X

De ce anul are 13 luni în Etiopia?

Suntem obișnuiți ca un an să aibă 12 luni și nu ne imaginăm un altfel de calendar. Cu toate acestea, nu toate țările din lume folosesc același calendar ca și noi, iar Etiopia este cel mai bun exemplu. Aici, lunile anului și momentele zilei sunt calculate altfel.

De ce în Etiopia anul are 13 luni

Calendarul etiopian, cunoscut și sub denumirea de calendarul eritrean, reprezintă un sistem de cronometrare a timpului utilizat în Etiopia care este diferit față de calendarul gregorian pe care îl utilizăm noi.

În timp ce calendarul gregorian este adoptat în cea mai mare parte a lumii, inclusiv în România, Etiopia se conformează propriului său calendar, aflat în urmă cu aproximativ 7 ani și 8 luni față de cel gregorian.

Astfel, în țările care utilizează calendarul gregorian, ne aflăm deja în anii 2020, în timp ce în Etiopia se află în continuare în anii 2010, acum în această tară fiind anul 2016.

Calendarul etiopian constă în 13 luni, dintre care 12 luni au fiecare 30 de zile, iar a 13-a lună poate avea cinci sau șase zile, în funcție dacă anul este bisect sau nu. Acest sistem de cronometrare se bazează pe nașterea lui Iisus Hristos și nu a fost afectat de ajustările efectuate de Biserică în secolul al VI-lea, sub Papa Grigore al XIII-lea. Prin urmare, calendarul etiopian este cu aproximativ 7 până la 8 ani în urma calendarului gregorian.

Un aspect interesant al calendarului etiopian constă în faptul că Anul Nou cade întotdeauna pe 11 sau 12 septembrie în anii bisecți. În plus, față de diferențele la nivelul lunilor și anilor, Etiopia are și o modalitate distinctă de împărțire a zilei în ore.

În loc să aibă o zi de 24 de ore, etiopienii împart ziua în ture de 12 ore care încep la ora 6 dimineața. Astfel, momentul pe care noi îl considerăm amiază sau miez de noapte se potrivește cu ora 18:00, respectiv 6:00. Altfel spus, în Etiopia, începutul unei zile nu este marcat de ora 0:00, ci de ora 6:00 dimineața.

Deși în lume există aproximativ 40 de calendare în uz, în afară de cele mai cunoscute, precum calendarele mayaș, chinez și evreiesc, Etiopia reprezintă un exemplu de țară care adoptă un calendar unic, diferit de cel utilizat în cea mai mare parte a lumii.

Distribuie acest articol:

Atlas Geografic • 01-01-2024, 00:00:33 • 88 vizualizari

Continuare pe Atlas Geografic »

 

CovidFacebookHotNightsAuto InfoStiri AlexandriaLicitatii Publice • 14522 articole • 111 documentare • 531 melodii • 888 bancuri