X

Ion Vasilescu: “La fereastra unde doarme o pisică”

Ion Vasilescu s-a născut pe 4 noiembrie 1903 la Bucureşti, a studiat muzica la Conservatorul „Cornetti” din Craiova, apoi la cel din Bucureşti şi la Schola Cantorum din Paris, iar după terminarea pregătirii universitare a devenit dirijor la Teatrul Naţional din Craiova. În anii următori, a fost, pe rând, profesor de muzică la Liceul „Fraţii Buzeşti”, la Colegiul „Nicolae Bălcescu”, la Liceul Militar „D.A. Sturza”, la Şcoala Normală din Craiova, profesor de teorie-solfegiu la Conservatorul „Cornetti” şi dirijor la teatrele „Cărăbuş”, „Alhambra”, „Gioconda” şi, mai târziu, la Teatrul de Estradă Bucureşti.

În 1938, revista Rampa a stat de vorbă cu muzicianul cu o ocazie specială, deschiderea Teatrului Colos:

“Ion Vasilescu, pe care toată lumea îl numeşte «Maestrul», debutează ca director de teatru. Are în mână un băţ cu care loveşte mereu scaunul din faţă, ca să indice actorilor un ritm mai viu. E agitat şi totuşi stăpân pe spectacolul pe care-l montează singur.

— Pentru mine, spune Ion Vasilescu, un spectacol e tot un fel de compoziţie. De plan mai mare însă. În piesa aceasta pe care am adaptat-o împreună cu Eugen Mirea si H. Nicolaide după comedia franceză «On ne roule pas Antoinette» am cultivat deopotrivă muzica şi umorul, încercând să dau spectacolului un tempo mai viu şi un aspect mai glumeţ. Am folosit o serie de gag-uri, de muzici trucate şi, ca element nou, am introdus corul, aşezat în afara scenei, care dă un fel de replică amuzantă, fără nicio altă justificare decât aceea a agreabilului. «De la Munte la Mare» e o comedie-şarjă, o farsă, un fel de sketch de proporţii mai mari.

— Cum te simţi ca director?

— Am rămas cel mai bun prieten al actorilor. De fapt nu mă consider director, ci un fel de prim angajat însufleţit de interesul comun al tuturor. Mi-am ales de vreo 4 luni piesa pe care o joc acum şi am avut timp destul ca să adaptez rolurile la posibilităţile actorilor, pe care i-am angajat încă de pe atunci. Jocul în grădină diferă de cel din sală şi actorii trebue să facă un efort pentru a se obişnui cu cerinţele spectacolului în aer liber.

Am 20 de ani de teatru, deşi nu sunt prea bătrân. N-am cu totul decât 35 de ani. Dar am început să fac teatru încă din clasa V-a de liceu când, la Teatrul Naţional din Craiova, am intrat printre figuranţi. Apoi la Bucureşti, în timp ce îmi făceam Facultatea şi Conservatorul, am rămas mereu în contact cu teatrul. A fost, pentru mine, o pasiune care m-a albit. Am lucrat modest şi multă vreme n-am putut sa apar pe primul plan. La «Alhambra» am învăţat multe lucruri. De fapt, «Alhambra» a fost o excelentă şcoala de teatru pentru mulţi actori. Căci teatrul e în primul rând o meserie pe care trebuie s-o înveţi pentru a putea ajunge la aceea simplicitate cu adevărat expresivă care constituie linia cea mai importantă pe scenă”.

Printre cele mai cunoscute lucrări ale legendarului Vasilescu se numără „Familia Chiţ-Chiţ” (1927) , comediile muzicale „Fata şefului de gară” (1935) și „De la munte la mare” (1938), opereta „Un vals ca pe vremuri”, comedia „Suflet candriu de papugiu” (1940) sau feeria „Sânziana şi Pepelea”.

În Dicţionarul bio-filmografic din 1969 sunt menționate următoarele filme a căror coloană sonoră a fost compusă de muzician: „O noapte de pomină”, „Răsună valea”, „Domnul Mărăcine”, „Cu marinarii noştri”, „Nufărul roşu”, „Directorul nostru”, „Băieţii noştri”.

De un mare succes încă de la primele interpretări și la fel de cunoscute și astăzi sunt nemuritoarele piese compuse de Vasilescu pentru spectacolele din epoca de glorie a Teatrului Alhambra: „La fereastra unde doarme o pisică”, „Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seara”, „Fetiţele din Bucureşti”, „Ţi-am luat un mărţişor”, „Hai să-ţi arăt Bucureştiul noaptea”, „Astăzi e ziua ta”, „Mi-am pus busuioc în păr”, „Ţărăncuţă, ţărăncuţă”, „La balul de sâmbătă seara”, „Firicel de floare-albastră”, „Astă seară să dansezi cu mine”, „Cântă d-alea d-ale noastre”, „Hai acasă, puişor”, „Nu-ţi pare rău când vezi că plâng?”, „Habar n-ai tu”, „Înţeleg”, „Aşa-mi bate inima”, „Cel mai frumos tangou din lume”.

Muzicianul a lucrat cu cei mai cunoscuți textieri ai perioadei interbelice, printre care Nicuşor Constantinescu, Nicolae Vlădoianu, Petre Andreescu, Eugen Mirea, Ştefan Cristodulo, Puiu Maximilian și Aurel Felea, iar piesele sale au fost interpretate de marii artiști ai teatrelor de revistă și ai Radiodifuziunii. Printre ei, Maria Tănase, Mia Braia, Ioana Radu, Dorel Livianu, Jean Moscopol, Titi Botez, Dorina Drăghici, Lidia Andronescu, Aida Moga, Gică Petrescu, Nicu Stoenescu.

Ion Vasilescu a încetat din viață pe 1 decembrie 1960, la vârsta de 57 de ani, la București. Ion Dumitrescu, președintele Uniunii Compozitorilor de la acea vreme, spunea în 1970: “Mi-a fost un bun şi mare prieten, l-am iubit mult. L-am iubit nu numai pentru că era un mare compozitor, ci şi un om deosebit, bun, plăcut la vorbă, loial, generos, subţire. Ion Vasilescu a fost un mare compozitor pentru că a creat melodii veşnic tinere, nemuritoare. (…)

Mi-aduc aminte cu melancolie, agravată de atunci cu fiecare an care a trecut. Era o seară ceţoasă şi umedă de decembrie. Aşteptam strânşi în sala de audiţie a Uniunii Compozitorilor deschiderea unui cenaclu, cu discuţii. Ion Vasilescu, care se ataşase de activitatea noastră de la primele ei începuturi, nu lipsise niciodată. În seara aceea întârzia şi ne făcea să-l aşteptăm. Dar… n-a mai venit… Şi de zece ani parcă-l aşteptăm, pentru că ne lipseşte, lipseşte Uniunii Compozitorilor, lipseşte prietenilor”.

Surse:

Rampa (1935, 1936, 1943)

Realitatea ilustrat[ (1934, 1936, 1938)

Scânteia tineretului (1960)

discogs.com

Articolul Ion Vasilescu: “La fereastra unde doarme o pisică” apare prima dată în Dosare Secrete.

Dosare secrete • 01-12-2022, 00:01:11 • 40 vizualizari

Continuare pe Dosare secrete »

 

CovidFacebookHotNightsAuto InfoStiri AlexandriaLicitatii Publice • 3198 articole • 112 documentare • 510 melodii • 886 bancuri