X

Eșecul misiunii Luna-25, un pas înapoi pentru ambițiile spațiale ale Rusiei

La finalul lunii august 2023, sonda Luna-25 a Rusiei s-a prăbușit pe Lună după ce a intrat necontrolat pe orbită.

Misiunea a fost prima din ultimii 47 de ani în care Rusia a încercat să atingă suprafața satelitului natural al Pământului.

Cu o zi înainte de prăbușire, Roscosmos a anunțat că a avut loc o „situație anormală” în timp ce controlorii misiunii încercau să transfere nava pe orbită înainte de aselenizare.

Rusia nu a mai încercat o misiune pe Lună din 1976

Rusia nu a mai încercat o misiune pe Lună de la Luna-24 din 1976, atunci când Leonid Brejnev era la cârma Kremlinului.

Rusia încerca să ajungă la polul sudic selenar, o regiune nemaiexplorată despre care oamenii de știință cred că ar ascunde cantități vaste de apă înghețată, o resursă importantă pentru viitoarele misiuni spațiale cu echipaj uman.

Savanții cred că Luna noastră s-a format în urmă cu 4,51 miliarde de ani, la puțin timp după Sistemul Solar, atunci când un obiect de mărimea lui Marte s-a izbit de Pământ și a rupt o bucată din planeta noastră.

Ce a spus primul român ajuns în spațiu despre eșecul Rusiei?

Luna a continuat apoi să fie bombardată de obiecte spațiale timp de aproximativ 200 de milioane de ani.

Incidentul marchează un eșec considerabil

Incidentul marchează un eșec considerabil pentru programul spațial al Rusiei și încercarea de a-l reînvia după prestigiul din zilele Uniunii Sovietice.

Agenția spațială de stat Roscosmos a transmis că a pierdut contactul cu nava Luna-25, după ce o problemă a apărut înainte de manevrele pregătite pentru aselenizare.

„Aparatul s-a deplasat pe orbită imprevizibilă și a încetat să mai existe în urma unei coliziuni cu suprafața Lunii”, a anunțat Roscosmos într-un comunicat.

Agenția spațială a Rusiei a mai transmis că o comisie a fost formată pentru a investiga motivele pentru care nava Luna-25 a fost pierdută.

Oamenii de știință ruși s-au plâns în repetate rânduri

Pavel Luzin, expert în programul spațial rusesc, a declarat înainte de misiune că Rusia avea nevoie ca Luna-25 „să demonstreze că este capabilă de ceva chiar și fără Occident”.

Potrivit presei occidentale, oamenii de știință ruși s-au plâns în repetate rânduri că programul spațial a fost slăbit din cauza corupției, coordonatorilor slabi care au așteptări nerealiste și a declinului sistemului educațional științific al Rusiei după era sovietică.

Vitaly Egorov, un analist spațial rus, a spus pentru Associated Press că, în ciuda prăbușirii, misiunea a avut și câteva succese.

„Luna-25 a avut un progres important”

„Luna-25 a avut un progres important. A zburat spre Lună, a efectuat o corecție orbitală și a testat electronicele și instrumentele științifice de la bord. A reușit chiar să colecteze date științifice în timpul zborului și de pe orbita lunară. A trimis, de asemenea, fotografii cu Luna. Cosmonautica Rusiei nu era la acest nivel înainte”, a declarat analistul.

Prima misiune a Rusiei pe Lună din ultimii 47 de ani

„Regret eșecul misiunii Luna-25. Ar fi adus elemente noi și importante în eforturile multinaționale accelerate acum de explorare și exploatare în scopuri pașnice a Lunii”, a adăugat singurul cosmonaut român.

Prima misiune a Rusiei pe Lună din ultimii 47 de ani a eșuat după ce nava spațială Luna-25 a intrat necontrolat pe orbită și s-a izbit de suprafața satelitului natural al Pământului.

Incredibilia • 27-08-2023, 00:00:55 • 478 vizualizari

Continuare pe Incredibilia »

 

CovidFacebookHotNightsAuto InfoStiri AlexandriaLicitatii Publice • 12675 articole • 111 documentare • 531 melodii • 888 bancuri