X

Altfel de politică externă: relațiile Poloniei cu Ucraina (1991-2022)

   Pentru Polonia, Ucraina a prezentat un punct important al politicii externe cu mult înainte ca lumea occidentală să o vadă altfel decât ca pe un fostă republică sovietică, destinat să rămână în sfera de influență a Kremlinului. Cele două țări sunt legate istoric și cultural, într-o regiune în care granițele au fost, timp de secole, extrem de volatile. Relațiile dintre Polonia și Ucraina au în comun definirea Rusiei ca cea mai mare amenințare la adresa securității proprii.

  După destrămarea Uniunii Sovietice, în 1991, când Ucraina a devenit stat independent, Polonia și-a asumat rolul de a ghida elitele politice și culturale ucrainene pentru integrarea în Europa Occidentală. De altfel, istoricul Timothy Snyder consideră[2] că actuala arhitectură europeană se datorează, în mare măsură, deciziei elitei politice poloneze de a renunța la pretenții teritoriale ceea ce plasa în plan secundar conflictele istorice, în favoarea unei politici de apropiere și recunoaștere a dreptului la existență ca state independente a fostelor republici sovietice. „Marea strategie poloneză”, după cum o numește Snyder, își are rădăcinile în ideile promovate, după cel de-al Doilea Război Mondial, de gruparea din jurul revistei „Kultura”, privind necesitarea unei Europe unite din care Polonia să facă parte.           

    Încă dinainte de destrămarea URSS, Ucraina a jucat un rol important în politica externă a Poloniei, când, în luna octombrie 1990, miniștrii de externe ai celor două state au semnat o declarație comună, care conținea un pact de neagresiune, recunoașterea granițelor și drepturi pentru minorități. “De atunci înainte, Polonia și Ucraina s-au pregătit pentru inițierea relațiilor oficiale ca state suverane recunoscute internațional, adică au pregătit drumul pentru independența Ucrainei și sfârșitul Uniunii Sovietice. […] Când independența Ucrainei a fost consfințită prin referendumul din decembrie 1991, Polonia a fost primul stat care a recunoscut oficial Republica Ucraina.”[3]

            Pentru Polonia, cheia de acces în instituțiile europene și în NATO era buna-vecinătate cu statele cu care avea granițe. Polonia a câștigat încrederea statelor vecine din spațiul ex-sovietic (Ucraina, Belarus și Lituania) după ce le-a recunoscut necondiționat independența și suveranitatea. Chestiunea drepturilor pentru minoritatea poloneză din aceste state a fost abordată separat de recunoașterea frontierelor și s-a făcut după standardele europene. Mai mult, liderii de la Varșovia nu au încurajat inițiativele de autonomie teritorială din diaspora poloneză.

            Chiar și după ce președintele SUA George Bush a mers la Kiev, în august 1991, pentru a îndemna Ucraina să rămână în cadrul URSS, Varșovia a continuat să susțină independența ucraineană.

            Deși sondajele de la începutul anilor 1990 arătau că polonezii se tem mai mult de ucraineni decât de germani sau ruși, Parlamentul polonez a făcut pași spre reconcilierea dintre cele două state. Senatul a adoptat, în iunie 1990, o declarație în care prezenta scuze pentru Operațiunea Vistula (migrația forțată, în 1947, a populației ucrainene din teritoriile recuperate de Polonia după cel de-al Doilea Război Mondial). Ucraina a refuzat atunci să procedeze similar și să prezinte scuze pentru masacrul polonezilor din Volhynia și Galiția, în 1943 și 1944. Tratatul de bază dintre cele două țări, semnat în 1992, a ocolit disensiunile istorice dintre cele două țări, iar președintele ucrainean Leonid Kravciuc a remarcat că Polonia este poarta Ucrainei spre Europa.[4]  În primii ani după declararea independenței Ucrainei, Polonia a creat și finanțat multiple fundații, asociații, instituții media prin care a furnizat expertiză în tranziția spre democrație, atât guvernului central, cât și autorităților locale și organizațiilorsocietății civile.[5]

            Polonia a jucat un rol important în dezarmarea nucleară a Ucrainei, realizată după semnarea Memorandumului de la Budapesta, în decembrie 1994. În timp ce SUA, Marea Britanie și Rusia își concentrau eforturile pentru transferul către Federația Rusă și distrugerea arsenalului nuclear rămas în posesia fostelor republici sovietice (Belarus, Kazahstan și Ucraina), liderii de la Varșovia au vorbit despre necesitatea sprijinului pentru stabilitatea politică și economică a Ucrainei. După cum a remarcat, atunci, ministrul adjunct al Apărării, Jerzy Milewski: „Americanii sunt interesați doar de rachete. Pentru a schimba situația în Ucraina, Occidentul va trebui să spună clar că apreciază drept inviolabilă suveranitatea Ucrainei”.[6]

            La rândul ei, după obținerea independenței, Ucraina a privit Polonia ca pe singurul stat capabil să se opună unor noi tendințe expansioniste ale Federației Ruse. În 1993, președintele ucrainean Leonid Kravciuk a propus Poloniei un pact „de la Marea Baltică la Marea Neagră”, în care alianța polonezo-ucraineană să fie pilonul principal, însă Varșovia a respins ideea de teama că această inițiativă ar fi percepută de Rusia ca o provocare.

*

            După câștigarea alegerilor prezidențiale de către Leonid Kucima, Polonia a continuat să sprijine eforturile de integrare europeană ale Ucrainei, urmărindu-și în paralel obiectivele de aderare la UE și la NATO. După lansarea de către NATO a Parteneriatului pentru Pace, în ianuarie 1994, Polonia a găsit și posibilitatea unei cooperări militare directe cu Ucraina, în cadrul PpP, inclusiv un batalion de menținere a păcii, propus în 1995, creat în 1997, și trimis de NATO în 2000, în Kosovo. Polonia a fost singurul membru PpP vecin al Ucrainei care a făcut acest lucru și, ulterior, a făcut lobby pentru o Cartă NATO-Ucraina, semnată în 1997. Tot în 1997, Polonia și Ucraina au inițiat un acord de renunțare la vize. Polonia a fost modelul de modernizare pentru Ucraina, iar Varșovia a devenit principalul donator pentru programele de asistență în democratizare:

            „La mijlocul anilor 2000, Ministerul Polonez de Externe, prin PolishAid, furniza   aproximativ 700.000 de dolari anual ajutor pentru democratizarea Ucrainei. În total, Polonia asigura aproximativ suma combinată a asistenței pentru democratizare furnizată Ucrainei de către Suedia și Marea Britanie […]. Asistența pentru Ucraina, lăudată de mulți dintre beneficiari, reprezintă o parte mai mare din ajutorul pentru dezvoltare decât procentul alocat de Statele Unite pentru construcția democratică în Ucraina”. [7]

            În timpul celui de-al doilea mandat al președintelui Leonid Kucima (1999 – 2004), influența Rusiei în Ucraina a crescut și a rămas dominantă, în ciuda eforturilor Poloniei de a continua sprijinul pentru democratizarea țării și construirea unei economii de piață autentice. Polonia și-a intensificat eforturile diplomatice odată cu Revoluția Portocalie, când milioane de ucraineni au protestat pașnic împotriva fraudării alegerilor prezidențiale, din toamna 2004.        

              Președintele de atunci al Poloniei, Alexandr Kwasniewski, și guvernul său și-au asumat rolul de mediator între Puterea și Opoziția de la Kiev, principala îngrijorare fiind aceea că Ucraina s-ar putea scinda, din cauza tensiunilor politice, în două părți: estică și vestică[8]. În cele din urmă, Polonia a reușit, alături de Uniunea Europeană, un compromis între cele două tabere, iar Viktor Iușcenko a fost ales președinte, într-un al treilea tur de scrutin care a fost monitorizat internațional.

            Polonia a încercat să folosească alegerea lui Viktor Iușcenko ca pe o oportunitate de a aduce, din nou, Ucraina pe drumul spre Occident. Liderii de la Varșovia au continuat cooperarea strategică pe mai multe paliere (politic, economic, social) cu Kievul și au devenit avocați vocali ai integrării Ucrainei în Uniunea Europeană și în Alianța Nord-Atlantică. Relațiile cu Ucraina și Rusia au fost și un prilej de conflict intern între președintele Lech Kaczysnki (ales în 2005) și premierul Donald Tusk (venit la conducerea guvernului după alegerile din 2007). Deși amândoi au avut ca scop îmbunătățirea relațiilor cu Ucraina, cei doi aveau viziuni diferite cu privire la relația cu Rusia.[9] În timp ce Kaczysnki practica o retorică dură la adresa Moscovei, Tusk încerca o abordare mai moderată, care să nu antagonizeze Rusia. Kaczysnski a fost cel care a făcut lobby la Washington, în 2006, pentru admiterea Ucrainei în NATO, promițându-i președintelui american George Bush că va încerca un dialog cu Rusia. Eforturile liderului polonez au părut să dea roade în 2008, când, înainte de summit-ul NATO de la București, în aprilie 2008, Bush a mers la Kiev, unde și-a declarat sprijinul pentru aderarea Ucrainei la NATO. Când a devenit clar că aliații occidentali nu vor susține intrarea Ucrainei în NATO, vicepreședintele SUA Dick Cheney a vizitat Ucraina, în august 2008, după invazia Rusiei în Georgia, pentru a exprima interesul și sprijinul Statelor Unite pentru integritatea și securitatea Ucrainei (Parteneriatul Strategic SUA – Ucraina avea să fie semnat pe 18 decembrie 2008).

            Decizia strategică a Poloniei de a slăbi influența rusă în Ucraina s-a concretizat nu doar în cooperarea politică și economică, ci și militară. În iunie 2007, miniștrii Apărării din Polonia, Lituania și Ucraina au convenit înființarea unei unități multinaționale, care, un an mai târziu, a fost ridicată la nivel de brigadă. În noiembrie 2009, a fost semnat un protocol de intenție pentru formarea Brigăzii LITPOLUKR BRIG. Planul a fost însă abandonat, fiind reluat în 2014, după anexarea Crimeii de către Rusia.

*

            Polonia și Ucraina și-au coordonat pozițiile în timpul invaziei Rusiei în Georgia, din august 2008.[10] La 12 august 2008, președinții Poloniei, Ucrainei și Lituaniei, alături de premierii Letoniei și Estoniei au mers la Tbilisi, pentru a-și manifesta sprijinul pentru Georgia în fața agresiunii ruse. Cu acel prilej, președintele polonez Lech Kaczynski a avertizat, într-un discurs ținut în fața a 150.000 de oameni adunați în fața Parlamentului, cu privire la intențiile agresive și expansioniste ale Rusiei: „Astăzi – Georgia, mâine – Ucraina, poimâine – statele baltice și, mai târziu, poate, va veni și rândul țării mele – Polonia”.[11] Cuvintele lui Kaczynski au fost reluate de președintele ucrainean Volodimir Zelesnky în discursul său din fața Seimului polonez, la 12 martie 2022, și a adăugat: „Acest teribil «mâine» a venit pentru Ucraina pe 24 februarie 2022”.[12]

            În mai 2009, Polonia a lansat, alături de Suedia, proiectul Parteneriatul Estic care se adresa Ucrainei, Belarus, Moldovei, Armeniei, Azerbaidjan și Georgiei, și care avea obiectivul apropierii acestor șase foste republici sovietice de UE, prin modernizarea lor și aderarea lor la valorile și standardele UE. Ministrul de Externe polonez Radek Sikorski a spus că parteneriatul este conceput „practic și ideologic” pentru a consolida Politica de Vecinătate a UE față de statele semnatare, care ar putea deveni la un moment dat membre ale Uniunii Europene.[13] Parteneriatul a fost lansat oficial la summit-ul UE de la Praga (7 mai 2009).

            Invazia rusească din Georgia a determinat Polonia să-și sporească eforturile de a convinge UE, NATO și SUA că este nevoie de măsuri sporite de securitate în Europa Centrală și de Est. Profitând de o schimbare în opinia publică poloneză, președintele Kaczynski și premierul Tusk și-au continuat demersurile de a sprijini administrația Bush în instalarea scutului anti-rachetă în Polonia, în pofida amenințărilor directe ale Kremlinului. Lech Kaczysnki a criticat UE pentru poziția blândă față de Moscova, pledând, în schimb, pentru o politică comună cu statele baltice și Ucraina, care ar descuraja o acțiune ostilă a Rusiei. „Guvernul rus trebuie să înțeleagă că politicile sale de astăzi fac imposibilă o relație bună cu Polonia suverană”, avertiza Kaczysnki, la apogeul conflictului ruso-georgian.[14]

            Iar atunci când a izbucnit primul conflict major între Rusia și Ucraina pe tema alimentării cu gaze, guvernanții polonezi și-au declarat solidaritatea cu Kievul. Kaczynski a reluat propunerea ca Europa să-și reducă dependența energetică de Rusia, căutând surse alternative atât de energie, cât și alimentare, cum ar fi o nouă rețea de conducte din Kazahstan și alte state din Asia Centrală, care nu sunt sub controlul Kremlinului.[15]

*

            Un episod remarcabil în relații Polonia – Ucraina – Rusia a fost relatat, în octombrie 2014, de către fostul ministru de Externe Radek Sikorski. În timpul vizitei premierului Donald Tusk, la Moscova, în 2008, Rusia a propus Poloniei o invazie comună în Ucraina:          „Putin voia să devenim participanți la divizarea Ucrainei, voia să trimitem trupe în Ucraina. Acestea sunt semnalele pe care ni le-au transmis…. Noi știam de ani buni cum gândesc ei. A fost unul dintre primele lucruri pe care Putin i le-a spus premierului Donald Tusk, când a vizitat Moscova. A spus că Ucraina este un stat artificial, că Lviv este un oraș polonez și că ar trebui să rezolvăm împreună problema. Din fericire, Tusk nu a răspuns. Știa că este înregistrat”.[16]

            Ideea împărțirii Ucrainei între vecinii ei a fost propusă public, în martie 2014, de către Vladimir Jirinovski, liderul formațiunii naționaliste Partidul Liberal-Democrat din Rusia. În calitate de vicepreședinte al Dumei, el a trimis o scrisoare ministerelor de Externe ale României și Poloniei, propunând împărțirea Ucrainei, prin organizarea de referendumuri după modelul separatiștilor din Donbas. Cinci regiuni din vestul Ucrainei, cu populație majoritar poloneză – Volyn, Lviv, Ivano-Frankivsk, Ternopil și Rivne – să fie alipite Poloniei, în timp ce Transcarpatia ar urma să devină parte a Ungariei iar regiunea Cernăuți să intre în componența Romaniei[17]. Ideea a fost calificată drept absurdă de către reprezentanții statelor menționate.

*

            În mandatul președintelui Viktor Ianukovici (2010–2014), Polonia și-a continuat sprijinul pentru eforturile Ucrainei de a adera la UE și NATO, în ciuda relațiilor apropiate ale lui Ianukovici cu Rusia, ceea ce a condus la reducerea colaborării bilaterale.[18] Polonia n-a renunțat însă la ideea occidentalizării Ucrainei, apelând activ la diplomație culturală. În 2012, cele două țări au organizat în comun Campionatul European de Fotbal, cu manifestări de celebrare a evenimentului în aceeași zi – 8 iunie 2011 – la Gdansk, Varșovia, Poznan și Wroclaw (în Polonia), și Donețk, Harkiv, Kiev și Lviv (în Ucraina).[19] Tot Polonia a fost cea care a convins statele occidentale să nu boicoteze evenimentul în semn de protest împotriva întemnițării fostului premier Iulia Timoșenko.

            Odată cu Euromaidan și Revoluția Demnității (protestele izbucnite la Kiev, în noiembrie 2013, după ce Ianukovici a refuzat să semneze Acordul de Asociere al Ucrainei la Uniunea Europeană), Polonia a redevenit jucător major atât în interiorul Ucrainei, cât și în relația Kievului cu UE. Liderii politici polonezi au vizitat Kievul în perioada protestelor, pentru a-și declara sprijinul pentru drumul spre Occident al Ucrainei. Ministrul de Externe polonez Radoslaw Sikorski a fost cel care a mediat între protestatari și președintele Ianukovici.

   „Sikorski se mai întâlnise cu Ianukovici de câteva ori și credea că Ianukovici are o     oarecare încredere în el. Ianukovici știa că Polonia era principalul avocat al Ucrainei în   Uniunea Europeană și că poziția oficială a guvernului era că Ianukovici doar a amânat semnarea acordului de asociere și că negocierile cu UE cu vor continua. […] A făcut un apel emoționant la protestatari: «Dacă nu sunteți de acord (cu rezultatul medierii – n.n.), veți avea legea marțială, armata și veți muri toți»”[20]

            Alături de Franța, Germania, Polonia a fost principalul artizan al acordului dintre Ianukovici și protestatari, însă el nu a mai intrat în vigoare pentru că fostul președinte ucrainean a părăsit țara. Rolul Poloniei a fost însă recunoscut atât la Kiev, cât și de Uniunea Europeană.[21] După semnarea Acordului de Asociere cu UE (în iunie 2014) și instalarea unui guvern pro-occidental, elita politică poloneză a sperat că mecanismele prevăzute de acord vor reduce influența Rusiei în Ucraina. Implicarea masivă a Poloniei a determinat Kremlinul să catalogheze evenimentele drept „o lovitură de stat” pusă la cale de liderii polonezi.[22]

            Nu întâmplător, Polonia a fost exclusă din negocierile cu Rusia (Acordurile Minsk 1 și 2, negociate în formatul Normandia – Ucraina, Federația Rusă, Germania și Franța). Cu toate acestea, președintele Poloniei, Bronislaw Komorowski, promitea sprijin pentru implementarea acordurilor, însă își exprima rezervele față de îndeplinirea lor de către Rusia. Aflat la Kiev, pentru comemorarea celor uciși în timpul protestelor din 2014, Komorowski a făcut apel la UE și SUA să sprijine Ucraina. Mai mult, întrebat despre ajutorul militar care ar trebui oferit Ucrainei, președintele a răspuns că Polonia nu este de acord cu interdicția vânzării de arme către Ucraina, așa cum deciseseră unele dintre statele occidentale.[23]

            Polonia a sprijinit Ucraina și în criza gazului din 2014, când regimul Putin a folosit din nou șantajul energetic, după anexarea Crimeii. Ca represalii pentru suportul oferit Kievului, Gazprom a redus, fără notificare, alimentarea cu gaz a Poloniei la 24% din volumul total. Polonia folosea o parte din gazul importat din Rusia pentru a alimenta Ucraina, căreia Gazprom, îi oprise total alimentarea. Gazprom a atribuit incidentul cu Polonia unei lucrări de mentenanță a conductei, în vederea pregătirii pentru iarnă.[24] De fapt, regimul Putin dădea astfel un avertisment Poloniei, cel mai fervent avocat al sancțiunilor împotriva Rusiei. De la anexarea Crimeii, Polonia a presat Uniunea Europeană să adopte sancțiuni dure împotriva Rusiei, însă Germania și Franța au preferat o atitudine mai conciliantă față de Moscova.                     

              Polonia și-a intensificat lobby-ul privind adoptarea de sancțiuni dure împotriva Rusiei și în cadrul Grupului Vișegrad. Pe lângă întâlnirile uzuale ale delegațiilor celor patru state, în octombrie 2014, miniștrii de externe ai Poloniei, Cehiei, Ungariei, Slovaciei, alături de ministrul de Externe al Marii Britanii, au condamnat intenția separatiștilor din Donbas de a organiza alegeri, declarându-și susținerea pentru a soluționare a conflictului cu respectarea suveranității, independenței și integrității teritoriale a Ucrainei în granițele ei recunoscute internațional.[25]

*

              Liderii polonezi au fost dezamăgiți de proiectul administrației Obama de a reseta relațiile cu Rusia, în 2009, după alegerile prezidențiale din SUA. Pentru ministrul de Externe Sikorski, discuțiile în contradictoriu și amânarea planurilor americane de instalare a scutului antirachetă gândit de administrația Bush, erau un semnal că Polonia trebuie să-și regândească strategia de securitate: „Cred că e un șoc benefic, în special pentru dreapta politică poloneză. S-ar putea să regândească visul de a baza totul pe alianța bilaterală cu SUA. […] Suntem o țară europeană și aici, în primul rând și mai ales, trebuie să căutăm garanții de securitate”.[26]  

            În iunie 2014, Obama a încercat să liniștească îngrijorările Poloniei cu privire la Rusia, într-un turneu european care a avut ca prim punct Varșovia, precum și o întâlnire cu președintele nou ales al Ucrainei, Petro Poroșenko. Însă, așteptările liderilor polonezi, dar și ale celor din statele baltice, față de SUA vizau, în primul rând, noi trupe americane staționate pe teritoriul lor.

            În timpul vizitei la Varșovia, Obama a reluat angajamentul SUA față de securitatea Europei de Est, garantă de Articolul 5 al Tratatului Alianței Nord-Atlantice, și a anunțat că Statele Unite vor trimite noi trupe permanente în regiune. În plus, președintele american a spus că va cere Congresului SUA să aprobe alocarea a 1 miliard de dolari pentru a susține operațiunile de apărare în această zonă a Europei.[27] Ca o recunoaștere a rolului Poloniei în eforturile de democratizare și europenizare a Ucrainei, președintele americani i-a numit pe ucraineni „moștenitori ai mișcării Solidaritatea”.[28]

            La întâlnirea de la Varșovia cu noul președinte al Ucrainei, Obama a anunțat și un nou pachet de sprijin pentru Kiev: garanții suplimentare de 1 miliard de dolari pentru împrumuturile acordate de către Fondul Monetar Internațional, asistență pentru antrenamentul și profesionalizarea armatei și poliției ucrainene, ajutor militar cu echipament non-letal.[29] Ucraina avea să solicite SUA, pe tot parcursul anului 2014 și după aceea, armament pentru a lupta împotriva insurgenților din restul țării. Într-un discurs ținut în fața Congresului american, în septembrie 2014, Poroșenko le-a spus congresmenilor că Ucraina nu poate câștiga războiul fără asistență militară reală: „Vă rog să mă înțelegeți corect: păturile, ochelarii night-vision sunt importante. Dar nu poți câștiga un război cu pături. […] Mai mult decât atât, nu poți menține pacea cu pături. […] Forțele noastre militare au nevoie de mai mult echipament militar, letal și non-letal, o nevoie urgentă”.[30]

            Când a devenit clar că SUA, NATO și statele din UE nu vor furniza armament Ucrainei, de teama de a nu provoca Rusia, Polonia a reluat cooperarea militară cu Ucraina, sub forma brigăzii multinaționale LITPOLUKR BRIG, alături de Lituania. Brigada, cu comandamentul la Lublin (Polonia) acționează sub deviza „Trei țări, o viziune”, și-a atins capacitatea inter-operațională în ianuarie 2017. Cei 4.000 de militari polonezi, ucraineni și lituanieni sunt staționați pe propriul teritoriu, așteptând mobilizarea în cazul unei decizii de activare a brigăzii[31].

            Dincolo de cooperarea militară directă, Polonia a jucat un rol important în modernizarea armatei Ucrainei și compatibilizarea ei cu standardele NATO. Conform unei analize a Warsaw Institute (un important think-tank de analiză geopolitică), după izbucnirea conflictului în Donbas, Ucraina a devenit interesată de achiziționarea de echipament militar – căști și veste anti-glonț (primele livrări s-au făcut în ianuarie, pe baza unui contract multianual între cele două guverne). Kievul a mai achiziționat drone și sisteme de observație de producție poloneză, de la cea mai mare companie privată de armament, capabile să opereze și pe timpul nopții, importante pentru operațiunile militare din estul Ucrainei. Polonia a oferit expertiză și în problema modernizării echipamentului militar sovietic, dat fiind succesul în modernizarea tancurilor tip T-72.[32]

              Pentru Ucraina, Polonia a fost unul dintre partenerii comerciali principali. Conform datelor Băncii Mondiale, în 2015, Polonia era pe locul cinci în topul exportatorilor în Ucraina, după Federația Rusă, China, Germania și Belarus.[33]

            Până la anexarea Crimeii de către Rusia, politica poloneză față de Ucraina a avut ca prim obiectiv scoaterea țării de sub influența rusă și atragerea ei către Occident. După 2014, Polonia și-a concentrat eforturile diplomatice asupra prezervării integrității teritoriale a Ucrainei. Acționând, pe de o parte, în Ucraina, și, pe de altă parte, printr-un lobby constant în statele-cheie ale UE (Germania, Franța și Marea Britanie), liderii de la Varșovia au încercat să convingă Occidentul de pericolul pe care-l reprezintă regimul Putin pentru stabilitatea și ordinea mondială. Invazia rusă în Ucraina, din februarie 2022, avea să confirme temerile Poloniei.


Note:

[1] Acest articol este un capitol adaptat din disertația de master susținută de Liliana RUSE în sesiunea februarie 2023, în cadrul masteratului de Relații Internaționale din cadrul Facultății de Științe Politice, Universitatea din București.

[2] Timothy Snyder, Reconstruction of Nations: Poland, Ukraine, Lithuania, Belarus, 1569 – 1999, Yale University Press, New Haven & London, 2003, ediție Kindle

[3] Ibidem, pag. 571

[4] Ibidem, pag. 622

[5] Tsveta Petrova, „Polish Democracy Promotion in Ukraine”, 16 octombrie 2014, pe site-ul Carnegie Endowment for International Peace, disponibil la https://carnegieendowment.org/2014/10/16/polish-democracy-promotion-in-ukraine-pub-56907  (accesat – 9 noiembrie 2022). Peter Van Ham, „Ukraine, Russia and European Security”, în Chaillot Papers, 13 februarie 1993, site-ul oficial al Institutului pentru Studii de Securitate al Uniunii Europene, accesibil la https://www.iss.europa.eu/sites/default/files/EUISSFiles/cp013e.pdf (accesat 9 noiembrie 2022)

[6] Snyder, op. cit., pag. 624

[7] Tsveta Petrova, „Polish Democracy Promotion in Ukraine”, 16 Octombrie 2014, pe site-ul Carnegie Endowment for International Peace, accesibil la https://carnegieendowment.org/2014/10/16/polish-democracy-promotion-in-ukraine-pub-56907  (accesat pe 9 noiembrie 2022)

10Miron Lakomy, Polish-Ukrainian Relations, Euromaidan and the Donbass Conflict: The Challenges For Warsaw, Central European Journal of International and Security Studies 11, no. 2: 84-105, pag. 90, disponibil la https://cejiss.org/images/issue_articles/2017-volume-11-issue-2/84-cejiss-cejiss-0217-electronic.pdf (accesat pe 9 noiembrie 2022).

[8] Declarație de presă a președintelui Aleksandr Kwasniewski, 25 noiembrie 2004, disponibilă la https://www.president.pl/archive/news-archive-2000-2010/news-2004/statement-by-the-president-of-the-republic-of-poland-on-the-developments-in-ukraine,37934?__cf_chl_tk=iJ9W58PU3V5yLx7_aarxmiYCyyyNbLm2rkpfXD4fNvg-1670092327-0-gaNycGzNB70 (accesat pe 9 noiembrie 2022)

[9] Goldman, Mintof F. Polish Policy towards Ukraine: The impact on Polish-Russian relations in 2008-2009. The Polish Review 54, no. 4 (2009): 451–76. https://www.jstor.org/stable/25779843#metadata_info_tab_contents (accesat pe 10 noiembrie 2022)

[10] Miron Lakomy, Polish-Ukrainian Relations, Euromaidan and the Donbass Conflict: The Challenges For Warsaw, Central European Journal of International and Security Studies 11, no. 2: 84-105, pag. 90, disponibil la https://cejiss.org/images/issue_articles/2017-volume-11-issue-2/84-cejiss-cejiss-0217-electronic.pdf , pag 90

[11] „Words that Stopped Russia”: Polish Presidents Georgia Speech Remembered, 12.08.2018, disponibil la https://tvpworld.com/38485759/words-that-stopped-russia-polish-presidents-georgia-speech-remembered (accesat – 12 noiembrie 2023)

[12] https://www.interpressnews.ge/en/article/118802-volodymyr-zelensky-i-will-recall-the-words-of-lech-kaczynski-that-he-said-in-tbilisi-in-2008-we-know-very-well-today-georgia-tomorrow-ukraine-the-day-after-tomorrow-the-baltic-countries-and-then-perhaps-the-time-will-come-for-my-country-poland-this-terrible-tomorrow-came-for-ukraine-on-february-24/ (accesat 12 noiembrie 2022)

[13] Renata Goldirova, „Eastern Partnership Could Lead to Enlargement, Poland Says”, EU Observer, disponibil la https://euobserver.com/world/26211 (accesat 12 noiembrie 2022)

[14] John S. Micgiel, „Moscows Hard Line Backfires in Poland”, în The New York Times, 18 august 2008, accesibil la https://archive.nytimes.com/topics.blogs.nytimes.com/2008/08/18/russian-bullying-backfires-in-poland/ (accesat 12 noiembrie 2022)

[15] Goldman, Mintof F. “Polish Policy towards Ukraine: The impact on Polish-Russian relations in 2008-2009.” The Polish Review 54, no. 4 (2009): 451–76. https://www.jstor.org/stable/25779843#metadata_info_tab_contents (accesat pe 10 noiembrie 2022)

[16] Ben Judah, „Putins coup, 19 octombrie 2014, pe site-ul Politico, accesibil la https://www.politico.com/magazine/story/2014/10/vladimir-putins-coup-112025/ (accesat 12 noiembrie 2022)

[17] Un lider de partid rus propune impartirea Ucrainei intre Rusia, Polonia, Romania si Ungaria – reactia MAE, pe site-ul ziare.com, disponibil la https://ziare.com/international/ucraina/un-lider-de-partid-rus-propune-impartirea-ucrainei-intre-rusia-polonia-romania-si-ungaria-reactia-mae-1289688 (accesat -12 noiembrie)

[18] Miron Lakomy, Polish-Ukrainian Relations, Euromaidan and the Donbass Conflict: The Challenges For Warsaw, Central European Journal of International and Security Studies 11, no. 2: 84-105, pag. 90, disponibil la https://cejiss.org/images/issue_articles/2017-volume-11-issue-2/84-cejiss-cejiss-0217-electronic.pdf , pag 91

[19]Poland and Ukraine Mark One Year to Go”, pe site-ul UEFA, accesibil la https://es.uefa.com/uefaeuro/history/news/0253-0d7c98aa8de3-ed3df6da3638-1000–poland-and-ukraine-mark-one-year-to-go/ (accesat 12 noiembrie 2022)

[20] Marci Shore, The Ukrainian Night, Yale University Press, New Haven&London, 2017, pag 220, 228.

[21] Adam Easton, Polands Crucial Role as Yanukovychs Rule Crumble, 25 februarie 20014, pe site-ul BBC, disponibil la https://www.bbc.com/news/world-europe-26342882 (accesat 12 noiembrie 2022)

[22] Georgi Gotev și Krzysztof Kokoszczyski, „Polands Stake In The Ukraine Crises: Hawkish Or Insightful”, 11 septembrie 20014, pe site-ul Euroactiv, disponibilă la https://www.euractiv.com/section/europe-s-east/news/poland-s-stake-in-the-ukraine-crisis-hawkish-or-insightful/ (accesat 12 noiembrie 2022)

[23]Poland will aid Minsk agreement execution”, pe site-ul Președinției Poloniei, accesibil la https://www.president.pl/president-komorowski/news/poland-will-aid-minsk-agreement-execution,39063 (accesat pe 15 noiembrie 2022)

[24] Terry Macallister, Russia stokes tensions with the west by cutting gas exports to Poland, The Guardian, 10 septembrie 2014, accesibil la https://www.theguardian.com/world/2014/sep/10/poland-russia-gas-supply-cut-gazprom-tensions-ukraine (accesat pe 15 noiembrie 2022)

[25] Joint Statement of the MFAs of the Visegrad Group Countries together with the Minister of Foreign Affairs of the United Kingdom of Great Britain and Northern Ireland to the Local Elections in Donbas held on November 2, 2014, 30 octombrie 2014, comunicat al Ministerului slovac de Externe, accesibil la https://www.visegradgroup.eu/calendar/2014  (accesat – 15 noiembrie 2022)

[26] Gabriela Baczynska, Poland eyes closer EU security ties after shield, Reuters, 21 septembrie 2009, accesibil la https://www.reuters.com/article/us-shield-idUKTRE58K17S20090921 (accesat – 30 noiembrie 2022)

[27] Obama visits Poland”, 3 iunie 2014, pe site-ul Deutche Welle, accesibil la https://www.dw.com/en/obama-visits-warsaw-on-ukraine-focused-european-trip/a-17678404 (accesat pe 2 decembrie 2022)

[28] Kathleen Hennessy, Obama holds up Poland as model for Ukraine, 4 iunie 2014, pe site-ul Los Angeles Times, accesibil lahttps://www.latimes.com/world/europe/la-fg-obama-europe-20140605-story.html (accesat pe 2 decembrie 2022)

[29] Remarks by President Obama and President-elect Petro Poroshenko of Ukraine After Bilateral Meeting”, 4 iunie 2014, pe site-ul Casei Albe, accesibil la  https://obamawhitehouse.archives.gov/the-press-office/2014/06/04/remarks-president-obama-and-president-elect-petro-poroshenko-ukraine-aft (accesat pe 2 decembrie 2022)

[30] Poroshenko asks Obama for weapons, obtains blankets”, 19 septembrie 2014, pe site-ul Euractiv, disponibil la https://www.euractiv.com/section/europe-s-east/news/poroshenko-asks-obama-for-weapons-obtains-blankets/ (accesat pe 2 decembrie 2022)

[31] 5th Anniversary of the Lithuanian-Polish-Ukrainian Brigade”, 2 octombrie 2020, pe site-ul Guvernului polonez, disponibil la https://www.gov.pl/web/national-defence/5th-anniversary-of-the-lithuanian-polish-ukrainian-brigade (accesat pe 2 decembrie 2022)

[32] Aleksandra Romanowska, Defense Cooperation between Poland and Ukraine: Present State and Prospects, 26 iunie 2017, pe site-ul Warsaw Institute, disponibil la https://warsawinstitute.org/defense-cooperation-between-poland-and-ukraine-present-state-and-prospects/ (accesat pe 8 decembrie 2022)

[33] https://wits.worldbank.org/CountryProfile/en/Country/UKR/Year/2014/Summarytext (accesat pe 10 decembrie 2022)

Contributors • 18-02-2023, 00:00:08 • 901 vizualizari

Continuare pe Contributors »

 

CovidFacebookHotNightsAuto InfoStiri AlexandriaLicitatii Publice • 14009 articole • 111 documentare • 531 melodii • 888 bancuri