X

Iohannis a semnat rapid numirile pentru Mihaiela Moraru Iorga și Remus Popa în funcții-cheie din DNA și Parchetul General. Ambii aveau aviz negativ de la CSM – UPDATE

Președintele Klaus Iohannis a semnat joi seară decretele pentru numirea procurorilor Mihaiela Moraru Iorga (foto) și Remus Iulian Popa în funcții cheie din DNA și Parchetul General.

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, nu a ţinut cont de avizul negativ de la CSM şi a transmis președintelui Klaus Iohannis propunerile pentru şefia Secției de combatere a corupției a DNA şi a Secției de urmărire penală la Parchetul General.

Astfel, la sediul Ministerului Justiției s-a desfășurat, miercuri, un nou interviu cu cei doi candidați, în cadrul căruia au fost avute în vedere și aspectele reținute în avizele negative de la Consiliul Superior al Magistraturii.

„După finalizarea interviului, au avut loc consultări extinse privind modul în care fiecare dintre candidați și-a susținut candidatura, în considerarea rolului membrilor comisiei de a o sprijini pe ministra Justiției în desfășurarea acestuia.

În urma interviului desfășurat la data de 10.01.2024 și după analiza întregii proceduri de selecție, ministra Justiției a decis să continue procedura prin transmiterea către președintele României a propunerilor de numire în funcțiile de conducere ale celor doi candidați.

Doamna procuror Moraru Iorga Mihaiela are o solidă experiență profesională, este specializata în combaterea infracțiunilor de corupție, cu activitate îndelungată în cadrul Direcției Naționale Anticorupție. Proiectul său de management este compatibil cu viziunea de dezvoltare și cu liniile de acțiune instituțională ale procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție, oferind elemente de instrumentar managerial apte sa asigure atingerea obiectivelor generale asumate și, în special, consolidarea luptei împotriva corupției.

Domnul procuror Popa Remus-Iulian este un procuror cu o experiență multilaterală și recunoscută în mediul profesional din care provine, îmbină complementar pregătirea profesională și cunoștințele de management judiciar, conștientizând necesitatea adaptării Secției la continua evoluție a infracționalității, importanța recuperării produsului infracțional, a digitalizării și cooperării interinstituționale”, sunt argumentele Ministerul Justiției, remise într-un comunicat citat de Mediafax.

Aşadar, Alina Gorghiu a decis că ambii procurori dețin „calitățile profesionale și personale apte să contribuie la eficientizarea activității structurilor de parchet pentru a căror conducere au candidat”.

Cine este Mihaiela Moraru Iorga

Mihaiela Moraru Iorga este fost procuror al SIIJ, secția creată în epoca Dragnea pentru anchetarea magistraților, actual procuror al “SIIJ 2” din cadrul PÎCCJ.

Avizul Secției de procurori a CSM pentru numirea ei a fost zdrobitor negativ, cu 5 voturi de respingere și unul singur în favoarea candidatei, al procurorului general Alex Florența.

Cel mai cunoscut aspect al carierei procurorului Moraru Iorga este conflictul cu procurorul șef DNA de atunci, Laura Codruta Kovesi, care a și revocat-o în 2017 din parchetul anticorupție, revocare anulată ulterior de instanța de contencios administrativ.

Cât timp a stat la SIIJ, între 01.03.2019 și 14.03.2022, „dnei Iorga Moraru i-au fost repartizate spre soluționare 1.456 de dosare penale, dintre care a soluționat 307, nici unul prin rechizitoriu”, se arată într-un răspuns al PÎCCJ pentru SpotMedia.ro. Deci vreme de 3 ani, exclusiv 307 clasări, deși SIIJ avea competența exclusivă pe corupția magistraților.

În 2019, procurorul SIIJ Moraru Iorga a ridicat pașaportul minorei Sorina Săcărin direct de la Serviciul Pașapoarte Dolj, sub pretextul unei suspiciuni de fals, deși documentul încă nu fusese eliberat.

Detalii în articolul Ministrul Gorghiu decide ce face cu procurorul pentru al cărui abuz statul e condamnat la 120 de mii de euro despăgubiri. Îl propune șef în DNA ca să fie vulnerabil? (Documente)

Aviz zdrobitor împotriva lui Remus Popa

Secția pentru procurori a CSM i-a dat aviz negativ tot cu un vot de 5-1 şi procurorului Remus Popa, propus ca şef al Secţiei de urmărire penală din Parchetul General.

Avizul negativ al CSM arată că Remus Popa are o ”experiență limitată” în ceea ce privește urmărirea penală, adică exact specificul secției pentru șefia căreia candidează.

Avizul CSM arată ca un rechizitoriu la adresa procurorului Popa, despre care arată că a prezentat un proiect managerial cu deficiențe grave, scrie G4Media.

În ambele cazuri, avizul CSM este consultativ, iar numirea în funcție o face președintele Klaus Iohannis.

UPDATE Reacţie dură de la USR

Deputatul USR Stelian Ion a calificat-o pe Alina Gorghiu ca fiind „un ministru marionetă”, care a propus „doi candidaţi marionetă”.

„Ministru marionetă, candidaţi marionetă! Ministra Gorghiu merge mai departe cu procedura de numire a celor doi procurori cu aviz negativ de la CSM. Propunerile vor ajunge acum la păpuşarul-şef, Klaus Iohannis, doar de semnătura lui mai fiind nevoie pentru ca Mihaiela Iorga-Moraru să conducă cea mai importantă secţie din DNA – Secţia de combatere a corupţiei, iar Remus Iulian Popa, Secţia de urmărire penală a Parchetului General.

Obiectul coaliţiei conduse de Iohannis de a pune cruce combaterii corupţiei reale şi de a controla Justiţia este evident. O bătaie de joc fără margini! Justiţia e făcută praf pas cu pas”, a scris pe Facebook Stelian Ion.

The post Iohannis a semnat rapid numirile pentru Mihaiela Moraru Iorga și Remus Popa în funcții-cheie din DNA și Parchetul General. Ambii aveau aviz negativ de la CSM – <span style="color:#990000;">UPDATE</span> appeared first on spotmedia.ro.

Spotmedia • 12-01-2024, 12:01:13 • 483 vizualizari

Continuare pe Spotmedia »

 

CovidFacebookHotNightsAuto InfoStiri AlexandriaLicitatii Publice • 14379 articole • 111 documentare • 531 melodii • 888 bancuri