X

Emisiunea Drumurile Noastre B1 TV-Primii km de asfalt pe A7. „Bătaie politică” pe 7.000 tone de asfalt la DRDP Iași

După 30 de ani de nepăsare și neputință, se vede n zare Autostrada Moldovei. Paralel cu lucrările autostrăzii Ploiești-Buzău-Focșani-Bacău-Roman, pe DN2, șoferii numără sute de cruci, vorbim despre drumul morții.

În sfârșit vedem asfalt pe autodstrada Moldovei, începând cu anul viitor, sperăm să nu crească numărul crucilor pe DN2 pentru că armata portocalie, formată din mii de români, în special moldoveni, a turnat primii km de asfalt, între Buzău și Focșani. Oficialii guvernamentali, promit că anul viitor vom circula pe acest sector de drum.
Între Ploiești și Buzău, un tronson licitat este boicotat deja de „băieții deștepți” din spatele „firmelor deștepte”.

Vor tot şi deja aproape au luat tot. Că nu își fac treaba cum trebuie, este altceva. Nu își fac, pentru că își permit. Pentru că ei pot. Contestații, efecte de cartel, boicotări ale licitațiilor care nu le convin, avocați plătiți cu sute de mii de euro şi intrări la cel mai înalt nivel politic. Toate au un singur scop: tergiversarea cât mai mult a tuturor achizițiilor publice din domeniul transporturilor rutiere și feroviare. De ce ei tergiversează? Pentru a trage de timp. Le convine. Iau ei contractele, nu le pot onora, dar se asigură că nu le vor lua alții. O scurtă radiografie a modului cum se desfășoară licitațiile în Ministerul Transporturilor
Noroc cu singurul constructor român, un moldovean care vrea să construiască autostradă Buzău-Focșani-Bacău-Roman.

Unde au dispărut 7.000 tone de asfalt de la DRDP Iași? De ce tace Ministerul Transporturilor, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere?
Invitati
Ovidiu Barbier, fost director adjunct CNAIR – studio
Lucian Șova, fost ministru al Transporturilor – telefon
Maricel Popa, senator – telefon
Catalin Doscas, jurnalist buetin.de – telefon

Articolul Emisiunea Drumurile Noastre B1 TV-Primii km de asfalt pe A7. „Bătaie politică” pe 7.000 tone de asfalt la DRDP Iași apare prima dată în Presshouse.ro.

Presshouse • 08-04-2023, 12:01:26 • 1024 vizualizari

Continuare pe Presshouse »

 

CovidFacebookHotNightsAuto InfoStiri AlexandriaLicitatii Publice • 14522 articole • 111 documentare • 531 melodii • 888 bancuri