X

Edmund Burke şi firescul libertăţii

Recitirea lui Edmund Burke este, în  era digitală, un exerciţiu de insurgenţă “reacţionară”. Nimic din ceea ce constituie viziunea lui Burke nu  pare să mai aibă sens  în lumea locuită de noi. Nerăbdarea prezentului,  frenezia experimentului  utopic, ignorarea  trecutului,  toate acestea sunt semnele sensibilităţii  radicale ce trezea în Burke, în urmă cu două secole,  răspunsul său conservator.

Şi poate că firescul libertăţii a devenit  cu adevărat suspect în era digitală. Strivit între regulamente şi cifre, desemnat ca parte din întregul ce trebuie  desenat şi controlat, subiect permanent reeducat, încadrat în reţele  sociale şi ameninţat cu naşterea  atotputernicei inteligenţe  artificiale, omul concret, cel care nu poate fi redus la statistici şi rapoarte, este un actor  stingher şi izolat. În clipa în care vocile radicale evocă fericirea umanităţii, omul  este uitat.  Personalitatea sa se topeşte în  pasta viitorului  luminos.

Căci firescul libertăţii este însăşi forma de întruchipare a existenţei care să nu se reducă la un stadiu larvar. Dincolo de ecrane,  dincolo de  marile cauze, se află  viaţa  cu seninătatea şi nefericirea ei. Disciplina ei stranie nu se poate supune elanului nivelator al  radicalilor. Clipele de bucurie şi de tristeţe nu pot fi mimate de nici o maşină rafinată, cu a ei impresionantă viteză de calcul. Dragostea maternă nu poate fi înlocuită  de surogatul unui laborator. Contemplarea cerului  şi a mării  înseamnă actul de manifestare al  umanităţii ce nu se mărgineşte, în  gesturile sale, la automatismul  prezentului  etern.

Acele mici insule despre care vorbea   Edmund Burke sunt refugiile în care se poate regăsi firescul lipsit de emfază al libertăţii.   Arta, familia, prietenia, dragostea,credinţa, sportul, orele de răgaz sunt  bariera în spatele căreia omul concret se refugiază, atunci când statul animat de instincte prometeice    îl asaltează, cu proiectele sale himerice.  Pasiv sau activ, oamenii caută să îşi construiască un teritoriu al  micii lor autonomii:  nespectaculos şi deloc revoluţionar, el  le oferă consolarea pe care nu le-o pot acorda utopiile . Cât despre patria  de care ţin, ea nu este decât o însumare de mici patrii:  limba şi nostalgia ne conferă unitatea  organică ce nu are nimic în comun cu ordinea de caazarmă a  demagogiei.

La acest firesc al libertăţii, atât de dispreţuit de visătorii ucigaşi ai politicii, merită să  ne întoarcem, pe urmele lui Burke. Limitarea statului, garantarea  proprietăţii, constituţionalismul sunt instrumentele de care  ne putem servi spre a limita apetitul radicalismului pentru revoluţionare perpetuă. Intelectualilor şi activiştilor le putem opune, mereu, înclinaţia spre ordinea spontană şi organică  a vieţilor libere. Împotriva utopiei putem mobiliza  resursele de simplă ingeniozitate ale oamenilor ce nu sunt inteligenţe artificiale, ci persoane unice, irepetabile şi imperfecte . Perfecţiunea etanşă a visului totalitar striveşte, nivelează şi amuţeşte, pentru totdeauna.

Recitirea lui Burke este un astfel de răgaz  al reflecţiei.  Schemele  geometrice sunt, mai devreme sau mai târziu, o reţetă a tiraniei.   Dincolo de marginile guvernării şi ale statului se află domeniul imperfecţiunii umane. Libertatea este graniţa pe care statul  omnipotent o detestă.  În absenţa ei   răceala de laborator a utopiei tehnologice ar  domni, suveran, peste noi. Iar  firescul   vieţilor  de demult  ar  înceta să mai fie amintire, de vreme ce viitorul însuşi ar înceta să mai existe, înlocuit  de prezentul etern al  lumii  fascinate de ecranele ei tactile. 

Contributors • 09-03-2023, 12:00:07 • 358 vizualizari

Continuare pe Contributors »

 

CovidFacebookHotNightsAuto InfoStiri AlexandriaLicitatii Publice • 19021 articole • 111 documentare • 531 melodii • 888 bancuri