Blogosfera

În perioada interbelică au început primele preocupări serioase pentru siguranța alimentară, iar ziarele vorbeau frecvent despre necesitatea elaborării unor norme stricte, cuprinse într-o “lege a alimentelor curate”.

Ziarul Lupta scria în 1935:

Dărâmarea halelor Bibescu Vodă a scos la iveală murdăria extraordinară ce se încuibase în aceste „compartimente”. Chestiunea a pus pe gânduri Municipalitatea. Ce s-ar putea oare face ca să se asigure populaţiei o alimentaţie mai curată?

Descentralizarea desfacerii prin hale de sector şi prin prăvălii mărunte a alimentelor pune problema necesităţii perfecţionării, din punct de vedere igienic, a noilor mijloace de desfacere.

Astfel, în noile hale de la Obor s-au construit frigorifere speciale, iar Serviciul sanitar a primit dispoziţiuni în vederea intensificării controalelor.

Băcăniile îşi extind acum negoţul și nu vor mai vinde numai coloniale, ci şi zarzavat, fructe, pasări, carne, peşte. Or, pentru aceasta, trebuie instalaţii speciale. Având vânzare redusă — mult mai redusă decât la hale — o prăvălie de la vreo răspântie, dacă se aprovizionează într-o zi cu o cantitate mai mare de peşte şi tocmai în acea zi consumul e mai mic, ea va vinde în zilele următoare peşte vechi.

Pe de altă parte, pentru preparate cum ar fi de pildă untul se pune problema de unde se vor aproviziona băcăniile cu produse curat fabricate şi proaspete? Între alte idei ce s-au emis cu privire la siguranţa că vom consuma alimente de bună calitate şi nu contrafaceri toxice sau alimente alterate este şi aceea de a se veni cu o lege în acest sens.

O astfel de lege există în America şi dă roade foarte bune. Ea se numeşte „pure food law”, legea alimentelor curate. Presa scrie că această lege s-a făcut pentru a ocroti sănătatea poporului american. Legea alimentelor urmăreşte să aplice pedepse severe tuturor comercianţilor care vând produse ce pot să vatăme sănătatea. Legea priveşte nu numai tot ce se înghite, dar şi tot ce cucoanele îşi pun pe faţă, roşu de buze, pudre, chiar şi săpunul sau crema de ras, chiar şi ce se pune pe trup.

De aceea, în America cei ce nu-şi pot permite luxul de a cumpăra produse scumpe se pot aproviziona cu fabricate oricât de ieftine, fiind siguri că produsele economice, chiar dacă nu conţin materii scumpe, totuşi nu au în compoziţia lor materii toxice.

RUJURI ŞI FARDURI TOXICE

La noi, unde comerţul de farduri şi de pudre e atât de vast, unde se petrec otrăviri cu rujuri de buze sau cu colorantele toxice ale veştmintelor, o atare lege ar fi desigur necesară. Ea ar putea cuprinde fabricatele unor firme dubioase din punctul de vedere al igienei.

În laboratoare speciale, ar trebui făcută analiza materiilor componente ale unor produse alimentare și legea cea nouă ar trebui aplicată cu strășnicie. Evident, se va spune că avem un serviciu sanitar şi că, deci, o nouă lege nu ar mai fi necesară. Dar Serviciul sanitar se dovedeşte insuficient. Controlul lui e aproape ineficace, fie din cauza corupţiei organelor de control, fie din cauza unei organizări pe baza vreunei legi sau regulamente eronate. În orice caz, descentralizarea comerţului şi nevoile sporite an de an ale aprovizionării Capitalei pun tot mai arzătoare problema controlului sanitar și igienic al produselor alimentare sau care vin în contact direct cu trupul omenesc.

*** Lupta, 1935