde se vede TVR Info. Există, e drept, și un anumit număr de emisiuni originale dintre care foarte puține s-au dovedit a fi autentice producătoare de conținut. Ele nu au oferit decât șansa de a apărea pe sticlă pentru tot felul de aciuați prin Televiziune. Puțini dintre ei îndeplinind minime criterii de telegenie, unii cu grave de defecte de dicție. Mai toate emisiunile se transmit din același studio din care se transmite și Telejurnalul. Decorurile fiind parcă intenționat alese spre a arăta defectele fizice atât ale moderatorilor cât și ale invitaților. Probabil că așa înțelege TVR să promoveze estetica urâtului.

Așa după cum anticipam în comentariul în care priveam cu scepticism ideea readucerii la viață a TVR Info, noul canal nu are nici bugetarea suplimentară aferentă ( la rectificarea din august SRTV nu a primit nici măcar un leuț în plus), nici baza logistică, nici dotarea tehnică de care ar fi avut nevoie, nici personalul tehnic care să îi asigure o funcționare cât de cât corespunzătoare. Bieții tehnicieni, oricum puțini la număr și plătiți la limita supraviețuirii,  sunt hăituiți, fac ore și munci suplimentare, se chinuie să țină în viață aparate ce s-ar fi cuvenit de mult timp casate. Lucruri de care dl. Turturică și d-na producător general Ramona Săseanu nici nu vor să audă. Cum foarte puțin le pasă că, spre deosebire de televiziunile particulare, SRTV nu are, din câte aud, abonamente la principalele agenții de știri filmate, trebuind să se mulțumească cu ceea ce se primește de la EBU.

În anul care a trecut de la înscăunare, dl. Dan Cristian Turturică nu a dat nici cel mai mic semn că ar plănui să organizeze concursuri în vederea ocupării în condiții legale a zecilor posturi de directori și directorași din TVR. Un ultim concurs de acest gen s-a consumat cândva, prin 2012, după care la mare cinste au devenit interimatele. Așa a vrut Irina Radu, așa au vrut și succesorii ei în înalta dregătorie. Interimarii sunt mai ușor manipulabili, mai supuși, mai gata să execute fără să crâcnească ordine, unele dintre ele venite pe evidentă filieră politică.

S-au organizat totuși concursuri în vederea ocupării unor posturi de execuție vacante. Care par a se fi consumat ca în celebrul scheci cu Toma Caragiu în care se spunea că examenul e programat pentru joi, iar postul e ocupat de marți. Așa au ajuns în TVR tot felul de inși trecuți binișor de 40 de ani, mai toți rămași din felurite motive fără job, cunoscuți îndeosebi ca vechi prieteni și tovarăși ai președintelui- director general. Care nu dovedește nici cea mai mică grijă în vederea întineririi personalului redacțional din TVR. Ce și- o fi spunând oare pdg- ul TVR? Oricum majoritatea telespectatorilor noștri sunt recrutați din rândul celor de vârsta a treia. Așa că cei de 40 le par seniorilor tinerei. Chiar cu caș la gură.

Respectivii nou-veniți au fost rapid cocoțați în posturi de conducere. Prin numiri, prin ceea ce a vrut și semnat pixul d-lui Turturică. Noile forțe au fost înscăunate în funcții pentru care s-a dovedit că nu au nici urmă de vocație. Iată doar două exemple. Numit coordonator cu atribuții de director al Direcției Știri, dl. Cătălin Prisacaru a trebuit să își dea demisia după ce s-a certat și a jignit pe toată lumea ( performanțele sale din domeniu se pare că le-au depășit cu mult pe cele ale Doinei Gradea și ale lui Eduard Dârvariu, cunoscut îndeosebi grație poreclei Gulitt), iar d-na  Ana Maria Modâlcă, propulsată în postul de director al TVR 1, a fost și ea silită să părăsească în termen record postul. Actualmente, mai mare peste Știrile Televiziunii publice este dl. Laurențiu Ciocăzanu. Care are doar studii medii. Numai Bacalaureatul.  

Culmea penibilului, aș zice chiar a neobrăzării, a disprețului total pentru telespectatori s-a înregistrat însă zilele trecute. Cu ocazia unui Consiliu de Administrație ce a avut loc la Iași în urmă cu vreo zece zile. Respectivul CA a decis că TVR va participa la Eurovision  și în 2023, aceasta în pofida declarațiilor  din primăvară ale d-lui Dan Cristian Turturică după scandalul de anul trecut în care TVR s-a făcut de râsul lumii, fiind prinsă cu ocaua mică. Atunci, dl. Turturică, a jucat propria lui comedie roșie devenită galbenă, s-a învârtoșat, a scos pe gură verzi și uscate, insultând și ridicându-și în cap toată conducerea EBU. Bine, se va zice, CA a corectat o sminteală ( a câta?) a șefului. Numai că a comis-o pe a sa proprie. Oare să-și fi spus cuvântul efectul Bolta Rece?  L-a desemnat în fruntea bucatelor eurovizionistice pe dl. Mihai Predescu. Care în calitatea lui de coordonator cu atribuții de director  al Casei de producție a înregistrat contra-performanța că cei pe care îi conduce nu au produs în 2022 nici măcar un singur spectacol propriu de Teatru Tv.

Atâta doar că dl. Predescu mai are și alte bube. Printre care și pe aceea a unui mega-scandal de luare de mită și de urmărire ca în filme, toate consumate prin 1993-1994. Și uite așa a ajuns lupul, prieten cu o turturică, paznic la stână.

Nimic mai simptomatic pentru eșecul pe linie de până acum al mandatului d-lui Dan Cristian Turturică. Listei de mai sus i se mai adaugă nepreluarea momentelor esențiale din performanțele din vară ale lui David Popovici ca și intenția reactivării altui cal mort. Canalul TVR Cultural.  

În urmă cu câteva luni, dl. Turturică scria pe contul lui de facebook că TVR are viitor. Ce se poate spune astăzi e că poate că viitorul sună bine, însă prezentul este dezastruos.

Contributors • 11-11-2022, 12:00:06 • 797 vizualizari

Continuare pe Contributors »

 

CovidFacebookHotNightsAuto InfoStiri AlexandriaLicitatii Publice • 14056 articole • 111 documentare • 531 melodii • 888 bancuri