X
A venit apa caldă?

De ce nu vei vedea niciodată într-un curcubeu culorile negru, maro sau gri

Lumina care vine de la Soare ni se pare albă. Dar lumina albă pe care o vedem în viața de zi cu zi este, de fapt, alcătuită dintr-un amestec de culori diferite. Atunci când lumina trece printr-o picătură de ploaie, aceste culori se pot separa. Lumina se deplasează în „valuri”, precum cele care se deplasează pe un ocean. Fiecare dintre culorile din curcubeu are ceea ce noi numim o „lungime de undă" diferită.

Acest lucru înseamnă că distanța dintre vârfurile undei are o lungime diferită pentru fiecare culoare. Culorile, de la violet - cea mai scurtă lungime de undă, până la roșu - cu cea mai mare lungime de undă, se numesc „spectrul vizibil".

Atunci când lumina atinge una dintre aceste mici bile de apă, lumina își poate schimba direcția, fenomen numit „refracție". Dacă lumina lovește picătura de ploaie la unghiul potrivit, refracția separă lungimile de undă în diferitele lor culori. Deoarece o cantitate mare de lumină este refractată prin multe picături de ploaie, vedem aceste culori sub forma unui curcubeu pe cer. Ordinea în care apar culorile este stabilită în funcție de lungimea de undă a acestora.

Când învățăm despre curcubeu, suntem învățați că există șapte culori: roșu, portocaliu, galben, galben, verde, albastru, indigo și violet. Dar acest lucru nu este strict adevărat, asta pentru că diferitele culori se amestecă unele cu altele și este dificil de spus unde se termină o culoare și unde începe alta. Există și alte culori intermediare, cum ar fi turcoazul între albastru și verde. Unele culori, însă, sunt amestecuri de culori care nu se află una lângă alta în spectru.

Nuanța de maro, de exemplu, este un amestec de roșu și verde. Dar undele de roșu și verde din curcubeu nu se află una lângă cealaltă, așa că nu le vedem amestecate pentru a obține maro. Același lucru este valabil și pentru multe alte culori care sunt amestecuri și există două culori pe care nu le vom vedea niciodată într-un curcubeu: alb și negru.

Negrul este absența culorii - este ceea ce vedem atunci când nu există deloc lumină. Pe de altă parte, albul este o combinație a tuturor culorilor laolaltă. Atunci când lumina este refractată de picăturile de ploaie, aceasta separă lumina albă în spectrul vizibil, ceea ce înseamnă că nu mai este albă. Griul este un amestec de alb și negru și, așa cum nu putem vedea niciodată albul și negrul într-un curcubeu, nu putem vedea nici culorile obținute prin amestecarea lor.
___________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro:

Share articol:

TAGS:

Yoda • 28-12-2022, 00:00:53 • 838 vizualizari

Continuare pe Yoda »

 

CovidFacebookHotNightsAuto InfoStiri AlexandriaLicitatii Publice • 14056 articole • 111 documentare • 531 melodii • 888 bancuri