X

Asfixierea erotică: Frantisek Kotzwara, compozitorul care a murit strangulat de o prostituată

Frantisek Kotzwara a fost un compozitor ceh desăvârșit și un interpret talentat la vioară, contrabas, pian, violoncel, flaut și alte instrumente cu coarde și de suflat. A călătorit în toată Europa, cântând cu diverse orchestre.

La Londra, a cântat chiar și în orchestra Teatrului Regelui. Cea mai faimoasă piesă a lui, „Bătălia de la Praga”, a fost menționată de Mark Twain în cărțile „Aventurile lui Huckleberry Finn” și „Tom Sawyer în străinatate” și de Thomas Hardy în „Doi ochi albaștri”.

Coperta broșurii englezești din 1797 despre moartea lui Kotzwara. Foto: Getty Images

Însă, în ciuda numeroaselor sale realizări muzicale, Frantisek Kotzwara a căpătat mai multă notorietate din cauza modului neobișnuit în care a murit.

La 2 septembrie 1791, în timp ce se afla la Londra, Kotzwara, în vârstă de 63 de ani, a vizitat o prostituată pe nume Susannah Hill. După o cină fastuoasă stropită cu coniac, Hill l-a dus pe Kotzwara într-o cameră „unde au avut loc mai multe acte de cea mai grosolană indecență”.

La început, Kotzwara i-a cerut lui Hill să-l castreze cu un cuțit, lucru pe care prostituata l-a refuzat categoric. Apoi, Kotzwara și-a descheiat cămașa și i-a arătat numeroase cicatrici roșii pe piept și pe burtă, despre care a spus că erau urmele tăieturilor pe care femeile i le făcuseră în diferite momente, din dorința lui.

În speranța de a-i spori plăcerea sexuală, Kotzwara i-a cerut lui Hill să aducă o bucată de frânghie și a rugat-o să lege un capăt al acesteia de clanța ușii, apoi să fixeze celălalt capăt în jurul gâtului lui.

Kotzwara i-a mai cerut lui Hill să tragă bine de frânghie și să-l lase așa timp de aproximativ cinci minute, spunând că astfel „îi va satisface pasiunea”.

Nefiind familiarizată cu fetișurile lui Kotzwara, Hill a strâns ștreangul un pic prea mult, deoarece compozitorul a început să se învinețească după câteva minute. Hill a intrat în panică și a tăiat funia, după care bărbatul a căzut pe podea, nemișcat.

Coperta broșurii de prezentare a piesei „Bătălia de la Praga”, compusă de Frantisek Kotzwara. Foto: Wikimedia

Hill a încercat să-l resusciteze pe muzician spălându-l pe față cu apă rece, după care a chemat în ajutor doi medici. Cu toate acestea, eforturile lor au fost zadarnice, căci Kotzwara era mort.

Hill a fost inițial acuzată de crimă și judecată, dar când detaliile morții au devenit clare, moartea lui Kotzwara a fost considerată accidentală, iar Hill a fost achitată.

Pentru a proteja reputația lui Kotzwara și pentru a evita un scandal public, judecătorul a ordonat ca toate documentele legate de caz să fie distruse.

Asfixierea erotică devine „arta strangulării”

Totuși, povestea era prea bună pentru a fi dată uitării, astfel că, la șase ani după moartea lui Kotzwara, mărturia completă a lui Hill a fost tipărită într-o broșură de 48 de pagini intitulată „Propensiuni moderne sau un eseu despre arta strangulării”, care includea și un eseu despre efectele afrodiziace ale strangulării.

Coperta broșurii înfățișa un Kotzwara corpolent, așezat pe podea în apartamentul prostituatei Hill, ținând în mână o sticlă și un pahar, cu un zâmbet satisfăcut pe față, în timp ce femeia îi ajusta sfoara înfășurată în jurul gâtului.

Frantisek Kotzwara nu a fost primul care a experimentat asfixierea erotică și cu siguranță nu a fost nici ultimul. Englezul Peter Anthony Motteux, dramaturg, editor și redactor al publicației The Gentleman’s Journal, a murit din cauza unei aparente asfixieri erotice în 1718, acesta fiind probabil primul caz înregistrat în istorie.

Moartea misterioasă prin spânzurare a lui Louis Henri, ultimul Prinț de Condé, în 1830, prezintă circumstanțe care sugerează tot asfixierea erotică.

Asfixierea erotică a fost documentată în multe culturi din întreaga lume, inclusiv în cea mayașă. În Anglia, a fost documentată pentru prima dată în secolul al XVII-lea ca „tratament pentru disfuncția erectilă”.

Foto: Pixabay

Practica a fost probabil inspirată de faptul că multe victime ale execuțiilor publice prin spânzurare par să ajungă la erecție și chiar la ejaculare, ceea ce unii martori au luat ca pe o dovadă că asfixierea nu era doar un remediu pentru impotență, ci și un mijloc de intensificare a plăcerii sexuale.

La doi ani după publicarea eseului despre arta strangulării, un șarlatan excentric pe nume Martin van Butchell, în efortul de a promova virtuțile asfixierii sexuale pentru a-și putea vinde propria marcă de „benzi elastice”, a scris două articole, intitulate „Originea strangulării amoroase” și „Efectele strangulării temporare asupra corpului uman”.

A urmat un val de publicații care au adus practica asfixierii sexuale în rândul publicului larg, iar la Londra s-au deschis în acest scop o serie de „cluburi ale bărbaților spânzurați”, cu personal format din prostituate instruite în această „artă”.

Asfixierea erotică a apărut, de asemenea, în textele medicale de-a lungul secolelor al XVIII-lea și al XIX-lea. Medicii le-au considerat „aberații de la normalitate”, iar experții s-au străduit să explice fenomenul.

Detalii despre asfixierea erotică a lui Kotzwara au ajuns la publicul larg în 1984, când în Jurnalul American de Medicină Legală și Patologie a apărut un articol intitulat „Sfârșitul lui Frantisek Koczwara”, de William Ober.

Un element care rămâne încă un mister în toată această poveste este motivul pentru care Kotzwara i-a cerut lui Hill să îl castreze. Cu siguranță, o astfel de mutilare corporală ar fi fost prea dureroasă pentru a contracara orice satisfacție sexuală pe care Kotzwara spera să o obțină de pe urma ei.

Potrivit unei versiuni a poveștii din ziar, de fapt Kotzwara se masturba și, „constatând că nu putea obține plăcere, și-a exprimat dorința ca doamna Hill să-l castreze”.

Dacă acest lucru este corect, atunci dorința sa de a fi castrat de către Hill pare să fie mai degrabă o exprimare în glumă a frustrării decât o cerere sexuală perversă.

Incredibilia • 13-09-2022, 12:01:14 • 880 vizualizari

Continuare pe Incredibilia »

 

CovidFacebookHotNightsAuto InfoStiri AlexandriaLicitatii Publice • 19021 articole • 111 documentare • 531 melodii • 888 bancuri