X

Drulă acuză PSD și PNL de politizarea ASF

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, acuză PSD şi PNL că au politizat conducerea Autorităţii pentru Supraveghere Financiară (ASF) şi că în acest fel se fac vinovate de „explozia” preţurilor la RCA

De asemenea, USR a redepus o solicitare de invitare în Parlament a preşedintelui ASF, Nicu Marcu, pentru a oferi explicaţii despre scumpirile din piaţa de asigurări.

„Au explodat preţurile la RCA. Spre exemplu, pentru o maşină cu motor de 1,5 litri, a crescut de la 900 la 1.200 de lei tariful de referinţă. Există şi un vinovat: PSD şi PNL, cei care au politizat conducerea ASF, Autoritatea pentru Supraveghere Financiară, adică poliţistul acestei pieţe de asigurări care trebuia să nu lase să se întâmple o ţeapă de proporţiile City Insurance. Statul român a plătit până acum 650 de milioane de lei şi de-abia a ajuns la jumătate cu despăgubirile”, a precizat Cătălin Drulă.

Conform unui comunicat USR, preşedintele ASF „este dator cu explicaţii”. Solicitarea de invitare la Comisia de buget din Senat a fost depusă vineri de către senatorii Anca Dragu, Narcis Mircescu şi Claudiu Mureşan. Luna trecută, deputaţii USR Pollyanna Hangan şi Mihai Botez au depus o solicitare similară pentru invitarea lui Nicu Marcu la Comisia economică, „dar aceasta a fost băgată la sertar” de PSD şi PNL, se mai arată în comunicat.

„Autoritatea pentru Supraveghere Financiară, al cărei preşedinte câştigă 12.000 de euro pe lună, este înţesată de oamenii PSD şi PNL. Normal că n-au stat cu ochii pe ţeapa City Insurance, normal că nu şi-au făcut treaba de supraveghere şi control, pentru că probabil aveau alte interese şi serveau alte interese. Cine trage ponoasele? Cetăţenii obişnuiţi. Ei, specialii, îşi încarcă sutele de milioane în conturi, noi ajungem să plătim RCA de trei ori mai mult decât acum câţiva ani. Acesta este statul pe care îl propun PSD şi PNL. Statul privilegiaţilor, statul specialilor, statul celor care bagă mâna în buzunarul oamenilor cinstiţi”, a susţinut Cătălin Drulă. 

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

The post Drulă acuză PSD și PNL de politizarea ASF appeared first on România Liberă.

Romania Libera • 11-03-2023, 00:01:30 • 476 vizualizari

Continuare pe Romania Libera »

 

CovidFacebookHotNightsAuto InfoStiri AlexandriaLicitatii Publice • 13481 articole • 111 documentare • 531 melodii • 888 bancuri