X

Leopoldina Bălănuță, sensibilitatea unei actrițe unice

Leopoldina Bălănuță s-a născut pe 10 decembrie 1934 la Păulești, în Vrancea, și a absolvit în 1957 Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, la clasa Mariettei Sadova și a lui Marcel Anghelescu.

“De la început chiar a trebuit să mă zbat. Am dat examenul de admitere în Institut de patru ori. Dădeam simultan şi la teatru, şi la cinematografie. Luam note maxime, dar nu eram admisă… Până când mi-am luat inima-n dinţi şi, deşi începuseră cursurile, m-am dus la decan. L-am rugat să mă primească… I-am propus să facem un legământ secret: dacă obţin numai note de zece, să pot rămâne. Şi am luat numai zece… Marea mea iubire pentru cuvânt a început din copilărie. Pentru cuvântul rostit, pentru cuvântul citit sau ascultat… Intuisem ceva din forţa verbului. Dar trebuie mai întâi să înveţi. Totul pe lume se învaţă. Şi muzica, şi teatrul. Trebuie perseverat până când ajungi să-ţi fie absolut necesare… Primul dascăl mi-a fost Marietta Sadova, un mare om de cultură, un mare pedagog, care reuşea să stabilească în jurul ei o atmosferă propice creaţiei… Pentru cei ce-şi fac ucenicia, e hotărâtor cu cine învaţă. Pe vremea aceea, pe culoarele institutului treceau încă Aura Buzescu, Beate Fredanov, Bălţăţeanu, Vraca… Am avut şi colegi foarte buni: Florin Piersic, Cosma Braşoveanu, Ica Matache, Lucia Mara… Un gust amar — totuşi — mi-au lăsat acei ani. Purtam cu mine un fel de sentiment al dezrădăcinării, nostalgia locurilor natale. Am fost şi foarte bolnavă. Eram însă tânără şi entuziastă (…)

În 1959, debutam în Bucureşti la Teatrul Tineretului — actualul Teatru Mic, intr-o piesă cu titlu parcă predestinat: Prima întâlnire. De atunci, am rămas credincioasă acestui colectiv… Cum experienţa, cu atât mai puţin obişnuinţa, nu trebuie să se transforme în comoditate profesională, actorul e bine să fie mereu asemeni unei coli albe, disponibil la orice fel de solicitare… În meseria noastră e nevoie de multă umilinţă, umilinţă şi respect în faţa textului. Orgoliul personal să nu fie mai puternic decât dorinţa de a reuşi, împreună… Mai tinerii regizori ai teatrului nostru, Silviu Purcărete şi Cristian Hadji-Culea, sunt personalităţi puternice, distincte, cu o solidă cultură. Ceea ce îi uneşte este o excepţională sensibilitate şi faptul că sunt oameni de o mare fineţe sufletească. Noi, în Teatrul Mic, ne împăcăm bine, şi lucrul acesta reconfortant e esenţial. Eu sunt fericită când am alături un partener bun, căruia să-i simt sufletul deschis. E aproape o anomalie ca talentul să nu fie generos…” (Revista Teatrul, 1986)

“Când a venit generaţia mea, a găsit o lume dementă, jalnică. O lume bântuită de nebuni care s-au substituit lui Dumnezeu şi care au transformat omenirea într-o vulgară tarabă. Am vârsta acestui cataclism comunist. Eu cred în Dumnezeu, cred în semnele pe care le-a lăsat pe pământ: în Bach, Eminescu, Shakespeare, înţelegeţi?! Dar eu trebuie să fiu recunoscătoare acestor semne care mi-au alcătuit fiinţa. Dar o gaşcă de nebuni au bântuit acest secol şi au lăsat urmele astea pe care nu ştiu când le vom mai putea şterge. Nebunii aceştia au forţa virusului. Molipsesc în masă. Au forţa fantastică de a învrăjbi. Molipsesc lumea de toate întunecimile lor. (…)

Probabil că m-a însemnat lumea în care am trăit. Nu puteau să nu rămână amprente. Nu am avut o viaţă uşoară, dar a fost o viaţă teribil de intensă, de interesantă. Am putut cunoaşte toate meandrele sufletului omenesc. Sper atât de mult într-o logodnă fericită între noi, cei traumatizati de această experienţă, a comunismului şi lumea liberă. Cred că se va petrece un lucru extraordinar, cred că va apărea un altfel de artă, de teatru, de dans, de pictură.

Când eram mici, jucam „stop”. Acum aş vrea o clipă de „stop” în care oamenii să se gândească la un singur lucru: la vindecarea planetei acesteia. S-ar degaja o forţă fantastică din acest gând comun. Ar face cu neputinţă multe lucruri care se întâmplă acum. Sunt nebuni pe lume dar ei nu trebuie să decidă. Cum să le îngădui nebunilor să decidă? Nebunilor şi neruşinaţilor. Primul păcat al timpului meu este neruşinarea. Iar noi o îngăduim fie prin tăcere, fie prin însingurare.”

Leopoldina Bălănuță nu a avut copii: „Este una din infirmităţile vieţii mele. O simt aşa ca o boală cronică“, dar spune zâmbind că îl are pe Mitică:

„Şi eu am simţul umorului. Cât mi-a fost dat, am ştiut să mă bucur de viaţă. Sunt un om sociabil, râd cu poftă, joc cu voluptate comedie. Iar Mitică este de o rară sensibilitate. E un om cu care îţi face plăcere să pleci la drum lung. Câteodată el poate fi mai vulnerabil decât mine. El a trăit experienţe cumplite. A fost închis. Nu i-am cerut niciodată să-mi vorbească despre asta. După cum nici tatălui meu nu i-am cerut acest lucru. Ei au fost închişi în acelaşi timp, au stat în acelaşi loc. Pe vremea aceea eu şi Mitică nu eram împreună. Aşa, din când în când, îmi mai spune câte ceva. Nu-şi face din suferinţă un capital”.

Actrița Leopoldina Bălănuță a încetat din viață pe 14 octombrie 1998 la București, la vârsta de 63 de ani.

Principalele roluri ale actriței Leopoldina Bălănuță în teatru:

Aase — Peer Gynt de H. Ibsen (1957); Veta — O noapte furtunoasă de I. L. Caragiale (1957); Doamna Higgins — Pygmalion de G. B. Shau (1958); Duky — Arborele genealogic de Lucia Demetrius (1958); Valea Kalitina — Prima întîlnire de Tatiana Sîtina (1959); Jana Mincu — De n-ar fi iubirile… de Dorel Dorian (1963); Gittel — Doi pe un balansoar de W. Gibson (1965); Maria Sinești — Jocul ielelor de Camil Petrescu (1966); Lia — Iertarea de Ion Băieșu (1967); Annie Sullivan — Fata care a făcut o minune de W. Gibson (1968); Antigona — de Sofocle (1969); Veronica Micle — Eminescu și Veronica de Eugenia I Busuioceanu (1970); Holga — După cădere de Arthur Miller (1972); Katerina — Furtuna de A. N. Ostrovski (1973); Irina— Matca de Marin Sorescu (1974); Alexandra — Răspîntia cea mare de V. I. Popa (1974); Gina Ekdal —Rața sălbatică de H. Ibsen (1976); Sonia — Unchiul Vania de A. P. Cehov (1978); Constance — Nebuna din Chaillot de Jean Giraudoux (1978); Femeia cu ouă — Nu sînt Turnul Eiffel de Ecaterina Oproiu (1979); Profesoara — Lecţia de engleză de Nataşa Tanska (1980); Victoria — Evul mediu întâmplător de Romulus Guga (1980); Magda Mărculescu — Un pahar cu sifon de Paul Everac (1980); Marghioala — Dă frunza dudului de D. R. Popescu (1982); Regina Margareta — Ivona, principesa Burgundiei (1983)

Printre filmele în care a fost distribuită Leopoldina Bălănuță se numără Nunta de piatră (1972), Dincolo de pod (1975), Blestemul pământului – Blestemul iubirii (1980), Clipa (1979), Bietul Ioanide (1979), Năpasta (1982).

Surse:

Revista Teatrul, 1986

Revista Flacăra, 1991

Articolul Leopoldina Bălănuță, sensibilitatea unei actrițe unice apare prima dată în Dosare Secrete.

Dosare secrete • 14-10-2022, 12:01:18 • 46 vizualizari

Continuare pe Dosare secrete »

 

CovidFacebookHotNightsAuto InfoStiri AlexandriaLicitatii Publice • 3198 articole • 112 documentare • 510 melodii • 886 bancuri