Liniile de autobuz 205 şi 311 vor funcţiona pe trasee deviate în cursul zilei de sâmbătă, 29 iunie 2024, ca urmare a restricţiilor de trafic impuse de desfăşurarea evenimentelor „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă Urbană”, „Marşul Bucharest Pride” şi „10 K Grand Prix International 2024”, informează Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov, printr-un comunicat.
Potrivit sursei citate, între orele 9:00-18:00, autobuzele liniei 205 vor circula pe traseul de bază între terminalul „Străuleşti” şi Piaţa Victoriei, apoi pe un traseu modificat pe sensul spre Piaţa Unirii, pe Bd. Lascăr Catargiu, Bd. Gheorghe Magheru, Bd. Nicolae Bălcescu, Bd. I. C. Brătianu, Str.Halelor, terminal „Piaţa Unirii 2”. Sensul opus nu va fi modificat.
De la ora 18:00 şi până la sfârşitul programului, linia 205 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul „Străuleşti” şi Piaţa Victoriei, apoi pe un traseu modificat pe sensul spre Piaţa Unirii, pe Bd. Lascăr Catargiu, Bd. Gheorghe Magheru, Bd. Nicolae Bălcescu, Bd. I. C. Brătianu, Str. Halelor, staţia „Piaţa Unirii” (comun cu liniile 104, 123, 385, N110, N115) , Splaiul Independenţei, Bd. Schitu Măgureanu, Str. Popa Tatu, apoi traseul de bază.
Linia 311 va funcţiona, între orele 9:00-19:00, între „Faur” şi intersecţia Bd. Nicolae Bălcescu/ Str. Dem I Dobrescu, apoi pe un traseu modificat pe Bd. Nicolae Bălcescu, cu întoarcere pe Str. C. A. Rosetti, Str. Maria Rosetti, apoi traseul actual. Sensul opus nu va fi modificat.
Articolul Liniile de autobuz 205 și 311 vor circula pe trasee deviate sâmbătă apare prima dată în Presshouse.ro.
Presshouse • 29-06-2024, 00:01:16 • 175 vizualizari
Covid • Facebook • HotNights • Auto Info • Stiri Alexandria • Licitatii Publice • 23776 articole • 111 documentare • 531 melodii • 888 bancuri