X

O dolină a înghițit un bărbat care dormea. Cadavrul său nu a fost găsit niciodată

O poveste mai puțin obișnuită a reapărut în atenția publică si creează intense dezbateri pe internet. Pe 1 martie 2013 un bărbat care dormea a căzut într-o dolină apărută din senin.

Povestea bărbatului înghițit de o dolină

Jeff Bush, în vârstă de 37 de ani, dormea atunci când o groapă a apărut din senin sub casa sa din Seffner, Florida, SUA. Gaura avea un diametru de aproximativ 6 metri și era adâncă. Jeff a dispărut fără urmă, iar întâmplarea este unul dintre cele mai bizare accidente apărute ca urmare a formării dolinelor.

Fratele lui Jeff, Jeremy, se afla într-o cameră alăturată și a auzit întregul incident. Bărbatul a încercat să își salveze fratele, dar între timp ajunsese poliția la fața locului, iar oamenii legii au decis să abandoneze orice fel de căutare deoarece pământul era instabil și risca să se prăbușească și mai mult. Altfel spus, autoritățile i-au interzis lui Jeremy să-și caute fratele.

Echipele de salvare nu au reușit să localizeze cadavrul lui Jeff. A doua zi, inginerii au stabilit că locuința și terenul sunt prea periculoase pentru alte încercări de salvare, iar casa a fost demolată. De asemenea, groapa uriașă a fost umplută cu pietriș.

Tragedia în care a fost implicat Jeff Bush a atras atenția asupra pericolelor pe care le prezintă dolinele și necesitatea luării măsurilor de precauție pentru a preveni astfel de incidente.

Dolină apărută în Spania. Foto: wikimedia

Rocile din calcar favorizează apariția dolinelor

Florida este deosebit de susceptibilă la formarea dolinelor având particularitatea solului. Aceste „gropi” se formează de obicei sub acțiunea apei subterane în regiunile unde există soluri bogate în calcar. Acest lucru se întâmplă din cauza faptului că apa dizolvă treptat rocile solubile și creează zone goale sub suprafața solului. Aceste zone sunt treptat erodate, iar la un moment dat pământul se prăbușește.

Deși dolinele sunt adesea destul de mici, ele pot avea în cazuri rare dimensiuni mari și pot reprezenta o amenințare pentru construcții și infrastructură.

În România există numeroase doline, în special în zonele carstice din Munții Apuseni și Carpații Orientali. Cu toate acestea, apariția lor în țara noastră nu a provocat pagube și nici pierderi de vieți omenești.

Atlas Geografic • 27-04-2023, 12:00:35 • 937 vizualizari

Continuare pe Atlas Geografic »

 

CovidFacebookHotNightsAuto InfoStiri AlexandriaLicitatii Publice • 14056 articole • 111 documentare • 531 melodii • 888 bancuri