X

Lovitură de aproape 4 mil. euro în faţa Gării Nicolina. Proces cu acte din 1941

Urmaşa unui fost industriaş ieşean din perioada interbelică se află la un pas de a-şi întregi moştenirea. Magistraţii Tribunalului i-au aprobat acesteia acordarea de despăgubiri pentru fosta Fabrică de Spirt. Pentru terenul acoperit acum de blocuri, Angela Maxin ar urma să primească peste 3,7 milioane euro.

În timpul celui de-al doilea război mondial, Ioan Popovici era proprietarul fabricii de spirt şi acid carbonic din Nicolina, ca şi a unei suprafeţe importante de teren lângă aceasta. Întreaga sa avere a fost confiscată de regimul comunist în 1950. După mai bine de 40 de ani, nepoata fostei sale soţii şi moştenitoarea sa testamentară, ieşeanca Angela Maxin, a început demersurile de recuperare a averii. Bătălia s-a dat pe două fronturi, împotriva instituţiilor statului, dar şi a celorlalţi moştenitori ai industriaşului.

Nu se mai punea problema unei retrocedări în natură

Maxin a avut câştig de cauză, iar până în 1994 obţinuse retrocedarea mai multor loturi de teren, în suprafaţă totală de 8,6 ha. Aproape imediat, ea a început să-l vândă. O suprafaţă de 7.000 mp a fost cumpărată de Direcţia Vamală, pentru construirea sediului său de lângă gara Internaţională. Încă un hectar a fost vândut Poştei. Alte terenuri au fost revendicate ulterior de Maxin tot în zona Nicolina. Printre ele, chiar fosta fabrică şi terenul aferent acesteia, din apropierea actualului Spital de Recuperare.

Citește și: Proiect inedit dedicat copiilor şi tinerilor de 6-19 ani, din Alba. Fondul Științescu finanțează proiecte cu până la 15.000 de lei

O cerere de revendicare a fost depusă de Maxin la Primărie în 2001, imediat după apariţia Legii 10, referitoare la imobilele naţionalizate. Cererea viza curtea de un hectar a fabricii şi alte 10 ha din fabrica propriu-zisă. Cândva, pe acestea se aflau 12 corpuri de clădire în suprafaţă totală de aproape 2.000 mp, inclusiv o fabrică de sifoane, grajduri şi o ţesătorie.

În fapt, nu se mai punea problema unei retrocedări în natură. Clădirile fuseseră demolate de mult, iar pe terenul fabricii fuseseră construite blocuri. Ar mai fi putut fi găsite cel mult mici parcele disponibile, printre blocuri. Ca urmare, municipalitatea a propus, în 2009, acordarea de despăgubiri.

Continuare în Ziarul de Iași!

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursă foto: ziaruldeiasi.ro)

Articolul Lovitură de aproape 4 mil. euro în faţa Gării Nicolina. Proces cu acte din 1941 apare prima dată în PRESShub.

PressHUB • 22-10-2023, 00:01:34 • 676 vizualizari

Continuare pe PressHUB »

 

CovidFacebookHotNightsAuto InfoStiri AlexandriaLicitatii Publice • 14475 articole • 111 documentare • 531 melodii • 888 bancuri