X

Cum și-a securizat Securitatea „turnătorii” înainte și după 1989. Cazul Victor Neumann vs CNSAS

Curtea de Apel București a dat câștig de cauză Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) într-un dosar în care instituția l-a acuzat pe fostul director al Muzeului de Artă Timișoara, Victor Neumann, că ar fi colaborat cu fosta Securitate.

Hotărârea judecătorească din acest caz, studiată de Europa Liberă, scoate la iveală 12 ani de presupuse „turnătorii” imputate de CNSAS lui Victor Neumann, precum și protecția oferită de instituțiile statului înainte și după 1989.

Istoricul Victor Marius Andrei Neumann s-a dovedit un colaborator între anii 1977-1989, transmițând Securității „atât prin înscrisuri olografe, cât și verbal informații despre terțe persoane, colegi și membri ai anturajului”, se menționează în hotărârea Curții de Apel București.

Anterior procesului, Neumann a negat acuzațiile. Potrivit portalului instanțelor de judecată din România, el nu a contestat încă decizia instanței.

Același document arată că Neumann ar fi colaborat sub diferite nume conspirative: Hodoș Polixenianu, Hodoș Polixenie, Hodoș/Hodos până în 1989, iar după preluarea în rețeaua Grupei Operative Teritoriale 0544 din CIE, cu sarcini în străinătate, Nedelcu și Robert.

Citește articolul integral pe Romania.europalibera.org

Citește și: Soțul fostei șefe DIICOT, Dan Hosu, a murit. Ministrul Predoiu, acuzat că s-a antepronunțat în dosarul în care era judecat

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(FOTO: Inquam Photos)

Articolul Cum și-a securizat Securitatea „turnătorii” înainte și după 1989. Cazul Victor Neumann vs CNSAS apare prima dată în PRESShub.

PressHUB • 04-02-2023, 12:01:52 • 208 vizualizari

Continuare pe PressHUB »

 

CovidFacebookHotNightsAuto InfoStiri AlexandriaLicitatii Publice • 6214 articole • 111 documentare • 522 melodii • 888 bancuri